CINE ÎŞI MAI AMINTEŞTE ASTĂZI DE DIRIJORUL VASILE VINDEREU?

Dar cine-i acest Vasile Vindereu? Nu-şi mai aminteşte nimeni, am spune fără a sta mult pe gânduri. Însă dacă ne întoarcem cu vreo două decenii în urmă, dacă începem să răscolim prin memorie şi-i provocăm pe coriştii mai vechi (nu zic „bătrâni”, deoarece oamenii logodiţi cu cântecul rămân veşnic tineri), din comoara amintirilor noastre comune răsare în culori trandafirii ale unor timpuri de înflăcărat entuziasm naţional chipul primului dirijor al corului „Dragoş Vodă”, care la început nici nu purta acest voievodal nume, ci se numea pur şi simplu corul „Golgotei”.

Încă din anul trecut, când Corul regional „Dragoş Vodă” şi-a serbat un sfert de secol de vrednică slujire cântecului şi spiritului românesc mă pregăteam să fac o modestă creionare a dirijorului care a stat la temelia formării unei comunităţi artistice şi patriotice ce ne reprezintă astăzi pe meridianele spaţiului românesc. Probabil, nu întâmplător mi-am realizat acest gând în ultima zi a Săptămânii Luminate, de Duminica Tomii. Or, în cele mai multe sate din ţinutului nostru, mai ales în zona basarabeană, aceasta este ziua pomenirii morţilor la cimitir. Dar, cred eu, oriunde şi oricând e binevenit să ne amintim de cei care au lăsat urme frumoase. Or, e bine când uitarea se aşterne doar peste tot ce a fost rău, iar ce a fost bun nu se uită. În Duminica pomenirii morţilor, găsindu-i pe câţiva corişti cu dirijorul de astăzi, Dumitru Caulea, la sediul lor din Piaţa Centrală, i-am sustras puţin de la învăţarea unui nou cântec, propunându-le un popas în anii când în faţa lor stătea dirijorul Vasile Vindereu.

Desigur, cei tineri, cum e Luminiţa Demeanic sau Mariana Ţâbuleac, îl cunosc doar din fotografiile din arhiva corului şi povestirile veteranilor. Sunt, însă, şi corişti de vârstă mijlocie care au trecut şcoala primului dirijor, bunăoară cei doi Nicolae Pridie cu soţiile lor. Din cohorta înaintemergătorilor astăzi mai ies în scenă doamnele Silvia Vivcear din Ceahor şi Valeria Bajan, originară din Hreaţca. Ambele mi-au mărturisit că păstrează cele mai frumoase amintiri despre Vasile Vindereu: „Era pasionat de muzica clasică, a introdus în repertoriu primele cântece patriotice. Când Societatea „Mihai Eminescu”a fost scoasă din acest sediu ne adunam la repetiţii în apartamentul său de pe strada Ivan Franko. Avea o cameră spaţioasă şi un balcon mare. Cântam şi la balcon de răsuna până la primăria oraşului. Pe urmă s-a întâmplat ceva neprevăzut în viaţa lui. I-a furat minţile o femeie, a vândut apartamentul...”.

Atât dna Valeria, cât şi dna Silvia, mi-au spus că nu cunosc amănunte despre sfârşitul dramatic al dirijorului. S-a auzit că a plecat cu noua sa soţie la Moscova, iar aceea, după ce l-a stors de bani, l-a lăsat pe drumuri. Cică a fost văzut cântând pe la staţii de metrou ca să-şi câştige o bucăţică de pâine. Pe acolo l-a găsit şi moartea.

Mai multe detalii despre viaţa zbuciumată a lui Vasile Vindereu am aflat de la Gheorghe Puiu, care l-a cunoscut încă înainte de înfiriparea corului „Dragoş Vodă” şi datorită lui s-a integrat în acest colectiv: „Am lucrat împreună la întreprinderea de producţie a Societăţii nevăzătorilor din Cernăuţi - eu în calitate de lăcătuş, iar Vasile Vindereu ca dirijor al corului nevăzătorilor. Cântam şi eu, desigur, în acest cor. Pentru un dirijor e nemaipomenit de complicat să conducă un astfel de colectiv, dar el ştia să se apropie de inima acelor oameni. Era o fire blajină şi foarte sensibilă. Coriştii cu văzul slab sau absolut orbi aveau un auz excelent. Şi acum când mă întâlnesc cu unii, ei mă cunosc după voce. Dirijorul avea mult suflet pentru oameni vulnerabili, căci a lucrat şi ca învăţător de muzică la un internat ce se afla la Ţetina. Ştiu că a venit la Cernăuţi din Basarabia, de prin părţile Sorocii. Vasile Vindereu m-a adus şi pe mine în corul „Dragoş Vodă”, a introdus în repertoriul nostru piese pe versurile lui Mihai Eminescu, a compus cântecul „La Cosmin în codru verde”, pe care îl interpretăm şi acum când ne adunăm la stejarul lui Ştefan cel Mare. Cele mai frumoase piesele consacrate Bucovinei, precum şi cântecul bisat la orice concert „Leliţă cu ochii verzi” le avem de la Vasile Vindereu”.

