29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

AMARUL DIN LACRIMA DORULUI DE TATĂ

30 ianuarie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Refugierea şi despărţirea

Cu profesoara de limba şi literatura română, Maria Lunguleac-Meglei, am lucrat împreună la Şcoala Medie din Ropcea până la pensionare. Deşi suntem din acelaşi sat, nu pot spune că ştiam prea multe despre trecutul ei, decât că a trăit numai cu mama, a îndurat multe greutăţi pentru a obţine studii superioare. Au trecut mai mulţi ani de când suntem la pensie, fetele i-au zburat la cuibul lor, şi-au creat familii frumoase. În februarie se va împlini un an de când l-a condus pe ultimul drum pe soţul Ion, profesor de biologie, rămânând singurică în casa lui părintească. Fiicele deseori o vizitează, însă deseori o cuprind gânduri triste, legate de trecutul ei amar, mai ales după ce a aflat mai multe despre chinurile martirilor ropceni, descrise în cartea „Ropcea, vatră strămoşească”. A ţinut să vină la mine să-şi verse amarul ce-o chinuieşte de-o viaţă:

„Nu ştiu ce ghinion a lovit în familia noastră de oameni gospodari. Era tata, era mama, sora mai mare Saveta, fratele Traian şi eu, Maria. Sora Zamfira, cu doi ani mai mare ca mine, se stinsese din viaţă, fiind curmată de-o boală grea, scarlatină. Părinţii mei erau destul de înstăriţi, aveau o gospodărie de toată frumuseţea: 5 ha de pământ, pădure, 3 vaci, juncă, porci, păsări în curte, 2 cai.

...Martie 1944. Tata cu întreaga familie s-a refugiat în România, a ajuns până la Frătăuţi, acolo s-a oprit la o familie, Ungureanu, care ne-a adăpostit, vacile şi junca le-a dat la doi ţigani să le îngrijească. Refugiaţii se adunau deseori în clădirea şcolii, discutau alarmaţi şi speriaţi. Odată tata a venit înspăimântat în urma unor discuţii cu refugiaţii şi ne-a spus că ruşii îi deportează pe români. Îi trimit în tabere de corecţie, silindu-i să muncească câte 16 ore pe zi, fără hrană îndestulată. Îi încarcă în vagoane ca pe vite şi-i duc în Donbas, la minele de cărbuni, la minele de aur. Ne-am înţeles ca el cu sora mai mare Saveta, de 13 ani, să plece mai departe, în adâncul României, iar mama cu mine şi fratele Traian să ne întoarcem acasă. Aşa ne-a fost despărţirea, s-a dus şi dus a fost, nu s-a mai întors, cum ofta mama cu amar şi tristeţe pe parcursul vieţii.

Semiorfani, ne-am întors cu mama acasă. Plângea inima-i însângerată, plângea după o dragoste ca mierea de dulce ce într-o clipă se prefăcuse în venin. Straşnic timp mai era... S-a înţeles cu ţiganii să ne aducă cu căruţa acasă. Pentru drum şi îngrijirea vacilor mama le-a plătit zece mii de lei. Ţiganii cu vacile şi căruţa cu cort au venit la omul care ne adăpostise. Mama m-a înfăşat pe mine (n-aveam nici doi ani), fratele Traian era surdo-mut şi sta liniştit în cort. Mai rău de mine, am căzut jos în glod, ţiganii repede m-au ridicat. Ei mânau vacile, având grijă să nu intre în apa Siretului, pe care pluteau sloiurile de gheaţă. S-au dovedit a fi nişte oameni cumsecade, ajutându-ne să ajungem la casa noastră. Am găsit-o pustiită şi amărâtă. dar eram bucuroşi cam ajuns cu bine.

Mama, rămasă singură la nici 40 de ani, plângea întruna. Mereu sta cu frica-n spate. Ruşii a doua oară au intrat în sat, pentru totdeauna. La Ropcea se instaura puterea sovietică. Într-o zi a venit la mama un striboc înarmat, a luat-o la primărie. Scumpa noastră mamă m-a luat pe mine în braţe şi pe Traian lângă ea. Schimbat la faţă, primarul a întrebat-o unde-i este bărbatul. Apoi a strigat că are o vacă de la Andrei Lunguleac, fost director de la şcoala primară din Hlibicioc, refugiat în România, adică fratele bărbatului. Mama se jura că a plătit pentru vacă, dar n-au crezut-o, căci martorul adus la primărie a declarat că n-a văzut altceva decât că Simion Lunguleac a luat vaca. Ne-au confiscat vaca şi o viţică de 2 luni. Plângea mama cu mine în braţe, plângea şi fratele Traian. Mama a fost introdusă pe lista culacilor ce urmau să fie deschiaburiţi, impusă să lucreze pământul pe contul ei. Conform categoriei şi suprafeţei lui, era stabilit planul de pâine ce trebuia dată la stat. Câtă muncă a depus ea, de la arat şi semănat, până când sacii au fost încărcaţi cu boabe de aur în căruţe şi duşi în depozit la Storojineţ! Fiind o femeie singură, era jefuită din toate părţile: i-au furat snopii de grâu din clăi, sfeclă de zahăr, din casă a fost prădată de bunuri materiale, porcul tăiat a dispărut din casa mare.”.

