În perioada 3-5 aprilie 2018, delegația Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, RoAid, condusă de Cezar Cătălin Marin, directorul general adjunct, efectuează o vizită în regiunea Cernăuți cu scopul de a identifica potențialul unor proiecte în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare.
Marți, 3 aprilie a.c., delegația RoAid a avut loc o primă întâlnire, la sediul Consulatului General al României la Cernăuți, cu președintele Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Olexandr Fișciuc, președintele Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Muntean și Primarul de Cernăuți, Olexii Kaspruc, pentru stabilirea contactelor directe cu reprezentanții instituțiilor relevante, asigurând detaliile necesare pentru elaborarea de proiecte în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare.
Mandatul delegației RoAid – începerea negocierilor cu privire la implementarea înțelegerilor convenite de către miniștrii de externe al României și Ucrainei, Teodor Meleșcanu și Pavlo Klimkin, la Cernăuți, pe 11 ianuarie 2018, respectiv – amenajarea și dotarea unei secții dintr-un spital din regiunea Cernăuți, asigurarea unui schimb de expertiză la nivelul autorităților competente în domeniul prevenirii și combaterii corupției și crimei organizate din România și Ucraina, proiecte culturale.
Delegației RoAid a vizitat Spitalul Regional de Oncologie și a purtat discuții cu reprezentanții autorităților regionale și locale pentru clarificarea detaliilor proiectelor ce urmează a fi implementate.