ÎNVĂŢĂMÂNTUL BILINGV, RIDICAT ÎN SLĂVILE CERULUI LA HERŢA

Activistul Octavian Voronca, o persoană competenţă în domeniul învăţământului (fost director de şcoală la Mahala), mi-a spus revoltat că n-a dormit toată noaptea, după ce a citit materialul din „Gazeta de Herţa”, despre lucrările seminarului practic pe tema învăţământului bilingv în şcolile medii, semnat de O. Andrieş, în calitatea-i de inspector-metodist în chestiuni de învăţământ în Comunitatea teritorială unită Ostriţa. Desigur, de insomnia lui Octavian Voronca nu e de vină ziarul, căci misiunea presei este să ne informeze. Or, nefiind la curent până acum cu toate „inovaţiile” lingvistice, nemaipomenit de „utile”, pentru şcolile cu limba română de predare am ajuns la situaţia deplorabilă din prezent.

Aşadar, din relatările autorului articolului respectiv, aflăm că „recent la şcolile medii din Ostriţa şi Horbova s-a desfăşurat un seminar practic regional al metodiştilor la disciplinele social-umanitare cu tema „Instruirea bilingvă – cale importantă de stabilire a purtătorului de cultură naţională în societatea multietnică. Folosirea potenţialului disciplinelor social-umanitare în procesul de educaţie policulturală a elevilor la instituţiile de învăţământ”. Genericul seminarului vorbeşte de la sine despre conţinutul dezbaterilor, participanţii în unison cântând osanale minunatei metode de instruire, care, nu ştim de ce nu este introdusă şi în şcolile ucrainene, dacă e atât de benefică. Sau poate ucrainenii sunt deja „policulturali” până în măduva oaselor şi numai etnicii români şi alte minorităţi naţionale din Ucraina necesită „educaţie policulturală”?! Din articol aflăm că dna G. Ruda, director-adjunct al Institutului de învăţământ pedagogic postuniversitar, vorbind despre particularităţile folosirii concomitente a două limbi de învăţământ, a avut tupeul să-l citeze pe Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”. Cine i-a pregătit mesajul, trebuia cel puţin să-i explice ce a avut în vedere părintele limbii române, Mihai Eminescu. Însă, se vede, aceasta, precum şi toţi ceilalţi participanţi la seminar, sunt convinşi că există o unică „stăpână”, limba ucraineană.

Evocând expresia unui scriitor celebru, arma ce atârnă în cui la începutul spectacolului trebuie să împuşte până la final. Din nefericire, ceea ce suferim noi astăzi nu e reprezentaţie teatrală, ci evoluarea procesului început în mod experimental în două şcoli din regiune. Explozia minei, montate în aceste două şcoli, n-a întârziat. Ca ciuma africană, experimentul bilingvismului se răspândeşte iată că şi în cel mai românesc raion, Herţa, fiind camuflat sub perdeaua „educaţiei policulturale”. Interesant că în programul acestei educaţii multiculturale europene se prevede doar bilingvismul român-ucrainean. De ce n-ar fi român-englez; român-german etc.?! Poate şi părinţii români vor să urmeze exemplul înalţilor demnitari şi să-şi trimită odraslele la studii în Oxford, Cambridge, alte aşezăminte occidentale prestigioase.

Nu susţin categoric că directorii de şcoli, ca buni români, sunt în stare să se opună procesului de ucrainizare prin aplicare bilingvismului, dar măcar ar putea să nu-l accepte cu atâta admiraţie, să nu-l promoveze ca pe un panaceu al învăţământului naţional. În această privinţă nu pot uita o pildă auzită de la Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen Suceveanul la Mănăstirea Voroneţ. În anii când era stareţ la Putna, în şcolile din România a fost introdus ateismul ca obiect de studiu. Un director a venit să se spovedească, rugându-l să-i dea un sfat. Cică nici un membru al colectivului pedagogic nu vroia să ţină ore de ateism. Atunci stareţul l-a îndrumat astfel: „N-ai altă ieşire, va trebui să-ţi asumi dumneata aceste ore, dar să le vorbeşti copiilor ca din gură de mort”. Cred că sugestia e pe înţelesul tuturor care vor să înţeleagă.

Maria TOACĂ