Chiar în anul constituirii, în toamna lui 1992, corul a trecut hotarul de sârmă, ajungând până la Mecca românilor de pretutindeni, în Ardeal, la Alba Iulia, unde a participat cu vibrante melodii patriotice la comemorarea datei încoronării regelui unificator Ferdinand. Până la sfârşitul anului tânărul colectiv a reuşit să evolueze la sărbătoarea a 585 de ani de la atestarea istorică a oraşului Dorohoi, să-i colinde pe fraţii din Braşov, jucând în faţa lor şi piesa „Irozii”. Sub bagheta dirijorului Vasile Vindereu, în vara anului 1993 (2 iulie) coriştii şi-au închinat prinosul de cântec la istorica ceremonie de canonizare a lui Ştefan cel Mare. Aniversarea a 75 a Marii Uniri (1 decembrie 1993) i-a găsit la Alba Iulia, într-o îmbrăţişare de inimi cu români de pretutindeni. Atunci am avut fericirea să mă alipesc de ei şi să pornim împreună pe urmele generaţii din 1918, căreia i-a căzut norocul să făurească întregirea ţării. Pe Platoul Romanilor din Alba Iulia, înştiinţarea că vor cânta oaspeţi din Cernăuţi a adunat o mulţime imensă de spectatori. Cineva a solicitat o colindă, la care coriştii n-au întârziat să răspundă. Câţiva bărbaţi mai în vârstă l-au înconjurat pe dirijorul Vasile Vindereu, sărutându-l şi mulţumindu-i cu lacrimi în ochi.

Pe îndrăgitul nostru interpret, Gheorghe (Gică Puiu) îl lega de dirijor şi dragostea de glie, pasiunea comună pentru grădinărit. Se întâlneau, continuând repetiţiile corale, la căsuţele lor de vară de la Roşa. Au colindat împreună prin România, bucurându-se de câteva ori, la 1 decembrie, de sărbătoarea Marii Uniri. Apoi în viaţa dirijorului s-a întâmplat ceva inexplicabil pentru cunoscuţii apropiaţi şi prieteni. De rând cu dragostea de cântec l-a orbit o altă dragoste mare, faţă de o femeie, despre care toţi care astăzi îşi amintesc de dirijor spun, într-un fel sau altul, că l-a stors de bani, lăsându-l să moară ca un boschetar. Vasile Vindereu a fost alături de corişti până la ziua când a vândut tot ce avea la Cernăuţi şi a plecat cu noua aleasă a inimii la Moscova. Coriştii nu prea ştiu, sau nu vor să povestească, din ce cauză el s-a despărţit de prima soţie, cu care avea un fiu. Cert e că la o vârstă când ar fi trebuit să se gândească la asigurarea bătrâneţilor, bărbatul s-a aventurat să-şi schimbe destinul, iar femeia care l-a ademenit „era vicleană şi avea nevoie doar de banii lui”.

Aşa crede Gheorghe Puiu, aceeaşi presupunere am auzit-o şi de la Valeria Mihaiesi, care şi-a lăsat o parte din suflet corului „Dragoş Vodă”, deşi nu mai cântă de când i-a murit bărbatul, fostul staroste al coriştilor, Toader Mihaiesi: „Era prea încrezător în oameni dirijorul nostru, vroia să le facă la toţi pe plac. Îmi amintesc cum ne-am certat odată pentru că insista să cântăm ceva pe versuri de Taras Şevcenko la o sărbătoare eminesciană. Nu aveam nimic împotrivă să cântăm şi în ucraineană, dar atunci nu era cazul. Vroia să-i intre în voie unei persoane. Altă dată l-am supărat când am fost cu colinda la Braşov. Nu ştiu cum s-a pierdut de grup şi a rămas fără cină. Îmi pare rău că nu mi-am luat rămas bun când a plecat la Moscova. Şi mai rău îmi pare că a sfârşit atât de tragic. Am auzit că femeia ceea avea nevoie de bani pentru fiică-sa care trăia la Moscova şi a umblat frumuşel pe lângă el, până l-a convins să-şi vândă casa”.

Nimeni nu ştie precis când a murit şi cum şi-a trăit ultimele zile Vasile Vindereu. Cert este că plecarea din Cernăuţi, despărţirea de prieteni şi de familia corului „Dragoş Vodă” a fost catastrofală pentru el.

Maria TOACĂ