O delegație a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, condusă de prof.univ.dr. Camelia Ignătescu, decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, a participat la Conferința Internațională cu tema ”Tehnologii Informaționale economie și drept: starea actuală și perspective de dezvoltare”.
De asemenea, universitarii suceveni au susținut cursuri la Cernăuți, în baza proiectului bilateral, prevăzut în Acordul de parteneriat, semnat între cele două universități, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Bucovineană (instituție privată de învățământ superior, acreditată în Ucraina), referitor la un program de masterat, cu acordare de diplome duble.
Loredana Pribac, prof. univ. la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie, a colaborat la mai multe proiecte educaționale, puse în aplicare potrivit Acordului de colaborare semnat între Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea Bucovineană din Cernăuți.
Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuți a participat la evenimentul de deschidere a Conferinței Internaționale cu tema ”Tehnologii informaționale de economie și drept: starea actuală și perspective de dezvoltare” și a transmis un mesaj de susținere a proiectelor academice, pe care le implementează instituțiile de învățământ superior din România și Ucraina.