28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Masacrele sângeroase de la Lunca şi Varniţa din iarna şi primăvara anului 1941

11 februarie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

           Masacrele sângeroase de la Lunca şi Varniţa

din iarna şi primăvara anului 1941

La Lunca, pe malul înzăpezit al Prutului

La 7 august 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS adoptă Decretul despre crearea regiunii Cernăuţi în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În componenţa regiunii sunt incluse nordul Bucovinei, constituit din fostele judeţe Cernăuţi, Storojineţ şi parţial Rădăuţi, nordul Basarabiei (fostul judeţ Hotin) şi Ţinutul Herţa, care a intrat până la venirea „eliberatorilor” în fostul judeţ Dorohoi al României.

Dictatura stalinistă instaurează pe meleagurile mioritice un regim de jaf şi teroare. Astfel, la 15 august 1940 apare Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS despre naţionalizarea pământului pe teritoriul nordului Bucovinei, conform căruia începând cu data de 28 iunie 1940, tot pământul ţinutului şi bogăţiile subsolului devin proprietatea statului sovietic.

În aceeaşi zi, este emis Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS despre naţionalizarea băncilor, întreprinderilor industriale, organizaţiilor de consum, transportului feroviar şi fluvial, poştei şi telegrafului. În mâinile statului trec tipografiile, spitalele, farmaciile, instituţiile de învăţământ, casele locuitorilor care s-au refugiat în România.

În ţinut este introdus sistemul sovietic de impozite. Gospodăriile băştinaşilor erau supuse impozitului agricol, impozitului pe animale, impozitului pe atelaje, impozitului pe clădiri.

Chiar din primele zile ale dictaturii staliniste, concomitent cu represiile economice au început represaliile politice. Organele Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS  desfăşoară o amplă activitate în direcţia stabilirii „elementelor social-periculoase”. A pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenţilor era de ajuns ca oameni nevinovaţi să fie arestaţi, aruncaţi în fioroasele cazemate bolşevice, supuşi diverselor metode de tortură şi condamnaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit.

Victime ale politicii sângeroase, promovate pe acest picior de plai, au devenit ţăranii înstăriţi, foştii primari ai comunelor din ţinut, familiile care aveau rude înrolate în rândurile armatei române.

Dorind să scape de odiosul regim stalinist, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, peste 150 de locuitori din regiunea Cernăuţi, conduşi de către profesorul şcolar Vasile MORAREAN din Ostriţa Herţei, au hotărât să treacă clandestin în România. Lângă localitatea Lunca din raionul Herţa, oamenii au fost întâmpinaţi de gloanţele grănicerilor sovietici. Zăpada puhavă şi moale a fost stropită cu sângele celor mai buni fii şi fiice ale Bucovinei. Drept mărturie serveşte documentul descoperit în fondurile Arhivei Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei din regiunea Cernăuţi, care ne comunică faptul că în ziua de 29 ianuarie 1941, comisia alcătuită din locotenentul  Lubinenko, comandantul pichetului de grăniceri nr. 25, felcerul militar Subotin şi sublocotenentul Stronenko, au întocmit un act referitor la moartea unor persoane, care au „încercat să violeze frontiera de stat”. Au fost împuşcaţi martirii: MOSARIUC Andrei al lui Ion, în vârstă de 41 ani, BURLĂ Ion – 35 ani, TEUREAN Osa... al lui Ion – 32 ani, VORONCA Gheorghe al lui Simion – 21 ani, FLOREA Eugenia – 28 ani, MOSARIUC Andrei – 25 ani, IAREMEI Vasile – 17 ani, ANTONOVICI Veronica – 17 ani, FLOREA Nistor – 32 ani, RODICI Ion – 45 ani, FLOREA Toader – 49 ani. Ei au închis ochii pentru totdeauna în dimineaţa zilei de 28 ianuarie 1941, la ora 6 şi 15 minute. Morţii au rămas în zăpadă până la venirea nopţii, coborând în groapa comună a iernii, săpată în pământul istoric şi plin de durere al Ţinutului Herţa, la ora 19. Conform informaţiilor păstrate în documentele Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Lunca, au căzut: ANTONOVICI Dumitru – 32 ani, DOROŞ Toader – 26 ani, CUTE Toader – 46 ani. 

