15 noiembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

A trăit şi a creat într-o casă frumoasă de la poale de Carpați, din Crasna Putnei lui Ştefan cel Mare

5 noiembrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Maria Motrescu-Popescu, a fost cu adevărat fiica comunei Crasna. Ca și vestiții ei frați – poetul și ziaristul Ilie Motrescu, profesorii, autorii de cărți și activștii Ștefan și Nicolae Motrescu, care au dus Crasna pe meridianele lumii, doamna Maria și-a iubit baștina. A trăit, a muncit, a creat acolo într-o casă frumoasă de la poalele Carpaților. A avut o viață nu prea ușoară, așa a fost destinul tuturor Motreștilor, dar a știut să le învingă pe toate, să rămână mândră, demnă, puternică, ageră, curajoasă...

Am cunoscut-o personal pe la începutul anilor 2000, când am început să scriu despre poetul Ilie Motrescu, fratele ei, de fapt al lor, iubit. Ne-am întâlnit la comemorarea Poetului-martir în incinta ziarului „Zorile Bucovinei”. De atunci, s-a legat între noi o prietenie ce a durat până în acest an 2018, când a plecat  pe neașteptate pe un alt tărâm. De acolo de sus, alături de bunii și dragii ei frați: Vasile, Ilie, Ștefan, George, Nicolae, veghează asupra noastră a tuturor celor ce am cunoscut-o și am stimat-o mult pentru vrednicie, cinste, dreptate, hărnicie, adevăr, credință, bunătate...

Frații ei Ștefan și Nicolae, care au făcut multe lucruri frumoase pentru Crasna lor natală, au plecat și ei înainte de vreme pe drumul neîntoarcerii. Rămăsese draga lor soră Maria să ducă mai departe în lume cea ce n-au dovedit să facă ei. Și ea  a dus. Cu dragoste, durere, pentru pierderea lor irecuperabilă, cu responsabilitate, cu mândrie de neam, baștină, grai, credință. Motreștii toți au ținut cu sfințenie la aceste mari valori spirituale ale neamului nostru.

A scris și publicat câte ceva prin ziarele românești din regiune. Am îndemnat-o să le adune între copertele unei cărți. Am ajutat-o să scoată de sub tipar cartea „Între vis și realitate”. Versuri, proză, srisorile tatălui Ion, ce a murit dus de regimul totalitar la canalul Belomor, către mama, amintirile unor săteni ce au suferit de pe urma teroarei roșii, câteva relatări despre viața familiei Motrescu, altele despre munca ei în școală. Am mai adăugat și câteva materiale dedicate ei, felicitări, mai multe fotografii. Cartea, apărută acum 10 ani se bucură de mare apreciere și azi în rândurile cititorilor.

În afară de grijile de familie, a crescut și educat împreună cu soțul Dumitru (trecut și el la Domnul cu vreo 7 ani în urmă), doi copii, care la rândul lor i-au bucurat cu 6 nepoți, a purtat și grija copiilor sătenilor, fiind zeci de ani învățătoare la clasele primare, având mai târziu și ore de limba maternă.

Toată viața a iubit și promovat folclorul autentic, a organizat cercuri folclorice în școală, dar și în sat, dansuri, cântece. Personal, a jucat chiar și în piese de teatru, a participat la câteva filmări. Se bucura mult că a putut organiza în școală și un cenaclu literar „Ilie Motrescu”. Nemaivorbind de participarea activă a elevilor săi la toate cele 5 ediții ale Festivalului regional „Ilie Motrescu”, dar și la toate comemorările, prezentările de carte, întâlnirile dedicate poetului Ilie Motrescu, dar și celorlalți frați ce au proslăvit prin scrierile și faptele lor demne Crasna dragă, care de-a lungul anilor au fost organizate în diferite sate din Nordul Bucovinei, la Cernăuți, dar și în Basarabia, România. Despre toate aceste evenimente de mare importanță s-au scris și publcat multe materiale în presa periodică, iar unele au fost tipărite și în cărțile mele proprii sau ale altor autori.

Doamna Maria Motrescu a fost o bună prietenă a noastră a pătrăucenilor. Nu odată la inițiativa mea proprie, dar susținută cu multă amabilitate de lucrătorii sferei culturale, dar și de câțiva buni activiști ai satului, a fost oaspetele nostru drag. A mai fost prezentă și în alte biblioteci din raion, din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca, ș.a.

Marea ei dorință a fost ca să ducă la capăt cartea despre folclorul crăsnean, începută de fratele Nicolae. La 10 ani de la trecerea sa în neființă, a reușit acest lucru, ajutată fiind de câțiva oameni de bună credință. Deși la lansarea ei n-a putut fi prezentă din motive de sănătate, mi-a mărturisit chiar în seara zilei când fusesem la lansarea acestei cărți la gimnaziul din Crasna, că are o mare bucurie că a reușit să scoată cartea fratelui. Peste o săptămână  a plecat subit pe un alt tărâm, dar cu inima împăcată, că și-a văzut visul împlinit.

Am comemorat-o la Salonul de carte românească ce a avut loc la începutul acestui octombrie în incinta bibliotecii pătrăucene, în prezența câtorva personalități din România, dar și din întreaga regiune.

Recent s-a vorbit despre această carte a regretatului profesor Nicolae Motrescu, dar și despre contribuția adusă de sora lui Maria Motrescu, la apariția ei. Despre acest eveniment a vorbit la actuala Conferință de la Suceava dedicată celor 80 de ani ai Societății scriitorilor bucovineni, ziaristul și poetul Nicolae Șapcă, redactorul-șef al ziarului „Monitorul de Hliboca”, responsabilul principal de apariția cărții respective.

O prietenie strânsă i-a legat pe toți Motreștii de bucureșteanul „îndrăgostit de Bucovina” cum l-am numit chiar eu personal cu mai mulți ani în urmă, întru-n ziar, Laurențiu Dragomir,  director la AP Protecția Patrimoniului din București. Omul care a cunoscut-o și stimat-o mult pe Maria Motrescu, ca și pe ceilalți Motrești, de altfel, care a scos de sub tipar monografia comunei Crasna, a publicat o carte despre Ilie Motrescu, a editat o vreme revista „Crasna”, și care îmi spunea că,  citez „... Am pierdut un om, ca bunica mea. Puteam  vorbi despre orice cu ea...” .

În ultima duminică a lui octombrie ar fi împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Doar câteva luni nu i-au ajuns până la acest deosebit jubileu. L-ar fi sărbătorit cu copiii și nepoții, cu toate rudele dragi din Crasna ei natală, dar și cu noi toți: cei care am cunoscut-o, am apreciat-o, am stimat-o mult.

... Acum, la Crasna i-au rămas doar amintirile. Amintirea despre unica soră,

 la cei doi frați ce i-au mai rămas, cel mai mare la Crasna – Constantin (Tatinuț) și cel mai mic Grigore în Basarabia. Dar și la copiii și nepoții pe care i-a iubit, i-a crescut cu drag, i-a educat, la toate rudele, ce probabil, își vor aminti azi de ea, în mod deosebit. Amintirea vine și la noi toți, cei care am cunoscut-o, am prietenit cu ea, am susținut-o și înțeles-o. O amintire frumoasă pe care  vom păstra în suflet toată viața.

Eleonora Schipor, profesoară