După manifestările
comemorative, din 15 iunie, de
„Adevăr deplin în viaţă, încă nimeni n-a cules”…
Până la întâlnirea cu Nicolae Georgescu nu m-am gândit asupra sensului cuvântului „eminescologie” – ştiinţa despre viaţa şi opera lui M. Eminescu şi la faptul că „puţini oameni iluştri din lume au creat noi ştiinţe, la români fiind numai Mihai Eminescu şi Constantin Brâncuşi”. Cu toate acestea, până astăzi nu există un institut sau măcar o catedră „Mihai Eminescu”, deşi încă din anul 1929 se vorbeşte despre aceste obiective, care nu înseamnă postarea numelui Poetului pe uşa unei clădiri ori unui cabinet. Nicolae Georgescu este cercetătorul care îşi scurge ochii asupra manuscriselor lui Eminescu, asemenea lui Perpessicius (autorul unei monumentale colecţii a operei eminesciene, care îi citea cu două perechi de ochelari şi o lupă caietele), Dimitrie Vatamaniuc şi alţi eminescologi cunoscuţi din ţară. Îndeosebi s-a preocupat de „boala şi moartea lui Eminescu”, restabilind ultimele ore din viaţa Poetului. Dar nici el n-a putut să ne spună cu fermitate că a cunoscut tot adevărul despre opera şi viaţa lui Eminescu, la multe întrebări ale noastre răspunzând cu versul eminescian luat ca subtitlu mai sus. Mai multe ne-a relatat despre soarta dramatică a editorului, traducătorului, folcloristului, criticului şi istoricului literar Ilie Torouţiu, precum şi lucrarea „Exegeza eminesciană. Poeziile antume din punct de vedere filologic”, pe care a prefaţat-o. Într-un timp, I. Torouţiu a condus revista „Convorbiri literare”, făcându-se important prin corespondenţa întreţinută cu fiica lui Titu Maiorescu. El a cercetat articolele din ziarul „Timpul”, îndeosebi textele nesemnate, în care Eminescu este regăsit prin el însuşi.
Invocând munca sacrifică a lui Perpessicius, Dimitrie Vatamaniuc, Ilie Torouţiu, care numai pe marginea a patru poezii eminesciene a scris 400 de pagini, cercetătorul a subliniat că „nu există ultimul editor al poeziilor lui Eminescu”. El a confruntat 24 de ediţii critice ale lui Titu Maiorescu, descoperind că nu se aseamănă una cu alta: „S-a umblat în lacătul frazei eminesciene, s-a pierdut fiorul misticii poeziei sale, poezii transformate în romanţe”. Confruntările cu publicaţiile din „Convorbiri literare” şi din manuscrise l-au făcut pe cercetător să scoată 2000 de virgule din poezia lui Eminescu şi să pună altele 150, intervenţia editorilor de până la el în punctuaţie nefiind o adaptare la normele ortografice, ci o schimbare a sensului iniţial, cel gândit de Poet. Denaturările ne-au fost demonstrate cu exemplificări din poemul „Luceafărul” şi multe alte versuri, care au suferit în rezultatul aşa-numitelor ajustări ortografice.
În privinţa morţii Poetului, eminescologul susţine că a fost un complot pentru îndepărtarea sa din viaţa politică.
Prezentat de prof. dr. Ilie Luceac în postura de
scriitor şi istoric, Alexandru Ovidiu Vintilă ne-a trezit interesul pentru
personalitatea lui Traian Brăileanu ca om de ştiinţă, traducător, literat, şi,
mai ales, un mare patriot al Bucovinei. Amplul său travaliu „Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii
personale” este o sinteză a preocupărilor şi bogatei moşteniri spirituale
lăsate de o personalitate necunoscută de noi – sociologul, filozoful,
politologul, publicistul Traian Brăileanu – nume legat de mişcarea „Iconar”.
Tânărul cercetător nu ocoleşte în studiul său latura politică ce i-a marcat
viitorul, faptul că a fost membru al mişcării legionare ţinându-l mult timp în
umbră, într-un domeniu tabu. Deşi a fost primul sociolog din cultura română,
Traian Brăileanu, etichetat drept „legionar” şi „naţionalist”, a fost exclus
din ştiinţă, fiind tratat şi acum cu anumită frică. Condamnat în 1946 la 20 ani
de detenţie, în lotul Antonescu, viaţa i s-a sfârşit tragic în închisoarea din
Aiud, în 1947, unde deţinuţii politici erau exterminaţi prin înfometare. De
fapt, esenţa naţionalismului lui Traian Brăileanu era ca şi
„Istoria este desfăşurarea gândirii lui Dumnezeu”
Nu e cazul să fac o paralelă, însă în viziunea mea
Nicolae Cârlan este un exponent al bolnavilor de Bucovina din zilele noastre.
S-a mai exprimat la o întâlnire de astă primăvară, la „Zorile Bucovinei”,
consacrată jubileului naşterii lui Mircea Motrici, că ar muri de dor dacă n-ar
veni din când în când
Cărţi şi prietenie de la doamna „Floare Albastră”
În calitate de şefă a unei edituri, dna Doina
Rizea-Georgescu, nu putea să nu vină, mai întâi de toate, cu daruri de carte
pentru gazde – Biblioteca revistei „Glasul Bucovinei”. Pe lângă cărţi, a sosit
pentru prima dată
***
Cu regretul că nu li s-a oferit posibilitatea să
se întâlnească şi cu studenţi de
Maria TOACĂ