În urma cercetărilor întreprinse de membrii Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale, s-a constatat că românul Gheorghe VORONCA, ucis la Lunca, s-a născut în Horecea Urbană, o suburbie a oraşului Cernăuţi. Părinţii săi, Simion şi Eugenia VORONCA, împreună cu copiii: Florea, Eleonora, Grigore, Ştefania, conform deciziei Şedinţei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 26 aprilie 1941, vor fi deportaţi în Siberia, fiind acuzaţi de faptul că „erau rude cu un trădător al patriei”.

În Horecea Urbană au venit pe lume şi martirii Veronica (Viorica) ANTONOVICI şi Nistor FLOREA.

În mâinile călăilor comunişti nimeresc cinzeci de persoane, dintre care patruzeci şi şapte de bărbaţi şi trei femei. Douăzeci de oameni erau născuţi în localitatea Mahala, azi raionul Noua Suliţă, paisprezece - în localitatea Ostriţa, actualul raion Herţa, zece – în oraşul Cernăuţi, câte doi – în localităţile Voloca şi Ceahor, astăzi raionul Hliboca, un martir a venit pe lume în localitatea Plaiul Cosminului (Molodia), acelaşi raion, iar altul a văzut lumina soarelui în oraşul Drobeta – Turnu Severin din România. În numărul celor arestaţi intrau patruzeci şi opt de români şi doi ucraineni. Patruzeci şi patru de oameni aveau studii primare, unul, Vasile MORAREAN, poseda studii medii, iar cinci martiri nu ştiau carte. Lista arestaţilor era compusă din treizeci şi opt de ţărani, unsprezece muncitori şi un profesor şcolar.

Încep interogatoriile. Timp de două luni întemniţaţii sunt supuşi diverselor metode de tortură. În zilele de 28-31 martie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în şedinţa de judecată ţinută în localul închisorii cernăuţene, declară sentinţa în privinţa participanţilor la evenimentul sângeros din luna ianuarie.  Doisprezece martiri sunt condamnaţi la moarte: BOICIUC Ion al lui Mihai, născut în 1910, în localitatea Mahala, român; BUJENIŢA  Florea al lui Simion, născut în 1907, în localitatea Mahala, român; CUDLA  Ion al lui Andrei, născut în 1907, în localitatea Mahala, român; EREMEI Toader al lui Simion, născut în 1910, în localitatea Mahala, român; GURELIUC Ştefan al lui Gavrilă, născut în 1915, în localitatea Ostriţa, român; GUZMA Petru al lui Nicolae, născut în 1922, în oraşul Cernăuţi, ucrainean; MEDVIGHI Gheorghe al lui Ion, născut în 1910, în localitatea Ostriţa, român; MORAREAN Vasile al lui Gheorghe, născut în 1913, în localitatea Ostriţa, român; MORARU Vasile al lui Ion, născut în 1918, în localitatea Ceahor, român; TIHON Vasile al lui Maftei, născut în 1911, în oraşul Cernăuţi, român; TODEREAN  Ion al lui Constantin, născut în 1908, în localitatea Ostriţa, român; VORONCA  Ilie al lui Ion, născut în 1911, în oraşul Cernăuţi, român. 

