ÎNCĂ O DATĂ ŞI DE MAI MULTE ORI VĂ MULŢUMESC PENTRU VIAŢĂ

În duminica de 12 mai, mi-am gătit în cel mai frumos costum naţional şi împreună cu tineretul satului nostru m-am pornit la Cernăuţi, la parada portului nostru popular. Am fost nemaipomenit de fericită să păşesc în fruntea coloanei din Mihoreni, alături de nepoţi şi strănepoţii mei – Marina, Irinuca şi Vasilică cu toba în faţă. Am dansat ca o fată mare, uitând de orice durere. Inima îmi creştea de bucurie şi mândrie pentru românii noştri, atât de frumoşi în portul moştenit de la străbuni. Şi cerul a ţinut cu noi, în această primăvară rece şi capricioasă, duminica de 12 mai fiind luminoasă, caldă, cu soare arzător ca şi dorurile din sufletele noastre.

După o asemenea zi de poveste, m-am întors seara acasă plutind pe valul euforiei, fără a-mi simţi vârsta şi oboseala. A doua zi, însă, revenind la viaţa obişnuită, m-a străfulgerat gândul că puteam să nu ajung să trăiesc bucuria acestei zile, precum şi a multora altora care au urmat după cumpăna prin care am trecut cu un an în urmă. De atunci adorm seara şi mă scol dimineaţa cu rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru fiecare zi trăită.
Mulţumesc încă o dată oamenilor care m-au ajutat cu fapta şi cuvântul, s-au rugat pentru mine. Cu un an în urmă, când am intrat în sala de operaţie, într-o clinică privată din Kiev, mi-am luat rămas bun nu numai de la scumpii mei copii şi nepoţi, ci şi de la tot ce mi-a fost drag pe pământ. La vârsta mea înaintată, credeam că nu voi mai călca iarba verde de acasă. Operaţia a fost complicată, 5 ore medicii s-au zbătut pentru viaţa mea. Măiestria chirurgilor a făcut minuni, însă miracolul a venit de Sus, Milostivul şi Atotputernicul Dumnezeu a auzit rugăciunile preacucernicului arhiepiscop Longhin, stareţul Mănăstirii de la Bănceni, care a vegheat în clipele cele mai dramatice la patul meu de suferinţă. Bucuria ce mă copleşeşte când văd soarele dimineaţa, când îmi îmbrăţişez nepoţii şi strănepoţii, îmbrac cămăşile brodate de mine, această nesfârşită stare de fericire o datorez cucernicului arhiepiscop Longhin, generoşilor creştini care au vegheat la patul meu de suferinţă.

Am fost dusă în sala de operaţie însoţită de rugăciunile arhiepiscopului Longhin şi a doua zi, când am deschis ochii, l-am văzut pe vlădica alături, cu faţa în lacrimi. Apoi, zilnic mă suna de la mănăstire, interesându-se de starea sănătăţii mele. Eram slăbită, nu-mi intra bucăţica în gură, dar grija manifestată de bunul stareţ, gândul că după operaţie m-a hrănit cu mâna sa, mă făceau să gust din mâncare.

Cu recunoştinţă îmi amintesc de medicii de la Kiev, de preotul-medic Cleopa, arhimandritul Mănăstirii Bănceni, şi părintele Andrei, care şi-au adus prinosul la salvarea mea. Alături mi-au fost consătenii, enoriaşii Bisericii din Mihoreni, care s-au rugat la sfânta liturghie ţinută de protoiereul Ioan. La externare, părinţii de la Mănăstirea Bănceni mi-au propus să mă întorc acasă cu avionul, dar am refuzat, fiindu-mi frică de calea aerului. Am ajuns cu bine la baştină într-o maşină confortabilă, însoţită de binecuvântarea vlădicăi şi de doi preoţi foarte atenţi, împreună cu arhimandritul Cleopa, care apoi m-a vizitat la domiciliu, acordându-mi asistenţa medicală necesară.

Cu mare credinţă în puterea divină, cu rugăciunile şi ajutorul obştii monahale de la Mănăstirea Bănceni, precum şi consătenilor, prietenilor din Crasna, Ropcea, Suceveni, Stăneşti, Cernăuţi, Herţa, slujitorilor Mănăstirii de călugări din Colincăuţi, raionul Hotin, familiei Ungureanu (şi încă două familii), parohului Bisericii din satul Demidovo, regiunea Odessa, astăzi mă bucur de viaţă, străduindu-mă să le mulţumesc salvatorilor mei cu gânduri şi fapte bune. Gratitudinea şi dragostea mea pentru oamenii care îşi ajută aproapele n-are hotar. Copiii, nepoţii, toate ramurile din arborele familiei mele se închină cu pietate în faţa vlădicăi Longhin şi tuturor slujitorilor Sfintei Mănăstiri.

Alexandra JAR, s. Mihoreni, raionul Herţa