Tata se hotărăşte să ne aducă la el, în România

Un om, pe nume Toader Prodan din Storojineţ, cunoscut cu tata, îi ducea scrisori de la mama şi invers. El ştia un loc sigur pe unde se putea trece „dincolo”, în Patria istorică. S-a înţeles cu mama, dar i-a pus o condiţie pe care ea n-a putut nici într-un caz s-o accepte. Era vorba de fratele meu surdo-mut. Prodan avea frică nu cumva purtarea fratelui să atragă atenţia grănicerilor, adică să nu producă nişte sunete, să nu se sperie... Prodan i-a propus ca atunci când vor ajunge aproape de graniţă băiatul să fie lichidat, de aceasta având el grijă. Mama s-a îngrozit şi a respins categoric propunerea. Cum avea să trăiască restul vieţii cu aşa o crimă? Aşa am şi rămas toţi trei mai departe la Ropcea. Prodan a fost prins în timpul altei operaţii, a fost rănit, internat în spital, vindecat, închis. Mama a fost chemată la cercetări, au întrebat-o dacă-l cunoaşte, ea a recunoscut că-i aducea scrisori de la bărbat, aceasta a recunoscut şi Prodan. Anchetatorul a ameninţat-o că i s-a terminat poşta.

Nefiind în stare să ţină piept greutăţilor, mama a dat tot avutul ce-l avea la colectiv: pământ, pădure, unelte agricole, grâu, plug. În căruţa tatei a fost purtat Vasile Todoriuc, de acum preşedintele colhozului „Armata Roşie” de pe Malul Stâng al Siretului. Autorităţile locale nu-i vedea bine pe oamenii gospodari de odinioară. Mama era sclava timpului sovietic. Nu-mi imaginez cum a mai putut rezista. De cum se desprimăvăra o vedeam la gropile de cartofi, le alegea de sămânţă, nu-i cădea sapa din mâini până-n toamna. Venea frumoasa iarnă... Pentru cine era frumoasă, pentru alţii – nu. Regina fulgilor de nea desena mândre flori de cristal la geamuri, iar mama lua săniuţa şi la Hlibiciuc după lemne. Era vara anului 1952, mama cade la pat, nu se poate ridica. Noi, fiind mici, n-o puteam ajuta, stăteam lângă patul ei şi plângeam.

În 1956 am terminat 7 clase la Ropcea, am continuat studiile la şcoala medie din Carapciu. Când eram în clasa 8 pentru prima dată a venit din România sora Saveta, cu invitaţie, pe o lună. Mama a mers după apă la fântână şi s-a întors cu Saveta, pentru mine era ca un vis, că mai am o soră. În 1959 am absolvit Şcoala Medie şi în acelaşi an am intrat la Universitatea de Stat din Cernăuţi, Facultatea Romano-Germanică. În 1964, tata, care trăia la Buftea, judeţul Ilfov, a încercat să obţină repatrierea noastră în România. Fiind studentă, am primit multe lucruri de la tata trimise prin consăteni ce veneau cu invitaţie la rudele din Ropcea. N-am plecat la tata, am rămas în sat şi mi-am găsit aici ursitul. În 1964 a plecat mama pe o lună, întâlnindu-se în sfârşit. Nici mama, nici tata nu s-au mai recăsătorit, păstrându-şi dragostea din tinereţe. După atâta chin şi suferinţă, mama cade la pat. De urgenţă e internată la spital în Bucureşti, operată de cancer, dar această necruţătoare boală n-a părăsit-o cu totul. Peste un deceniu şi jumătate se stinge din viaţă la Ropcea, în etate de 75 de ani. Tata a trăit 82 de ani, şi tot singur. Sora Saveta a avut grijă de el. În 1973 am primit invitaţie de la tata să mergem la el în vizită pe o lună. Cu întreaga familie, cu soţul Ion, profesor de biologie şi cele 2 fetiţe Lenuţa şi Tanea am pornit cu maşina la tata în Buftea. Ajungând la Buftea, ne-am interesat de casa tatei. L-am zărit afară, am alergat spre el... „Nu primesc în chirie”, a fost răspunsul. Între timp apare sora Saveta cu soţul ei, uncheşul Nelu. Cu ochii în lacrimi a strigat: ”Tată, Mariuţa de la Ropcea a venit”, în timpul acesta el s-a îndreptat spre soţul meu zicând: „Băiatul tatei”, îl cuprinde, îl sărută... S-a întors apoi la mine, m-a sărutat, ne-am îmbrăţişat, nu se putea opri din plâns, toţi plângeam. Am stat o lună la tata, mi-a dat frumoase cadouri de la magazinul „ Romarta copiilor”, sora Saveta le-a cumpărat cercei de aur fetiţelor, buburuze, ce tot trec din urechiuşe la altă generaţie. La despărţire mi-a zis:”N-ai vrut să fii alături de mine”. Asta-i viaţa, tată”, i-am răspuns eu, plângeam amândoi...”.

A înregistrat Valeria MIHAILIUC, corespondentă netitulară