La 5 octombrie, comunitatea teritorială Voloca a marcat, în incinta Casei de Cultură (director Ion Semeniuc), Ziua Învăţătorului. Deci, în această zi de vineri, care a vibrat prin armonia dragostei şi recunoştinţei, toate mesajele de felicitare, adresate de primarul Valentin Hlopina, deputatul poporului Grigore Timiş, care a sosit cu cadouri pentru şcoli, Myroslav Zaiciuk, adjunct al şefului ARS Cernăuţi, conducătorii raionului Gheorghe Pridii, şeful ARS, Petro Panciuk, preşedintele Consiliului Raional Hliboca, vrednicii fii ai satului Corneliu Nichitovici şi Gheorghe Cazacu, directorii celor 2 şcoli cu limba română de predare din localitate Gheorghe Poclitar şi Aurel Popovici, directorul adjunct Maria Onofreiciuc, care a osârduit la organizarea manifestării, etc., au izvorât dintr-un gând de pioșenie şi preţuire față de munca nu uşoară a dascălilor, față de preaplinul sufletului lor mare, din bunătatea căruia împart tuturor.
De-a lungul
anilor, pentru munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ,
meritele. Supranumit, prin sacrificiul dăruirii, apostol al sufletului omului, dascălului i s-a
dedicat o zi în care inimile noastre se îndreaptă către cel care a vegheat la
urcușul nostru spre cunoaştere, spre omenie, la cel care prin muncă și-a
câștigat un loc aparte în sufletul fiecăruia dintre noi.
Purtători ai luminii, aducători de pace şi cunoştinţe, de
Ziua Învăţătorului, pedagogii veterani şi actuali de la şcolile din cele trei sate
ale comunei – Voloca, Valea Cosminului şi Hruşăuţi – au fost desemnaţi cu
diplome de merit pentru munca fără preget pe ogorul pedagogiei, elevii dedicându-le de ziua profesională un
excepţional concert, susţinut de Ansamblurile de dans„Veselia”, condus de Vitalie
Reabco, „Mărţişor”, conducător Ion Cohan, de Orchestra de instrumente populare „Trandafir,
dirijată de maestrul Ion Bodnar, de Ana Crestina Poclitar, Alina Melnic, Vlăduţ
Bodnar, Alexandra Paulencu, Marius Ursuleac, Patricia Ivaneţ (solo la nai),
scenariul manifestării fiind regizat de organizatoarele Emilia Zaharciuc şi Maria
Mudrac.
Astfel, în frumoasa şi româneasca comună Voloca pe
Derelui au fost sărbătoriţi dascălii pentru munca lor nobilă. Această
zi dedicată pedagogilor trebuie să ne înnobileze cu fiecare an, să fie o zi
prin care să ne demonstrăm, să ne susținem specificul național și tradiția în
tăvălugul ucrainizării. În numele respectului față de foștii noştri dascăli, Ziua
Învățătorului să rămână așa cum ne-au dăruit-o înaintașii, sărbătorită prin armonia vibrantă a verbului
matern, pe care nici măcar comuniștii n-au
îndrăznit să ni-l răpească, să ne redea simbolul momentului în care să fim noi
înșine – apostolii neamului.
Felicia NICHITA-TOMA
Foto Nicolae PAULENCU
Video: „Zorile Bucovinei”
Pentru mai multe poze accesaţi Facebook Zorile Bucovinei