28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

"Un deceniu de prietenie la Iaşi"

10 iulie 2018 р. | Categorie: Externe

Maestrul Horia Zilieru a ajuns la borna cu numărul 85

 

Municipiul Iaşi, o capitală a culturii româneşti din dreapta şi stânga Prutului, dar şi din regiunea Cernăuţi, va găzdui în perioada 9-13 iulie 2018 o nouă manifestare a Asociaţiei Universul Prieteniei, sub conducerea preşedintei Rodica Rodean. Cu o cazare la Complexul Hotelier Ciric, membrii participanţi la Tabăra de Creaţie şi Re-Creaţie "Un deceniu de prietenie la Iaşi" s-au reîntâlnit pentru a aniversa 10 ani de existenţă a asociaţiei culturale ieşene, printre ei fiind oaspeţi veniţi din Italia, Austria, Ucraina şi Republica Moldova, dar şi din alte oraşe din ţara noastră, inclusiv din Bucureşti. 
Scriitorii veniţi la Iaşi, dar şi localnicii din "dulcele târg", au dat startul manifestării în seara zilei de luni, 9 iulie, atunci când, pe terasa de pe malul lacului Ciric a fost aniversat maestrul Horia Zilieru, la 85 de ani de viaţă. Tot atunci, poetul ieşean Horia Zilieru şi-a lansat volumul "Orpheon sau muzeul de ceară", despre cariera prodigioasă a maestrului vorbind Rodica Rodean, Daniel Corbu, Valentin Talpalaru, Diana Vrabie, Mioara Bahna, Teodor Codreanu, Lucia Olaru Nenati, Vasile Fluturel, Mărioara Vişan, Emilian Marcu.

Programul artistic a debutat apoi cu un reuşit recital de poezie şi epigrame, oferit de membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), în faţa microfonului fiind prezenţi Mihai Batog-Bujeniţă, Angela Pistol, Elena Mândru, Viorica Şerban, Doina Toma, Rodica Ioniţă-Grosu, Gabriela Cucinschi, Petronela Alexa, Corina Matei-Gherman, apoi Mihai Caba, Dan Teodorescu, Mihai Haivas, Vasile Larco, Vasile Diacon, Constantin Ticu Mihai, Constantin Profir, ultimul încântând asistenţa şi cu o degustare de vinuri din propria podgorie "Weingut" din Copou. 
A mai citit epigrame în faţa unui public numeros poetul Nicu Stancu, iar Rodica Rodean a prezentat şi cartea "Râu de scântei" a oenologului Constantin Profir.

În cuvântul său, maestrul Horia Zilieru a menţionat: "Oameni buni, sunt copleşit! Nu am să spun terciuit, ci spun doar copleşit. A fost pentru mine o zi tulburătoare, lângă acest lac, pe care îl văd pentru prima dată ca pe Marea Roşie. Mi-aţi dat în mână un toiag şi marea s-a desfăcut în două... Rămân în continuare încrezător în limba română. Avem moştenirea limbii române. Să nu o înşelăm niciodată!". 
Programul artistic a continuat cu muzică de jazz interpretată de Mihaela Loredana Gârlea, la pian fiind Alex Marinescu. 
Printre invitaţii de la manifestarea de la Ciric s-a aflat şi fostul regizor al Operei ieşene, Mihai Zaborilă, ajuns acum la vârsta de 90 ani, dar şi oamenii de litere Liviu Apetroie, Constantin Mănuţă, Victor Iosif, Ştefana Cristina Marcu, Petronela Angheluţă, Angela Mihai, Nicolina Petrov, austriecii Daniela Gumann şi Constantin Gumann, Gheorghe Chiper, Vasile Bâcu, Firiţă Carp, Florin Dochia etc.

Din partea mass-mediei a fost prezentă Ana Crudu, directorul TELE M Iaşi, Agenţia de Presă "Aşii Români" şi publicaţia "Vocea Ta", ambele cu sediul central la Nürnberg (Germania) fiind reprezentate de redactorul şef adjunct, Dan Teodorescu.

Au mai "trudit" în cadrul manifestării de la Ciric Ina Paladi - director artistic şi Ioan Vârlan - director tehnic, ambii din cadrul Asociaţiei "Universul Prieteniei" Iaşi.

 

* De la Ciric la Palatul Culturii din Iaşi, la deschiderea oficială

 

Marţi dimineaţă, pe 10 iulie, sala "Ştefan Procopiu" de la Palatul Culturii Iaşi, din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi a găzduit festivitatea oficială de deschidere a Taberei de Creaţie şi Re-Creaţie "Un deceniu de prietenie la Iaşi", organizată de Asociaţia Literară "Păstorel" Iaşi, cu sprijinul financiar al Primărei Municipiului Iaşi. 
A fost prezent un public numeros, printre ei fiind şi elevii Şcolii Gimnaziale "Ion Creangă" din Iaşi, alături de directoarea Nicoleta Creţu. 
După cuvintele de deschidere rostite de Monica Nănescu (directoarea Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii "Ştefan Procopiu" Iaşi) şi Rodica Rodean (preşedinta Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi), Ina Paladi a devenit moderatorul manifestării, ea susţinând la un moment dat şi un superb recital actoricesc, cu "lacrimi în ochi", din poeziile lui Adrian Păunescu şi Andrei Ciurunga. 
În anul Marii Uniri, au primit diplome de excelenţă din partea organizatorilor mai mulţi parteneri ai acestei manifestări culturale ieşene, ei fiind Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Casa de Cultură a Muncipiului Iaşi "Mihai Ursachi", Asociaţia Literară "Păstorel" Iaşi, Asociaţia Scriitorilor Români din Austria, Societatea pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" din regiunea Cernăuţi, Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" Iaşi, Asociaţia Prietenii Muzicii Moderne Iaşi, Teatrul Lux Art Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi. Scriitorii Diana Vrabie, Emilian Marcu şi Horia Zilieru au fost onoraţi cu aceeaşi diplomă de excelenţă.
Eleva de numai 9 ani, ieşeanca Karla Ursu, însoţită la evenimentul de la Palatul Culturii de tatăl Ciprian Ursu (fost rugbyst de performanţă la Poli Agro Iaşi) a interpretat apoi Imnul Naţional, iar poetul Emilian Marcu a susţinut un recital poetic de inspiraţie patriotică, din noua sa carte "Caligrafie pe frunzele de laur".
În final, înaintea fotografiei de grup, actriţa Ina Paladi, originară din Bălţi (Republica Moldova) a spus: "Toţi românii de pretutindeni sunt uniţi aici, sub tricolor, în an de Centenar!".
Manifestările din cadrul Taberei de Creaţie şi Re-Creaţie "Un deceniu de Prietenie la Iaşi" vor continua până la 13 iulie 2018, evenimentele fiind programate la Palatul Culturii, la Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, la Căminul de Pensionari "Sfânta Cuvioasă Parascheva", la Palatul Copiilor, La Complexul Hotelier Ciric din Iaşi. 
DAN TEODORESCU