28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MEDICI DIN ROMÂNIA, UCRAINA, ŞI REPUBLICA MOLDOVA S-AU ÎNTRUNIT LA CERNĂUŢI

14 septembrie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Societatea Regională Medicală „Isidor Bodea” a organizat în aceste zile la Cernăuţi cea de a douăsprezecea reuniune „Istoria instituţiilor medicale din Cernăuţi”, la care  timp de câteva zile în centrul nostru regional s-au întâlnit medici din Ucraina, Republica Moldova şi România, care au avut posibilitate să discute chestiuni concrete ce ţin de medicină.

Pregătirea către  adunarea festivă a fost precedată de o muncă internă minuţioasă a membrilor Societăţii, condusă de preşedintele Ion Broască, care au reuşit să adune din nou la Cernăuţi elita medicinii din cele trei ţări. În timpul celor câteva zile, cei prezenţi s-au revăzut şi au discutat atât despre realizările Societăţii Regionale Medicale „Isidor Bodea”, despre personalităţile marcante ce au contribuit la dezvoltarea medicinii în Bucovina, cât şi au pus în discuţie chestiuni actuale ale medicinii şi căile rezolvării lor în comun   – salvarea bolnavilor.

Adunarea festivă a avut loc în incinta Centrului Bucovinean de Artă, pus la dispoziţie de preşedintele  Iurie Levcic,  fiind inaugurată de Ion Broască, preşedintele Societăţii „Isidor Bodea” care le-a dorit oaspeţilor bun venit la Cernăuţi, aflare cognitivă în Ucraina, luarea cunoştinţei de locurile  istoriei medicinii române ce a devenit un bun comun al tuturor naţionalităţilor conlocuitoare.

Simpozionul internaţional s-a desfăşurat în  trei secțiuni: „Istoria instituțiilor medicale din Cernăuți”, „Personalități marcante care au contribuit la dezvoltarea medicinii în Bucovina”, „Realizări ale medicilor români, membri ai Societății Regionale Medicale „Isidor Bodea”, fiind coordonat de președintele-fondator Ion Broască.

Prezentă la manifestare, Excelenţa Sa Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, a felicitat conducerea Societăţii „Isidor Bodea” pentru activitatea de-a lungul anilor,pentru contribuţia ei asupra extinderii prieteniei şi parteneriatului dintre savanţii practicieni medici din România şi Republica Moldova, diplomatul român dorindu-le tuturor succese în domeniul proiectelor  comune de cercetare.

Medicul oncolog Gheorghe Scrândiţă a prezentat un comunicat succint despre munca celor 23 de ani de activitate a Societăţii „Isidor Bodea”, s-a oprit concret asupra meritului mentorului lor, a scos din anonimat alte peste 30 de personalităţi uitate din istoria noastră.

Gazdele au fost felicitate de către doctorii Sorin Hâncu din judeţul Suceava,Mihai Ardeleau, redactorul-şef al revistei „Bucovina Medicală”,medicul Maria  Olar,medicii din judeţul Suceava Alexandru Paziuc, preşedintele Asociaţiei medicilor psihologi din România şi Petronela Paziuc, medic psiholog,  medicul Victor Eremia, conducătorul Asociaţiei chirurgilor din Republica Moldova, colegul său Vadim Scutaru, medic neurolog, Rodica Pociumbai, etc.

La rândul lor, gazdele au fost reprezentate de medicul neurolog Aurel Roşca, locţiitor al preşedintelui societăţii „Isidor Bodea”, care s-a produs şi în calitate de translator între oaspeţii din România, Republica Moldova  şi medicii din regiunea Cernăuţi –Mykola Homa, Oleg Bodnar, şeful secţiei de pediatrie a  Universităţii de Medicină din Cernăuţi, care s-a bucurat de aplauzele celor prezenţi pentru faptul că e un reprezentat al noii generaţii de doctori ucraineni ce studiază limba română, deoarece cunoaşte rolul Românei ca limbă a Uniunii Europene,a relatat despre istoria medicinii  actualului raion Hotin din timpul  primului  război mondial, au mai luat cuvântul medicii cernăuţeni Oleksandr Karliiciuk, Andrii Irincin. Au acordat o mână de ajutor la organizarea manifestării  membrii societăţii „Isidor Bodea”,medicii români din ţinut Ion Mihalcean, Angela Dumitraş, Liviu Vatamanescu, reprezentantul ARS VIktor Griga..

Oaspeţii şi gazdele simpozionului internaţional au avut posibilitatea să asculte, în interpretarea la pian de către maestrul Dumitru Caulea, a câtorva cântece patriotice româneşti, pe versuri de Grigore Vieru şi Ion Cojocaru, susţinut de „Fetele din Bucovina”,  de viorista  Luminiţa Demeanic, care au interpretat cântece din repertoriul lor de succes.

Conferința științifică a avut loc vineri, 13 septembrie, în sala de conferințe a Spitalului de copii din Cernăuți, fondat acum un secol de medicul român Isidor Bodea. „Ne bucurăm enorm că și de data aceasta am reușit să invităm doctori valoroși. Am invitat chirurgi-pediatri, neurochirurgi, pediatri din România și Republica Moldova”, a menționat medicul Aurel Roșca, vice-președintele Societății Regionale Medicală „Isidor Bodea”, menționând că în viitor își dorește să dezvolte la Cernăuți, cu ajutorul colegilor din România, neurochirurgia pediatrică. „Vorbim de operații care sunt legate de tehnologii noi, cu aplicarea neuroendoscopiei. De data aceasta sunt prezenți la Cernăuți specialiști care activează în acest domeniu și putem face un schimb de experiență”.

T. NICOLAE

Fotografii: „Zorile Bucovinei”