Alţii, treizeci şi opt de „foşti membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare din România”, au primit câte zece ani de puşcărie. Ei vor fi închişi în lagărele comuniste, unde îi aşteptau cerberii lui Stalin. Martirii neamului nostru devin „trădători ai patriei socialiste”, fiindcă la 8 martie 1941, Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a adoptat Decretul, conform căruia toţi locuitorii care s-au aflat până la 28 iunie 1940 pe teritoriul actualei regiuni Cernăuţi, au fost declaraţi cetăţeni sovietici. În lagărele staliniste de muncă corecţională au murit: BEZERGHEANU Grigore al lui Mihai, născut în 1897, în oraşul Drobeta – Turnu Severin, român; CHIFICEAC Nicolae al lui Dumitru, născut în 1900, în localitatea Mahala, român; CRĂIUŢĂ Gheorghe al lui Zaharie, născut în 1898, în localitatea Mahala, român; DOROŞ Iacob al lui Vasile, născut în 1906, în localitatea Mahala, român; GORDA Vasile al lui Toader, născut în 1920, în localitatea Voloca, român; HORENCIUC Ilie al lui Gheorghe, născut în 1910, în localitatea Ostriţa, român; HORENCIUC Nistor al lui Gheorghe, născut în 1919, în localitatea Ostriţa, român; HOTINCEANU Radu al lui Constantin, născut în 1922, în oraşul Cernăuţi, român; IONEŢ Zaharie al lui Simion, născut în 1913, în localitatea Ostriţa, român; MOMOLEA Dumitru al lui Condrat, născut în 1900, în localitatea Mahala, român; MOMOLEA Ion al lui Vasile, născut în 1910, în localitatea Mahala, român; PAVLOVICI Nicolae al lui Flor, născut în 1914, în oraşul Cernăuţi, ucrainean; POLIŞCIUC Nicolae al lui Nichita, născut în 1900, în localitatea Mahala, român; RAŢĂ Iacob al lui Simion, născut în 1898, în localitatea Ostriţa, român; SANDULEAC Ion al lui Ilie, născut în 1903, în localitatea Mahala, român; SARAFINCEAN Ştefan al lui Gheorghe, născut în 1924, în localitatea Plaiul Cosminului (Molodia), român; TCACIUC Ilie al lui Toader, născut în 1924, în oraşul Cernăuţi, român; ZAHARCIUC Dumitru al lui Procopie, născut în 1923, în localitatea Voloca, român.

Ecoul măcelului de la Lunca din ianuarie 1941 s-a răspândit repede în ţinut. Cei rămaşi acasă au aflat despre marea tragedie de la ţăranii din localităţile herţene, mobilizaţi pentru a săpa gropi, în care au fost aruncaţi morţii. Ce proporţii trebuia să atingă teroarea dezlănţuită de regimul totalitar comunist ca după zece zile, în toiul nopţii de 6 spre 7 februarie, către frontiera sovieto-română să se îndrepte al doilea grup  de oameni, îndrumaţi de Vasile MOLDOVAN, secretarul Consiliului Sătesc Mahala, numărând peste 400 de persoane?.. Înseamnă că locuitorii meleagurilor voievodale au băut paharul suferinţelor până la fund şi povara era atât de grea, încât răbdarea devenea insuportabilă. Persecuţiile nu mai aveau sfârşit. Dorul de libertate era atât de mare, încât nu-l putea opri nici moartea. Fulgii cădeau ca nişte stele, luminând calea pământenilor, mânaţi de realitatea crudă a evenimentelor petrecute în ţinutul mioritic în primul an de dictatură bolşevică.

„Ţăcănit de mitraliere, explozii de grenade, lătrat de câini, gemetele celor răniţi şi... petele de sânge care se transformau în bălţi pe zăpada dintre gardurile de sârmă ghimpată ce aduseseră înstrăinarea  şi tragedia”. Noaptea s-a transformat într-un infern. Au murit sute de destine. A fost distrusă conştiinţa generaţiilor viitoare.

În acea noapte infernală de februarie 1941, lângă satul Lunca, va fi secerat de gloanţele grănicerilor sovietici şi tânărul român HOSTIUC Florea al lui Ilie, născut în 1922, în localitatea Mahala, fostul judeţ Cernăuţi al României.

Cei căzuţi sunt aruncaţi în patru gropi comune, rămânând să-şi doarmă somnul veşnic în Lunca Prutului şi Valea Plângerii, unde se nasc legendele şi răsună doinele, unde plâng izvoarele şi se întâlnesc anotimpurile, unde se adună dorurile şi se eternizează clipele. Aici visează părinţii şi freamătă glia strămoşească. În anul 1942, când în ţinutul mioritic activau organele administrative româneşti, au fost întreprinse acţiuni de deshumare a martirilor. Sunt scoase rămăşiţele pământeşti ale osândiţilor numai dintr-o groapă comună, fiindcă celelalte trei erau înnămolite. Osemintele celor deshumaţi vor fi aduse în satul Mahala din actualul raion Noua Suliţă şi înmormântaţi creştineşte în localităţile unde s-au născut şi de unde au trecut în nemurire.

