29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CÂT MAI SUNTEM VII, SĂ ADÂNCIM URMELE ROMÂNEŞTI PE MOŞIA STRĂBUNĂ!

14 aprilie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Vasile Botă, continuatorul cauzei româneşti la Boian

În aceste zile de post şi rugăciune, odată cu sărbătoarea Bunei Vestiri, o veste minunată ne-a venit din Boian, pe care ne grăbim s-o împărtăşim cititorilor noştri. Cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un ceas bun, gospodarul Vasile Botă, neostenit în eforturile de a continua cauza românească preluată de la regretatul profesor Vasile Bizovi, a pus la cale ridicarea bustului scriitorului şi preotului Iraclie Porumbescu, tatăl ilustrului compozitor Ciprian Porumbescu. Statuia urmează să fie dezvelită în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului ce-l are ca ctitor pe vornicul Ion Neculce.

Inspirată de profesorul Vasile Bizovi şi amânată pentru timpuri mai bune, ideea de a-i aduce un prinos de recunoştinţă marelui patriot, apărător al credinţei ortodoxe şi luptător pentru dreptul la identitatea naţională a românilor din Bucovina anexată de habsburgi, a germinat mulţi ani în inima lui Vasile Botă. Sculptorul Dumitru Gorşcovschi schiţase un basorelief al lui Iraclie Porumbescu, iar noul, la acel moment, paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului, preotul Vasile Nicoriuc, a făcut un demers la mitropolie pentru instalarea sculpturii pe peretele de la intrarea în sfântul locaş. Deşi solicitarea i-a fost respinsă, boincenii n-au renunţat la dorinţa de a-l readuce în curtea bisericii pe cel care i-a păstorit în momente de mare cumpănă pentru sfânta ctitorie a lui Ion Neculce şi credinţa ortodoxă.

Degrabă vor fi două decenii de când nu mai este printre noi Vasile Bizovi să ne mobilizeze la fapte concrete cu neastâmpărul şi entuziasmul tineresc ce-i caracterizau fiinţa. A plecat la cele veşnice şi sculptorul Dumitru Gorşcovschi, care bătea drumurile la Boian cu proiectele sale creative, amintindu-le sătenilor de valorile ce se cer înveşnicite în bronz şi piatră. Dar din urma lor au prins vigoare alte mlădiţe. Boianul întotdeauna a avut şi mai are noroc de oameni cu mintea luminată şi inimă română, care nu se gândesc numai la propria bunăstare. A dat Dumnezeu să răsară din rândul boincenilor un tânăr măiestrit în modelarea lutului şi bronzului, îmblânzirea pietrei. Căutând pe la cunoscuţii din Cernăuţi imagini cu Iraclie Porumbescu, după care să i modeleze chipul, Vasile Botă a recunoscut că va fi nevoie de careva cheltuieli, dar nu mari, căci boincenii îşi au sculptorul lor, pe nepotul său Cristian Bota. Mai precis, se înrudeşte cu acest tânăr pe linia fratelui său, Grigore, căruia Cristian îi este nepot. Însă, chiar dacă n-ar fi legaţi printr-un bunic comun, oricum are încredere în Cristian. Deşi încă îşi face studiile la Iaşi, tânărul s-a afirmat ca autor al câtorva sculpturi de valoare – busturile lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi altor figuri istorice, precum şi ale unor mari personalităţi de cultură din Bucovina.

Inima lui Vasile Botă devine mai tare şi se bucură mai ales datorită faptului că a găsit înţelegere la parohul bisericii: „Mult înseamnă când eşti primit şi ascultat cu bunăvoinţă. Părintele Vasile a fost de acord cu propunerea mea. Am convenit ca bustul să fie instalat alături de crucea de pe mormântul lui Boris Ţapu, căci părintele Boris a meritat cinstea de a-l avea alături pe Iraclie Porumbescu, prin devotamentul faţă de boinceni şi rezistenţa împotriva celor care au încercat să ne închidă biserica. Începem lucrarea cu voie bună, nu e timp de pierdut. Sperăm ca până la hramul bisericii, de sărbătoarea Sfintei Marii, bustul să fie ridicat”.

În privinţa cheltuielilor, Vasile Botă mi-a spus că nu va aduna bani de la enoriaşi. Mai are şi alte proiecte, începute cu Vasile Bizovi, dar rămase doar un vis. Nu poate trăi cu conştiinţa împăcată atâta timp cât în cimitirul satului lipseşte monumentul eroilor români din Boian căzuţi în cele două războaie mondiale. Pentru realizarea lui e nevoie de susţinerea întregului sat. De la Vasile Bizovi are lista cu numele a 75 de eroi de război, însă mai sunt necesare completări şi concretizări.

