29 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN FAMILIA CORULUI „DRAGOŞ VODĂ” SUNT AŞTEPTAŢI TINERI TALENTAŢI, CU DRAGOSTE DE NEAM ŞI CÂNTEC

24 martie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Fidel tradiţiilor şi valorilor româneşti, Corul regional „Dragoş Vodă” al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” se află într-o permanentă desăvârşire a măiestriei artistice. Pe parcursul unui pătrar de secol de la înfiinţare, acest nume, cunoscut şi drag românilor de pretutindeni, a adunat sub cupola dorului toate suferinţele, bucuriile, speranţele noastre, care numai prin cântec pot fi păstrate şi transmise de la inimă la inimă, de la o generaţie la alta. Corul, devenit cu timpul o adevărată comuniune de cugete şi simţiri naţionale, a luat fiinţă pe temelia credinţei, sub aura divină a sărbătorilor creştine. De atunci, s-au perindat câteva generaţii, oameni de diferite vârste menţinându-i tinereţea.

Acum, în preajma sărbătorilor pascale, actualul dirijor, maestrul Dumitru Caulea, lansează către tinerii talentaţi, cu dragoste de cântec, chemarea de a completa şi înavuţi tezaurul spiritual-artistic al frumoasei familii – Corul „Dragoş Vodă”. Drept beneficii, dirijorul le promite bucuria de a se simţi suflet din sufletul neamului românesc şi de a dărui această imensă bucurie spectatorilor. Tinerii dornici de a răspunde la chemarea dirijorului sunt aşteptaţi în fiecare duminică, pe la ora amiezii, la Casa Naţională a Românilor din Cernăuţi, la adresa Piaţa Centrală, nr.9.