28 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA MULŢI ANI, DNĂ CONSUL GENERAL IRINA-LOREDANA STĂNCULESCU!

24 ianuarie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Astăzi, 24 ianuarie, în Ziua Unirii Principatelor Române, Excelenţa Sa, dna Irina-Loredana STĂNCULESCU, Consulul General al României la Cernăuţi, îşi aniversează ziua de naştere, prilej deosebit pentru a-i adresa un sincer şi călduros „La mulţi ani!”, urări de sănătate şi prosperitate.

Apreciem mult participarea şi dedicaţia Dv. la organizarea activităţilor culturale a asociaţiilor româneşti din ţinut, dar şi ca edificator în  consolidarea relaţiilor de prietenie şi bună vecinătate între popoarele român şi ucrainean. Prin prezenţa Dv. la manifestările noastre naţionale simţim sprijinul Patriei istorice, suntem mai tari în aspiraţii, avem mai multă speranţă în ziua de mâine.

La ceas aniversar, Vă dorim sprijinul lui Dumnezeu în tot ceea ce faceţi, iubire şi susţinere din partea celor dragi, bucurii şi bunăstare în familie, drumul ascensiunii profesionale să vă fie neted, fără spini, presărat cu florile dragostei şi recunoştinţei celor ce vă înconjoară, înmiresmat de aromele împlinirilor, să împarte-ţi egal la fiecare din înţelepciunea, bunătatea şi generozitatea sufletului Dv., înălţând astfel duhul românilor spre dăinuire şi perpetuare în lumina inestimabilelor valori identitare româneşti.

La mulţi ani, cu aleasă consideraţie!

La mulţi ani, de Ziua Unirii Principatelor Române!

„Zorile Bucovinei”,

Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi