03 iulie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Bețe în roata Unirii Basarabiei cu România

27 martie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

După ce am făcut cunoștință cu un șir întreg de materiale și publicații în care ideologii moldovenismului basarabian încearcă din răsputeri să ne convingă că moldovenii sunt moldovenii de când e lumea cu adânci rădăcini în slavonism şi că „limba moldovenească” e numai moldovenească după toate formele și conținuturile ei, și că n-are nimic comun cu cea română (!) „țigănească și pițigăiată”. Și ne mai conving că basarabenii și-au câştigat țara lor cu limba strămoșească în care s-au simțit ca-n sânul lui Avraam abia după 1812 (Doamne, bine că nu-i aude A.Mateevici, A.Russo, I.Halipa ș.a.). Convingeri istorice și nediscutabile ni se aduc:

-  „ ... aici evidențiindu-se misiunea ocrotitoare a Rusiei pravoslavnice...” (istoria Moldovei, autor V.Stati, Chișinău.2002, p.184)

-  „ ... atitudinea aceasta binevoitoare a politicii rusești față de popoarele ortodoxe...” p.219

-  „ ... din tot sufletul, pământul Moldovei strigă către ceriu ca să arate nebiruite și proslăvite armatele credincioase și mântuitoare ale Rusiei...” p.220 (ce-ar zice cei ridicați și condamnați în 1940 la auzul acestor cuvinte?)

-  „ ... tu ne-ai scos din giugul otomănesc, sângele oștirilor tale și a strămoșilor voștri s-a vărsat pentru noi...” p.221

-  „ ... într-adevăr, abia după ce moldovenii se simțiră despărțiți unii de alții, la cei de pe malul stâng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam și limbă...” p.221 ( iată cum apar icoanele patriotismului la separatiști !) și tot de acestea. Dar tocmai, când basarabenii huzureau numai în bine, hop că în 1918 vin românii cu toate nenorocirile lor pe baionete și nu numai că jefuiau poporul, dar îl impuneau forțat să vorbească numai românește în numele Unirii”. Nu-s de înălțimea lui V.Stati și nici n-am dreptul să-l contrazic, dar având dreptul la propria părere încerc să aduc câteva contraargumente la cele spuse de V.Stati și compania „separatiști” referitoare la fericirea din jugul rusesc. Și să nu fiu învinuit de românofobism, argumentele mele sunt bazate numai de autori (martori) ruși, dar „ne găsite” sau poate intenționat ascunse de „separatiști”:

-  În cartea „Rusia de la Dunăre ” a lui K.Marx și L.Casso (ministrul învățământului din Rusia) găsim argumente ce-l contrazic pe V.Stati cu străduințele sale referitoare la binefacerile armatelor ruse, aduse poporului moldovenesc – p. 126-27, 213, 227, 229. Tot în această carte,  p.10, L.Casso spune că istoricul rus Batiușkov n-are dreptate cu afirmațiile sale cum că primii trăitori pe teritoriul Basarabiei au fost slavii, pentru că strămoșii moldovenilor sunt atestați aici începând cu sec.II. Afirmaţii făcute și de academicianul L.S.Berg în cartea sa „Basarabia”. Și tot în această carte la p.126-127 găsim: „pe timpul staționării armatelor rusești sub conducerea lui Kutuzov în Moldova puteai vedea mii de țărani, bărbați și femei, flămânzi și desculți, înhămați la carele cu muniții și furaje și mânați din urmă ca vitele”. (iată icoana libertății de atunci)

-  Academicianul rus L.S.Berg în cartea sa „Basarabia”, p.2, spune că ruperea Basarabiei din trupul Moldovei 1812 este o manevră diplomatică și hâtră a Rusiei, cu care i-a indus în eroare pe europeni.

-  Guvernatorul Basarabiei în 1816 recunoaște: „moldovenii își părăsesc căsuțele și tot avutul și fug de la noi ”. Așa ceva găsim și la Casso.

-  Anchetatorul rus Starojenko nu afirmă ca după 1812 viața basarabenilor să se fi îmbunătățit, din contra – până în 1812 era înfloritoare (arhivele statului, Chișinău, vol.II p.170)

-  Amiralul Ciceagov, călătorind prin Basarabia în 1812 se miră de numărul mare de case părăsite și sate distruse de armatele rusești.

-  În 1824, Voronțov, guvernatorul Rusiei de Sud (1823-1844), primește o informație de la Longhinov cu următorul conținut: „Situația economică a Basarabiei este mult mai rea decât sub conducerea moldovenilor: peste tot domină barbarismul. Oamenii sunt bătuți fără vină, jefuiți, închiși și arși”. N.N.Durovo susține: „Intelighenția locală primește cu  greu izolarea de conaționalii săi ”, p.122  (arhiva contelui Voronțov) (astfel vede V.Stati scoaterea moldovenilor din robie, p.194).

-  Din 1828 este suspendată autonomia Basarabiei: conducători peste tot numai ruși, legi rusești, limba neamului exclusă, școală numai rusă etc. După lovitura de stat din Petersburg 1917 și Declarația despre dreptul popoarelor la autodeterminare, în Basarabia se trezește suflul la independență națională și chiar spre unire. Dar în acea perioadă Basarabia se pomenește în centrul tuturor fărădelegilor, apărute în urma destrămării armatelor ruse de către propaganda bolșevică. Apare întrebarea: ce-i de făcut? Printre diferitele curente politice la propunerea Congresului Ostașilor moldoveni apare Sfatul Țării. Încetul cu încetul Sfatul Țării începe să obțină recunoașterea și susținerea majorității populației, reprezentanților militari, curentelor politice, minorităților. Astfel, spre sfârșitul anului 1917, Basarabia își avea conducerea sa (camera deputaților (Sfatul Țării) și cabinetul de miniștri. Moldovenii din Sfatul Țării formau 70%, iar minoritarii – 30%. La 2.XII.1917 Basarabia se declară Republică Democrată Moldovenească, iar din 24.01.1918 – Republică independentă. Dar cu toate acestea, țara continua să fie schingiuită de diferite bande de anarhiști și dezertori. Iar după încercarea loviturii de stat, codificată „front-otfel”, toți își dau seama ca Țara singură nu era în stare să pună capăt devastărilor și fărădelegilor. (Cine ne poate ajuta? Ucraina nu-i în stare să ne ajute, Rusia nu mai are graniță comună cu noi.) Reieșind din aceasa și ținând cont și de situația externă, Sfatul Țării cheamă pentru ajutor armata română. Situația continuă să se complice cu fiecare zi. Toate forțele antinaționale, susținute de bolșevici, sabotează toate încercările conducerii legale.

În asemenea împrejurări se convoacă Sfatul Țării (27.03.1918). Ordinea de zi se știa. Au fost invitați deputații, liderii curentelor politice și înfățișătorii minorităților. Fiecare deputat trebuia să treacă prin fața Prezidiului și să-și exprime părerea referitor la Unirea cu România. Rezultatul votării a fost uluitor: 86 deputați, din cei 138, au susținut Unirea cu România cu motivări „de ce „Da”, 3 deputați au fost „împotrivă”, 36 deputați s-au abținut de la vot, iar 13 – au fost absenţi. Astfel, Unirea obţinând 62,3% din voturi, președintele Sfatului Țării Ion Inculeț declară: „Unirea cu România e înfăptuită!” (o asemenea votare se poate considera una din cele mai democrate din lume). În urma Unirii, Basarabia își păstra autonomia, organele locale, toate minoritățile, drepturi depline ș.a.

Astfel s-a înfăptuit Unirea din 1918 și nu cu mai puțin entuziasm ca și cea din 1859. Dar dușmanii acestor realizări mărețe, recunoscute în lume ca procese democratice, progresiste și creștinești, se străduiesc din răsputeri să le ponegrească, arătându-le ca acte antipopulare, sângeroase, barbare și chiar imperialiste. Ca mărturie la cele declarate  e gazeta „Luceafărul”, №4, din 27.01.2018: „Ce nu se știe despre Unirea principatelor”, p.6. Astăzi, ca și atunci, toți dușmanii neamului s-au unit, aşa-zişii  „separatiști” caută să tulbure mințile oamenilor cu numirea limbii, etnia, Unirea și Țara (știm că prima Unire, cât și a doua s-a înfăptuit prin voința poporului, fără vărsări de sânge și păstrându-se și respectându-se datinile și obiceiurile strămoșești ale fiecărei regiuni istorice (Ardeal, Moldova (Basarabia), Bucovina, Banat etc.). În Basarabia se stabilește o ordine invidiată de toate rămășițele antinaționale, adunate în jurul lui Krupensky Al. (Alexandru Krupensky, mare latifundiar la curtea imperială, mareșal și mare dușman al Unirii), care prin falsificările sale a pricinuit mult rău moldovenilor. „Separatiștii” de azi aruncă multă murdărie și asupra lui Ion Inculeț, cât și asupra lui Al.I.Cuza, învinuindu-i de câte și mai câte. Iar detronarea lui Cuza e demonstrată ca o mare sărbătoare a poporului moldovenesc („Luceafărul” №4, p.6, col.3). Dar cine a fost într-adevăr Al.I.Cuza și ce planuri mărețe avea știe toată lumea. Amintesc câteva reforme, înfăptuite de Domnul Unirii::

