IUBIREA ŞOPTITĂ PE STRUNE DE VIOARĂ – E SUFLETUL CORULUI „DRAGOŞ VODĂ” ŞI INIMA „FETELOR DIN BUCOVINA”

Deşi suntem deprinşi să percepem ceea ce vedem cu ochii, nu e deloc uşor să înţelegem ce este mai real – rutina în care trăim sufocaţi zi de zi sau realitatea virtuală, nevăzută, dar trăită cu sufletul, auzită cu urechea inimii, şoptită pe strune de vioară prin armonia vibrantă a muzicii. Dincolo de orice, nu  banalitatea, ci muzica din sufletul omului e cea care-l readuce mereu la viaţă, îl înnobilează, îl învaţă şi-i dă curaj să trăiască.  Constantin Noica afirma că „De învăţat înveţi multe şi de la toţi, dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi”. Or, în spatele fiecărui om se află un dascăl. El este primul care ne sculptează caracterul şi sufletul. Asemeni lumânării ce arde şi se topeşte, dăruind căldură şi lumină celor din jur, astfel şi învăţătorul trăieşte, munceşte,  oferind discipolilor din cunoştinţele sale, din bunătatea şi căldura sufletului său generos.

Învăluită în aura modestiei, precum  dascălii ce dăinuiesc în sipetul nostalgic al amintirilor noastre, peste care se aştern superbele primăveri ale copilăriei, cu petalele caietelor deschise, simbol perpetuu al începuturilor sublime, un asemenea îndrumător al tineretului, reper de generozitate şi profesionalism, este viorista Luminiţa DEMIANIC,  profesoară de muzică la Şcoala Medie din Voloca. E dascălul care, cu rigoarea, măiestria didactică, corectitudinea, nu numai că-i iniţiază pe elevi în armonia muzicii, ci îi înzestrează cu darul cel mai de preţ – bunătatea, omenia, le înseninează  copilăria cu zâmbetu-i duios. Este un dascăl bun, de la Dumnezeu, care ştie să modeleze cu dragoste sufletele copiilor , investind în ei tot ce are mai bun în inima sa generoasă. Iar discipolii au iubit-o, o iubesc pentru bunătatea şi grija cu care-i educă, cu care le insuflă dragostea faţă de muzică, de frumos.

Originară din s. Mogoşeşti, raionul Herţa, poate spune cu mâna pe inimă că e descendentă a unei familii de muzicieni – bunelul după mamă, Ioniţă Râşcu, cânta foarte frumos la saxofon, iar unchiu-i Gheorghe Râşcu – la acordeon, activează la Casa de Cultură din Herţa, iar maică-sa a fost directoare la şcoala de Muzică din Mogoşeşti, după absolvirea căreia Luminiţa şi-a continuat studiile la Colegiul de Muzică din Cernăuţi, fiind apoi repartizată la Şcoala de Muzică din Hliboca, apoi la Voloca.
Ca dascăl dăruit cu har, îşi împlineşte misiunea cu dragoste, dăruind discipolilor ce are mai scump şi frumos din talentu-i de viorist. Iar rezultatele îi sunt la fel de frumoase şi îmbucurătoare. I-a instruit şi le-a dăruit dragostea faţă de muzică, de cântecul, portul  popular românesc, de tradiţii şi obiceiuri străbune părinţilor, iar acum şi copiilor lor. Un demn exemplu este şi familia Bodnar – Ion, tatăl, dirijorul renumitului Taraf „Trandafir”, şi fiul Vladuţ, care, cu toate că e încă doar un pui de românaş, sub îndrumarea excepţionalei profesoare, mânuieşte cu dibăcie arcuşul vioarei.
Cel mai greu pentru un profesor este  să-i înveţe pe elevi înmulţirea adevărului, iar pentru acel care predă muzica, cel mai dificil este ca această splendoare şi visare să atingă coardele sensibile ale sufletului copilului, ca el să înţeleagă fineţea armoniei ei.
„Mă mândresc cu elevii mei. Majoritatea copiilor sunt talentaţi. În munca cu elevii cel mai important e să le găseşti cheiţa sufletului. Deschizi uşa sufletului lor, dar intri pe fereastră, dacă doreşti ca învăţămintele tale să ajungă la inima lor,  mi s-a destăinuit învăţătoarea. Misiunea unui adevărat muzician, precum şi a unui  dascăl de vocaţie e de a altoi dragostea faţă de arta muzicii. Nu orice copil are darul de la Dumnezeu de a înţelege muzica. Sunt copii talentaţi şi mai puţin talentaţi. Nu e deloc uşor pentru un profesor de muzică să transmită farmecul divin al ei ca să ajungă la inima elevilor, să atingi coardele inimii celor ce te ascultă, te iubesc. Învăţ şi eu din nou de la ei să fiu copil, să mă bucur, să fiu veselă, mă străduiesc să-i înţeleg, plâng şi râd împreună cu ei, nu am timp să obosesc, dar nici să îmbătrânesc, mă bucur de viaţă cu ei împreună. Elevii mei sunt foarte talentaţi. Cei mici cântă în Orchestra de instrumente populare a şcolii „Mărţişor”, condusă de Gheorghe Hostiuc, iar cei care au absolvit şcoala muzicală – în Orchestra de instrumente populare „Trandafir”, dirijată de Ion Bodnar. Sunt îndrăgostită de comuna Voloca – un adevărat leagăn al talentelor. Îmi place foarte mult acest sat cu oameni harnici şi gospodari, iubitori de muzică, de tot ce-i frumos, de tradiţii şi datini, de cântecul, dansul şi portul popular românesc. Şi cu toate că rădăcinile îmi sunt în Mogoşeştii Herţei, pot spune că sufletu-mi este aici, că Voloca m-a înfiat. Sunt fiica adoptivă a acestui frumos şi pitoresc sat de vrednici români, care ştiu rostul la muncă, dar şi la veselie, la păstrarea celor Sfinte ale Neamului”.
Membră a Corului „Dragoş Vodă” din 2010, dirijat de maestrul Dumitru Caulea, înfrăţită cu creativitatea, visătoare şi mereu pe aripa cântecului, viorista Luminiţa Demianic, din 2014 e conducătoarea artistică a Ansamblului etnofolcloric „Fetele din Bucovina”, cu care a participat şi participă la diverse festivaluri, desfăşurate  atât în Ucraina, cât şi în România. Sunt mereu prezente, precum, de altfel, şi maeştrii Corului „Dragoş Vodă”, la manifestările naţionale în Casa Limbii Române, la „Zorile Bucovinei”, unde întotdeauna şi  oricând sunt aşteptaţi cu iubire frăţească şi Tricolorul la inimă. Or, dragostea, stima faţă de cei care o înconjoară, fie copii sau maturi, sunt virtuţile ce-i înnobilează sufletul, fiindcă oriunde nu s-ar afla, ce greutate nu i-ar  apăsa inimioara, e mereu cu zâmbetul pe buze şi cu soarele fericirii în priviri, iradiază căldură şi iubire.

