La 22 octombrie curent, a avut loc închiderea Programului Operațional Comun România - Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, evenimentul fiind marcat printr-o suită de manifestări, organizate în cele trei state partenere, una dintre care s-a desfăşurat şi la Cernăuţi. În cadrul evenimentului au fost prezentate bilanțul programului, cele mai importante rezultate și provocările întâmpinate pe parcursul implementării. Experți din cadrul Autorității de Management, ai Secretariatului Tehnic Comun, dar și reprezentanți ai beneficiarilor au vorbit invitaților prezenți, în sala de conferințe a Hotelului Bucovina din Cernăuți , despre proiectele implementate prin program și impactul acestora asupra comunităților din zonele de graniță.
La eveniment au fost prezenţi, din partea Consulatului General al României la Cernăuți, doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu şi ministrul consilier Ionel Ivan, Excelenţa Sa transmiţând un mesaj de salut şi din partea E.S domnul Cristian Leon Turcanu, Ambasadorul României în Ucraina.