În ziua de 8 februarie 1941, vor fi arestate patruzeci şi două de persoane de origine română şi un ucrainean.  În mâinile grănicerilor sovietici nimeresc patruzeci şi doi de bărbaţi şi o femeie. În numărul întemniţaţilor au intrat patruzeci şi unu de ţărani, un muncitor şi un funcţionar. Treizeci şi cinci de oameni aveau studii primare, doi – studii medii, patru – studii medii incomplete, iar doi martiri nu ştiau carte. În cazematele bolşevice au fost închişi patruzeci şi doi de osândiţi, născuţi în localitatea Mahala, şi un martir, Gheorghe GĂINĂ, care a văzut lumina zilei în oraşul Cernăuţi.

Pe data de 14 aprilie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev declară sentinţa în privinţa participanţilor la evenimentul sângeros din luna februarie. Sunt condamnaţi la moarte mahalenii: BALAN Dumitru al lui Nicolae, născut în 1912; BUJENIŢA Ion al lui Toader, născut în 1912; COSTAN Dumitru al lui Ion, născut în 1907; DOROŞ Vasile al lui Ion, născut în 1897; IREMIE Vasile al lui Mihai, născut în 1923; MAGDALIN Martin al lui Constantin, născut în 1914; MAIORSCHI Mihai al lui Onufrie, născut în 1900; MOLDOVAN Vasile al lui Ion, născut în 1913; NANDRIŞ Dumitru al lui Ilie, născut în 1920; PETRIUC Toader al lui Ion, născut în 1899; PURICI Nicolae al lui Constantin, născut în 1897. Tot la moarte a fost condamnat şi cernăuţeanul GĂINĂ Gheorghe al lui Ion, născut în 1920. E posibil că osemintele lor se află în Cimitirul Vechi din oraşul Cernăuţi, unde îşi dorm somnul veşnic cei 400 de martiri ai neamului, executaţi  de către organele sovietice de represalii în iunie 1941.

Alţii vor primi câte zece ani de detenţie, fiind întemniţaţi în lagărele staliniste de muncă corecţională din fosta Uniune Sovietică, unde au murit: BUJENIŢA Vasile al lui Simion, născut în 1920; BURCOVSCHI Constantin al lui Ion, născut în 1919; CERNĂUŢAN Vasile al lui Ion, născut în 1924; COVA Nicolae al lui Condrat, născut în 1909; DASCALIUC Ştefan al lui Florea, născut în 1901; GRIGORCIUC Victor al lui Ştefan, născut în 1921; LENCOSTE Gheorghe al lui Alexandru, născut în 1920; MAGDALIN Ilie al lui Constantin, născut în 1904; MOSORIUCĂ Constantin al lui Ion, născut în 1920; VASILINIUC Ion al lui Ilie, născut în 1922; ZAPOTINSCHI Ion al lui Dumitru, născut în 1920.

  La Varniţa, la poale de codru verde

După masacrele de la Lunca, din lunile ianuarie-februarie 1941 – asasinate sângeroase, intrate în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase, din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică, împotriva populaţiei băştinaşe româneşti – în primăvara aceluiaşi an, un zvon a străbătut cu iuţeala  fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei care doreau să-şi schimbe locul de trai erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limbile rusă sau ucraineană, în care să indice motivul plecării.

După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu scopul de a scoate la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.

Locuitorii din ţinut, care nu cunoşteau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămuntea de a-i ajuta la scrierea cererilor pentru plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti – înscăunaţi de puterea sovietică dintre foştii participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică – îndeplineau, contra sumei de cinci ruble, rugămintea băştinaşilor care se săturaseră de „marea fericire” adusă din Kremlin.

La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria-Mamă. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea băştinaşilor drept o masifestare antisovietică, oamenii împrăştiindu-se pe la casele lor.

În dimineaţa zilei de 1 aprilie 1941, peste 1500 de locuitori din satele Pătrăuţii de Sus, Cupca, Pătrăuţii de Jos şi Suceveni, în rândul cărora se aflau bărbaţi, femei şi copii, s-au adunat în curtea bisericii din Suceveni, cu scopul să pornească spre centrul raional Hliboca, pentru a înainta organelor locale ale puterii bolşevice cererile lor. Din lăcaşul sfânt al satului sunt scoase trei cruci, la care vor fi atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că viitoarea procesiune poartă un caracter paşnic. Apoi, cu toţii, au îngenuncheat în curtea bisericii şi, susţinuţi de sunetele pline de jale ale clopotelor de aramă, au adresat o ferbinte rugăciune către Domnul, pentru ca El să-i aibă sub ocrotirea Sa.

Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului pe crucile sfinte, mulţimea a pornit la drum. La hotarul satului Suceveni, lângă podul de peste apa Siretului, convoiul de oameni a fost întâmpinat de către treisprezece grăniceri sovietici, conduşi de un ofiţer comunist, care, scoţând săbiile din teacă, s-au răstit la oameni, poruncindu-le să se întoarcă la casele lor. Pentru a-i intimida pe români, un soldat a lovit cu sabia crucea din capul coloanei. Sabia s-a rupt în două. Oamenii, văzând în aceasta un semn susţinător al Domnului, înlăturându-i pe grăniceri, şi-au continuat mersul spre centrul raional.

Către Hliboca s-au îndreptat şi alte grupuri de băştinaşi din satele de pe Valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale, pătrunşi de năzuinţa de libertate şi sentimentul frăţiei de neam.

Un soare gingaş de primăvară învăluia glia străbună şi pământul se trezea din amorţeala unei ierni grele şi îndelungate. Brânduşele firave şi dornice de viaţă, venite parcă din împărăţia poveştilor, domneau pe crestele dealurilor, împânzind întreaga întindere moldavă. Razele soarelui încălzeau inimile ţăranilor care doreau să trăiască liberi, nu sub jug asupritor. În fruntea coloanelor, care intrau în Hliboca, păşeau Ion Musteaţă, Tudor Semeniuc, Ion Bogescu, Nazarie Iliuţ, Gherasim Guşulea, Petru Duşceac, Florea Grosu, Ion Grosu, Grigore Bojescu, Constantin Holunga, Constantin Bojescu, Nicolae Galac. Numărul românilor adunaţi în piaţa centrală a raionului a crescut până la cinci mii de oameni.  

În această străveche aşezare bucovineană – unde se afla sediul Secţiei raionale Hliboca a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste – mulţimea, purtând prapurile şi crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din lăcaşurile sfinte, intona Imnul României, scandând „Trăiască regele Mihai!”, „Trăiască mareşalul dezrobitor!”. Vocea oamenilor ajungea până la pădurea din Dumbrava Roşie, „de unde spiritul marelui Ştefan îi privea cu dragoste şi îi încuraja”.

Reprezentanţii organelor represive din raion – aceşti copoi ai regimului totalitar, cu sufletele pline de ură şi duşmănie, aduşi din toare colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe – au refuzat să primească cererile românilor. Dar românii, care de-a lungul mileniilor au înfruntat cu bărbăţie şi eroism toate vitregiile vecinilor, păstrându-şi şi afirmându-şi fiinţa naţională, n-au renunţat.

Supăraţi şi indignaţi de această fărădelege, urmaşii legendarului Decebal, mândri şi dornici de libertate, asemenea strămoşilor lor, au început să scandeze că nu mai doresc să trăiască în „raiul” bolşevic, unde birurile, pe care trebuie să le plătească ţăranii, sunt imposibil de suportat şi unde teroarea era ridicată la rangul de principiu.

Părăsind Hliboca, românii s-au îndreptat către Suceveni, planificând ca, din centrul acestei localităţi, să pornească cu toţii spre frontiera sovieto-română, sperând în înduplecarea ocupanţilor.  

Însă, în vatra satului Suceveni au apărut câţiva ofiţeri şi soldaţi sovietici, care au început a parlamenta cu lumea adunată, sfătuindu-i pe ţărani să se întoarcă la casele lor. Totodată, sovieticii doreau să câştige timp pentru mobilizarea forţelor necesare, capabile să oprească mulţimea. Românii, hotărâţi să ducă la bun sfârşit pornirea lor, n-au ascultat de vorbele staliniştilor, apucând calea spre mult râvnita libertate, care se afla în „ţara din zare” – după cum va spune în 2008, în timpul manifestărilor comemorative de la Fântâna Albă, profesorul şi poetul Romeo Săndulescu, fostul Consul General al României la Cernăuţi.