Din 1997 până în prezent, de când  Luminiţa Demianic predă vioara la Şcoala din Voloca, a găsit mereu cheiţa fermecată la sufletul sensibil al discipolilor, sfatul înţelept, vorba blândă şi bună, încurajarea generoasă şi laudă pentru fiecare ca să-i stimuleze la învăţătură. Zâmbitoare şi binevoitore,  este modelul dascălului adorat  de elevi, pedagogul iubit ce le deschide calea spre fineţea muzicii.

E sufletul Corului „Dragoş Vodă” şi inima „Fetelor din Bucovina”. Sper să nu greşesc când spun că şi „Fetele din Bucovina”, şi Corul „Dragoş Vodă”, sunt inima şi sufletul societăţii noastre, a românilor din Bucovina îngemănată. În deosebi, de când la pupitrul dirijoral a venit artistul profesionist  Dumitru Caulea, absolvent al Conservatorului din Bucureşti. „Dacă inima-mi bate în unison cu membrele Ansamblului pe care-l conduc,  „Fetele din Bucovina”, care sunt pentru mine fiinţele cele mai scumpe şi iubite, ne leagă o prietenie sinceră, am depus mult suflet şi împreună cu maeştrii Corului „Dragoş Vodă”, să menţinem  şi să promovăm românismul, mai ales de când dirijor a devenit Dumitru Caulea, care percepe ca nimeni altul armonia muzicii, a făcut aranjamente la multe cântece patriotice şi populare, înălţând măiestria coriştilor la o nouă treaptă. E foarte amabil. Ştie cum să ajungă la sufletul fiecărui membru al corului prin iubire, preţuire, atenţie şi stimă. E un model de a  activa în armonie şi înţelegere.  Energia lui pozitivă ne însufleţeşte, ne face mai pozitivi, mai buni, mai răbdători şi înţelegători. Îl iubim nespus de mult că există în viaţa noastră”, mi-a mărturisit viorista şi profesoara Luminiţa Demianic.

Fire romantică, veselă şi visătoare, mereu pe unda fermecătoare a dorului, în armonia vibratoare a muzicii, Luminiţa Demianic îşi găseşte alinarea pe aripa cântecului, când clipa tristeţii, cu melancoliile, i-o plânge în toamnă pe strune vioara, iar cea mângâietoare i-o aduce fiul Andrei, student –  iubirea cea mare şi moştenitorul speranţelor mamei.  Cert, fiul, colegii, membrii corului, se află pe acelaşi taler în oaza familiei, înmiresmându-i cu flori de bucurii şi de busuioc icoana sufletului.
Acum, când anii îi scutură încă o frunză aurie din pomul vieţii, iar în buchetul jubiliar îşi revarsă aromele cele mai sincere felicitări, adresate de colegi, venim şi noi, cei de la „Zorile Bucovinei”, înnobilaţi de aceeaşi simţire românească, cu o urare aleasă de mulţi ani prosperi pe tărâmul pedagogiei, cât mai multe clipe înălţătoare spre divinul spiritual al muzicii! Fie ca toamnele aurii ce te leagănă în braţele anilor să fie cât mai frumoase şi mai rodnice în împlinirile dorite, primăverile vieţii să-ţi cânte simfoniile iubirii, pe strune de vioară.  La mulţi ani, în leagănul cântecului!
Felicia NICHITA-TOMA