-  Eliberarea țărănimii, reforma agrară, secularizarea pământurilor mănăstirești, introducerea învățământului (începător) obligatoriu și fără plată, etc. Oare atunci aceste legi puteau să nu trezească nemulțumirea marii boierimi, preoțimii reacționare și a separatiștilor? Legea referitoare la învățământ a fost adoptată cu 20 de ani înaintea celei austriece în Bucovina.  Iar referitor la învinuirile aduse lui I.Inculeț și ponegrirea Unirii  din 1918 spun numai că ar fi destul ca „separatiștii” și bocitorii care tânjesc după fericirea rusească, să facă o comparație – ce reprezenta Basarabia în 1918 și pe ce-au pus mâna eliberatorii în 1940, și cum s-au purtat cu populația (aceste două personalități au intrat în istoria neamului ca oameni potriviți la momentele potrivite). Și nu trebuie de uitat că sub „ocupația” română Basarabia era întregită (dar acum tovarăși separatiști?) și în cei peste 20 de ani a progresat mai mult decât în cei 106 de ani, cât s-a aflat sub stăpânirea  Rusiei. Iată câteva documente: Zotov, rus, publicist, scrie în 1921, în gazeta „Sovremenâie zapiski” №5: „Țara aceasta (Basarabia) până la revoluția din 1917 se găsea în mâinile „bandei negre”, la un nivel cultural inferior, între administrație și popor era o prăpastie, rusificarea forțată îndepărta basarabenii de ruși... Românii în Basarabia au găsit teritoriul pregătit. Numai în trei ani s-au schimbat situaţiile. Românii au făcut concesiuni, au protejat culturile naționale ale minorităților ș.a. Nicolai Durovo în „Peterburgschie vedomosti” №118, a.1912, într-un articol cu ocazia sărbătorii centenarului includerii Basarabiei, împreună cu slavistul A.Malkov au ajuns la concluzia: „Rusia în decurs de 100 de ani n-a făcut nimic bun pentru cultura băștinașilor, decât numai să-i rusifice” (iată tovarăși, separatiști, ce nu se știe despre Unire).

P.S. Se știe că Unirile noastre au fost înfăptuite la cererea și voința poporului și recunoscute de toți ca fiind cele mai democrate. Însă după Unirea din 1918 toate forțele reacționare din Basarabia, dirijate de Al.Krupensky, susținute de Rusia bolșevică, pornesc o avalanșă de învinuiri împotriva României. În 1920 are loc Conferința de pace de la Paris, „Determinarea agresorului” (s-a discutat adresarea separatiștilor și Rusiei cum că România e agresoare în Basarabia). La Conferință, în prezența reprezentanților Angliei, Franței, SU, Italiei și Japoniei s-au analizat minuțios toate pretențiile Rusiei și României cu privire la Basarabia, cât și a opoziției (Krupensky). La Conferință s-a ținut cont și de hotărârile Tratatului de Pace de la Brest-Litovsk, unde a fost recunoscut dreptul moldovenilor la unire (Rusia-Germania-Austria). Conferința a luat în considerare și deducerile comisiei neutre despre Basarabia, efectuate sub conducerea profesorului de la Sorbona E.M.Martonne, unde se spunea: „Din punct de vedere geografic, etnic și istoric Basarabia este țară românească” (la fel scrie și academicianul rus L.S.Berg). La finele conferinţei se constată: „Unirea Basarabiei cu România e legitimă” (semnături: Anglia, Franța, SU, Italia și Japonia).

Todor Nicolaevici, corespondent netitular, s. Suceveni