La un colţ al pădurii din Suceveni, convoiul românilor a fost somat de un grup de soldaţi sovietici care, pentru a intimida mulţimea, au tras o salvă în aer. Acest avertisment n-a exercitat nici o influenţă asupra oamenilor. Ei şi-au continuat drumul spre frontieră. Pe teritoriul satului Fântâna Albă din raionul Hliboca, lângă cantonul Varniţa – la o depărtare de  doi kilometri de hotarul, instalat de mâna veneticului la finele cireşarului 1940 – coloana de oameni paşnici, constituită din bărbaţi, femei şi copii, a fost oprită de grănicerii stalinişti, proptiţi la marginea codrului secular. La semnalul comandantului, responsabil de efectuarea acestei operaţii, au pornit să ţăcănească din trei părţi mitralierele bolşevicilor, secerând rândurile conaţionalilor. Rafalele focului ucigător al mitralierelor se contopea cu vaietele muribunzilor, cu vocile pline de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi strigătele sfâşietoare ale copiilor, cu răcnetele infernale ale satrapilor stalinişti şi cu sângele martirilor, care curgea din belşug, acoperind glia strămoşească.

În acea zi, în Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce. Mureau cu dorul de Ţară în inimi, fiii şi fiicele neamului. Au căzut cu sufletul neîmpăcat, în floarea vârstei, românii: BELMEGA Ioan al lui Teodor, născut în 1910, în localitatea Cupca; BICER Gheorghe al lui Ilie, născut în localitatea Cupca; BOSTAN Dragoş, născut în 1923, în localitatea Suceveni; BOTARIU Cozma al lui Vasile, născut în localitatea Petriceni; CORDUBAN Nicolae al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; DUŞCEAC Ioan al lui Teodor, născut în localitatea Cupca; HALAC Ioan al lui Dumitru, născut în localitatea Iordăneşti; LAZURCA Gheorghe la lui Teodor, născut în 1889, în localitatea Petriceni; LICIMAN Simion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; MIHAILOVICI Ilie al lui Vasile, născut în 1921, în localitatea Suceveni; OPAIŢ Cozma al lui Ilie, născut în localitatea Carapciu; OPAIŢ Gheorghe al lui Nistor, născut în localitatea Carapciu; PLEVAN Arcadie al lui Teodor, născut în 1914, în localitatea Cupca; POPESCU Petru al lui Ioan, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; SAVU Pavel al lui Ioan, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; SIDOREAC Vasile al lui Alexa, născut în 1923, în localitatea Suceveni; SUCEVAN Constantin al lui Vasile, născut în 1903, în localitatea Suceveni; TOVARNIŢCHI Gheorghe al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢCHI Ilie al lui Zaharie, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢCHI Traian al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢCHI Vasile al lui Pavel, născut în localitatea Carapciu; ŢUGUI Mihai al lui Vasile, născut în 1912, în localitatea Cupca; URSULEAN Varvara a lui Nichita, născută în localitatea Pătrăuţii de Sus.

Indicata listă a românilor, căzuţi la 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă,  a fost alcătuită de către Pretura plăşii Storojineţ şi înaintată, în ziua de 1 februarie 1943, Guvernământului Provinciei Bucovina. Concomitent se aducea la cunoştinţa organelor administrative de la Cernăuţi faptul că, până la acea dată, n-au fost întreprinse acţiuni de deshumare a martirilor.

Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Fântâna Albă au murit: LUPĂŞTEANU Titania, născută în 1901, şi ROTARIU Cozma al lui Vasile, născut în 1914.

În ziua de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul. S-a îngrozit Valea Siretului. Unii, care au reuşit să scape de gloanţele grănicerilor bolşevici, „refugiindu-se în pădurea din apropiere, au fost ajunşi din urmă de cavaleria sovietică şi măcelăriţi cu sabia”. Martirii sunt aruncaţi în gropi comune. Ei îşi dorm somnul veşnic la poale de codru verde. Fagii seculari le freamătă la creştet.

Acei care s-au salvat din ghearele morţii vor fi hăituiţi, prinşi şi întemniţaţi de cerberii regimului totalitar. După interogatoriile bestiale, puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste”. Ei au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca.

Petru GRIOR

Bibliografie:

Cartea Durerii, partea a patra, Cernăuţi, Editura „DrukArt”, 2015.

Cartea Durerii, partea a cincea, Cernăuţi, Editura „DrukArt”, 2016.