Argument pentru bustul lui Iraclie Porumbescu

Fără doar şi poate, argumentul principal este că preotul Iraclie Porumbescu a slujit la altarul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în anii 1857-1859. La fel de neîndoielnic este şi faptul că prin curtea sfântului locaş al boincenilor şi-a purtat paşii copilul sărutat de divinitate, fiul său Ciprian (născut în 1853, la Sipotele Sucevei), autorul primei operete româneşti „Crai nou”, creatorul nemuritoarei Balade.

Născut la Suceviţa, cu un tată pălimar, Iraclie, în lipsa de şcoli româneşti, a învăţat să scrie şi să citească la Mănăstirea Suceviţa, apoi a urmat studiile la Gimnaziul din Lemberg şi Obergymnasium din Cernăuţi, unde l-a avut de profesor pe Aron Pumnul. Chemat întru a sluji Domnului, a urmat Institutul Teologic din Cernăuţi. Scriitor talentat, numit „Creangă al Bucovinei”, preot ce se împotrivea superiorilor antiromâni, Iraclie Porumbescu a fost întocmai cum l-au îndemnat prietenii săi, fraţii Hurmuzachi, şi cum el însuşi şi-a dorit să fie: a trăit ca un apostol neadormit, ca un voinic care nu se lasă învins în luptă, a aprins inimi, a mişcat suflete. Lucrarea pusă la cale de Vasile Botă, m-a făcut să răscolesc câteva cărţi primite de la strănepoata lui Iraclie Porumbescu, Nina Cionca (a decedat în ianuarie 2019, la vârsta venerabilă de 94 de ani). Le-am recitit, impresionată de cât de actual reapare Iraclie Porumbescu astăzi! Iată doar un moment din vâltoarea frământărilor politice pentru alegerile de deputaţi în Dieta Bucovinei, 1871. Preotul român se adresează conaţionalilor: „Are străinul inima voastră ca să-l doară necazurile voastre... El vă vorbeşte frumos şi dulce, făgăduieşte ce ştie că vă place... Că şi cel ce vrea să prindă pasărea, de n-ar şuiera ca dânsa, n-o mai prinde!”. El pleda pentru un deputat care „...să fie cinstit şi cu credinţă”. Suferea pentru starea jalnică a conştiinţei naţionale, spunea că ”suntem în ţara urşilor, în care poporul joacă după cum i se cântă”.

Pentru asemenea idei, mai ales din cauza pledoariei pentru limba română, nu era bine văzut de episcopul Eugenie Hacman. După hirotonie, a fost trimis în cel mai izolat sat de huţani din munţii Bucovinei, la Şipote, unde, până şi-a construit o casă, a trăit în bordei ca cei mai săraci ţărani. La Boian a fost transferat pentru a salva satul de convertirea la catolicism. Uniaţii s-au folosit de situaţia că sătenii se răzvrătiseră împotriva parohului Simion Andruhovici, acuzat de abuzuri. Atunci preotul greco-catolic Chlibowicki de la Sadagura a atras un număr de câteva sute de enoriaşi. Iraclie Porumbescu a apărat biserica şi a readus la credinţa ortodoxă 300 de familii. Însă la Boian a avut de luptat nu numai cu prozeliţii, ci şi cu lipsurile materiale. Nu putem trece cu vederea adevărul că părintele Iraclie nu primea de la săteni nici o para pentru funcţiile sale preoţeşti. Sătenii nu vroiau să lucreze anumite zile pe an pe sesia parohială. Constrâns de mizeria traiului, preotul a cerut ajutor de la Consistoriul episcopal din Cernăuţi. Drept răspuns a fost sfătuit să ceară ajutor de la boierii Hurmuzachi. Deşi se aflau în relaţii de prietenie, vrednicul paroh nu putea să apeleze la ei pentru familia sa, căci nu era vorba de o cauză naţională.

Până la urmă, n-a avut altă soluţie decât să ceară Consistoriul să-l strămute în parohia Şipotelui, unde a păstorit până la mutarea, în 1865, la Stupca. Aşadar, numai lipsurile materiale l-au scos din Boian. Preoţii care au venit după el i-au urmat exemplu, servind cu aceeaşi ardoare cauza românească. Înălţându-i bustul în curtea bisericii, enoriaşii din Boian îşi onorează o datorie a strămoşilor faţă de cel care le-a salvat credinţa, a fost suflet din sufletul neamului.

Maria TOACĂ