RAPSODII DE PRIMĂVARĂ, CU SIMŢIRI ROMÂNEŞTI LA CEAHOR

Deşi am scris de mai multe ori, cred că nu e de prisos să repet că admir rezistenţa românilor din Ceahor în faţa tăvălugului asimilării. În această localitate de sub streaşina Cernăuţiului, în perioada când se specifica naţionalitatea în buletinele de identitate, în una şi aceeaşi familie din bunici români se năşteau copii moldoveni şi nepoţi ucraineni. Dar în pofida nemaipomenitei absurdităţi, băştinaşii ceahoreni nu şi-au trădat rădăcinile, menţinându-se ca români prin port şi cântec. Limba a suferit mai mult, însă e o adevărată minune faptul că atâtea generaţii, de la 1940 şi până în prezent instruite în limba ucraineană, mai vorbesc şi cântă româneşte.

Îndepărtaţi de matricea străbună, prin scoaterea limbii materne din şcoală, ceahorenii şi-au conservat tradiţiile în cea mai temeinică cetate – propriile case, în familii, bătrânii transmiţându-le tinerilor tot ce-au învăţat la şcoala românească. Cu un sfert de secol în urmă, când a luat naştere vestitul cor „Dragoş Vodă”, devenit cu timpul al Societăţii „Mihai Eminescu”, la temelia lui de rând cu horecenii şi ostricenii au stat vrednici gospodari şi gospodine din Ceahor, adică români din jurul Cernăuţiului.

Acest moment semnificativ din istoria românească a localităţii a fost evocat la concertul de gală al artiştilor amatori ai căminului cultural Ceahor, consacrat sărbătorii primăverii, mamelor şi iubirii, la care ca invitaţi de onoare au participat coriştii colectivului „Dragoş Vodă”. Evoluarea lor în suita spectacolului a prilejuit un moment de pioasă pomenire a fondatorilor corului, regretaţilor ceahoreni Gheorghe şi Toader Pridie, Gheorghe Lunjeac, Maricica şi Ştefan Landiuc, Domnica Miriniuc şi alţii care au îmbogăţit faima corului. Şi în prezent ceahorenii formează coloana vertebrală a colectivului coral, prezentatoarea Veronica Hriţcu numindu-i cu mândrie pe consătenii Silvia Vivcear, Gheorghe Bicer, starostele Nicolae al lui Ştefan Pridie cu soţia Veronica, Nicolae al lui Toader Pridie cu soţia Viorica, Mihai Verezub, Petru Hriţcu, Serghei Repciuc... Au cântat şi revin uneori în familia coriştilor Aurel Ciornei, Vasile Pepelea şi alţi ceahoreni cu dragoste de datinile străbune. Astfel, la Ceahor, coriştii dirijaţi de maestrul Dumitru Caulea s-au simţit mai mult la ei acasă decât în ospeţie. Perlele folclorice, în interpretarea corului şi „Fetelor din Bucovina” cu har dirijate de Luminiţa Demianic, au generat ovaţiile spectatorilor, înduioşându-l pe dirijorul Dumitru Caulea la o adâncă plecăciune şi mărturisirea că s-a regăsit într-o unită familie.

La fel de călduros au fost primite melodiile româneşti ale „Viorelelor”, acompaniate de muzicanţii „Şoimi”, gingăşia vocilor feminine armonizând cu vigoarea celor bărbăteşti. Păstrând în suflete dorurile de acasă, deşteptând în inimile sătenilor veritabile comori folclorice, „Viorelele” – Viorica Pridie, Veronica Hriţcu, Viorica Semeniuc, Veronica Lucaşciuc, Veronica Verezub, Silvia Berţic, Svetlana Grab, Ştefania Ştefanovici – le-au amintit consătenilor cum se jucau horele odinioară. Din cohorta „Şoimilor” de data aceasta a ieşit în frunte solistul Dumitru Toşciuc. Spectrul variat al spectacolului – de la mărgăritare folclorice până la aerobică şi dansuri moderne – se datoreşte directorului casei de cultură, conducătorului artistic Vitalie Gabor, capul unei familii de artişti. Or, toţi Goborii, de la mic la mare, au încântat spectatorii. Veronica Gabor, soţia directorului casei de cultură, cântă în ansamblul „Viorele”, fiica Olga, studentă la Liceul de artă „Isidor Vorobchievici”, a fascinat sala cu un dans ţigănesc şi melodia revărsată de arcuşul viorii, fiul mai mare Marian, un instrumentist deja format, se afirmă în calitate de conducător artistic, iar Veniamin cel mic, deşi abia al doilea an învaţă la şcoala de muzică pentru copii, cântă cutezător la trompeta tatei. Ajutat de frumoasa-i familie, Vitalie Gabor a revigorat suflul românesc la Ceahor, la fiecare manifestare culturală integrând armonios în scenariu elementul autohton al locului. Acum are şi un potenţial mai mare, de când în comunitatea teritorială intră Molodia, sat populat în mare parte de români. Deocamdată, la Molodia a ajuns doar ecoul cântărilor româneşti ale vecinilor ceahoreni, la concert fiind delegate colective ale tinerilor dansatori. Lucoviţa (parte componentă a comunităţii nou-formate), de asemenea, a participat cu un vesel colectiv coregrafic şi interpreţi de melodii ucrainene.

Nu voi pune la socoteală comorile cărui neam au prevalat la această frumoasă sărbătoare a primăverii. Important este că şi unele şi altele sunt primite cu bucurie, că nu se pierd cântecele îngânate de mame deasupra leagănului, limba maternă şi tradiţiile băştinaşilor români reînviind ca Făt-Frumos din poveştile bunicilor lor.

Maria TOACĂ