28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„MULŢI S-AU DUS ÎN MORMÂNT CU VISUL ŞI SPERANŢA NEÎMPLINITĂ” (II)

1 august 2013 р. | Categorie: Social

CÂND  TATA  A  TRECUT  PRAGUL  CASEI, NE-AM  SPERIAT  DE  EL –  ERA  NUMAI  PIELE  ŞI  OASE

Mihai Socolovschi, tatăl lui Mircea, născut în 1913, făcea armata la Vânători de Munte şi a participat la luptele din Crimeea, unde a fost luat prizonier de ruşi. Vreo doi ani a muncit forţat în Tula, Rusia, apoi a fost dus la muncă silnică la o mină din Donbas. Când se întorcea acasă, după şapte ani de chin, era istovit de foame, încât de abia se ţinea sufleţelul în el. A ajuns noaptea la gară şi a trecut pe la socri, care, ştiind că au fost prădaţi de două ori, încât fiica lor rămase  doar cu cămaşa de pe ea, i-au dat ginerelui izmene şi cămaşă nouă, să aibă cu ce se schimba.

„Era iarnă şi un ger cumplit de pocneau lemnele în foc. Dormeam pe cuptor şi am fost treziţi  de un zgomot – cineva bătea în fereastră. Mama, Casandra, tremurând de frică, ne-a spus: „Au venit să ne fure banii”. Aveam pe atunci patru vite şi una digerase şi mama l-a rugat pe un vecin s-o taie, iar carnea a vândut-o unor necunoscuţi. Astfel, ca şi Stan Păţitul, mama s-a gândit că acei care au cumpărat carnea, au venit să ne fure banii. Tata era cu un ucrainean din regiunea Transcarpatică şi acela a vorbit ruseşte, de ne-a băgat în boală de frică. Apoi părintele i-a spus mamei să deschidă. Când tata a trecut pragul casei, ne-am speriat de el – era numai piele şi oase, plin de păduchi. Mama a încălzit repede apă şi tata s-a băit. Câteva săptămâni a mâncat doar mămăligă şi cartofi fierţi, ca să nu i se umfle stomacul şi să nu moară, cum se întâmpla cu mulţi înfometaţi, cărora le-a zâmbit  norocul să se întoarcă la baştină”, îşi răvăşeşte dureroasele amintiri Mircea Socolovschi.

MARŢEA  I-A ZÂMBIT  NOROCUL

În popor se spune că marţea e zi de năpastă. Pătrăuceanului Mircea Socolovschi anume marţea i-a zâmbit norocul, care nu l-a mai părăsit niciodată. Şi cu toate că au trecut anii, norocul înfloreşte cu bucurie şi soare în familia soţilor Mircea şi Elenuţa Socolovschi, gospodari mândri şi de frunte din pitoreasca localitate de vrednici români – Pătrăuţii de Sus.

„Marţea e o zi fericită pentru mine. Marţea m-a adus mama pe lume, marţea am mers la armată şi tot într-o zi de marţi am cunoscut-o pe  Elenuţa mea cea dragă, cu care trăim în dragoste şi înţelegere o viaţă.

 M-am născut în august 1939, într-o zi de marţi şi tot marţea, peste doi ani, m-a înţărcat mama. Pe atunci nu era maternitate, mama a născut acasă, cu ajutorul moaşei, iar bunica după tată a luat o cărticică de sub brâu de la cătrinţă şi a ascuns-o sub perna, pe care mă puse pe mine. Mama Casandra, văzând-o, a întrebat-o ce face, iar ea i-a răspuns că a procedat astfel ca să-mi placă cartea. Şi într-adevăr am  avut mare dragoste faţă de carte.

Am fost la părinţi 6 copii – 3 băieţi şi 3 fete. După cum v-am spus, tot marţea am plecat şi la armată. Mi-am făcut serviciul militar 3 ani şi patru luni în Belarus, la aviaţia marină. Comandantul regimentului, colonelul Şpakov, a luat dosarul meu, l-a citit cu atenţie şi aflând că am nume de familie polonez, dar sunt român de naţionalitate, că fratele mamei, Ilie Burla, locuieşte în Bucureşti, iar fratele tatei – la Rădăuţi, căci se refugiase când sovieticii au pus graniţa, despărţindu-ne astfel prin sârma ghimpată de rudele din Ţară, mi-a spus că nicicând n-o să am dreptul să trec frontiera în România. Şi chiar după ce m-am întors acasă, organele se interesau de primarul satului cu ce mă ocup. Primarul Şomulanski, cu toate că era ucrainean, îi apăra întotdeauna pe săteni, ţinându-le partea. Când „eliberatorii” arestau şi deportau oamenii, astfel „deschiaburindu-i”, el i-a salvat pe mulţi români, spunându-le slugoilor stalinişti că în sat trăiesc doar oameni săraci”.

Felicia NICHITA-TOMA

(Va urma)