16 ianuarie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

EMINESCU SĂ NE JUDECE...

19 iunie 2013 р. | Categorie: Eminesciana

O  LACRIMĂ  ASCUNSĂ  ÎN  GEANA  NEUITĂRII

Nu ştiu, doar dragostea faţă de geniul literaturii române s-au mai mult fala, îi aduce pe românii noştri la bustul şi monumentul lui Eminescu din Cernăuţi, adevărul e că oricum măcar în simbolica sa zi de naştere şi în ziua trecerii sale în eternitate, indiferent de sentimentele ce ne odrăslesc în suflet, îi aducem, care o floare, care o lacrimă ascunsă în geana neuitării, care un cântec, îngânat cu dor din suflet, care, elogieri în rime şi trohei, care demonstrându-ne dragostea şi patriotismul, încercăm să ne convingem că nu l-am uitat, că suntem mai patrioţi şi mai buni decât alţii. Şi-apoi această laudă, competiţie, poate e şi sănătoasă, căci ne mai menţine în preajma lui Eminescu – simbolul nostru naţional. Mai dureroasă decât lauda e nepăsarea. Şi anul acesta am constatat cu regret că ne-am adunat la bustul lui Mihai Eminescu din curtea casei mentorului său, Aron Pumnul, o mână de români băştinaşi, în deosebi, jurnalişti, membri ai societăţilor naţional-culturale. Ne-au întregit numărul oaspeţii din Patria noastră istorică –  Suceava, Botoşani, Vatra Dornei, Târgovişte. Dar unde sunt şcolile noastre româneşti din ţinut? Unde sunt profesorii?

Cu mai mult dor şi tristeţe în suflete am venit şi de această dată la comemorarea celor 124 de ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti, bucuriile fiindu-ne umbrite şi de vestea decapitării bustului Poetului, instalat cu două zile în urmă la Hliboca (Adâncata), şi de informaţia comunicată de dna Elena Vântu-Tărâţeanu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, existenţa căruia e evidentă doar  prin fantoma  deteriorată a casei ilustrului om de cultură şi mentor al Poetului, că a mai apărut un „exponat” nou , un document cu următorul conţinut:  din lipsă de mijloace, autorităţile ucrainene şi Muzeul Etnografic Regional, al cărui filială este Muzeul „Mihai Eminescu” , până ce nu pot sprijini finanţarea  reparaţiei lui capitale. Iar dl Dănuţ Huţu, şeful Direcţiei Judeţene de Cultură Botoşani, şi Ducu Mihai, membru al Societăţii Culturale „Românii la ei acasă” din Târgovişte, fosta capitală a Ţării Româneşti, s-au referit la faptul că suntem obligaţi să-i păstrăm vie amintirea, căci prin Eminescu suntem şi noi mai bogaţi sufleteşte, prin creaţia Poetului ne cunoaştem şi ne preţuim valorile naţionale. Eminescu a trăit şi a creat pentru noi, continuându-şi existenţa spirituală  la Cernăuţi, anume prin această casă, „îmbrăcată” în trăiri şi frumuseţi poetice. Or, anume aici tânărul învăţăcel Mihai Eminovici a şi scris primele sale versuri  – „La mormântul lui Aron Pumnul” – dedicându-i-le  iubitului său dascăl.

NE  MENŢIN  PE  VERTICALA  EXISTENŢEI ROMÂNIA  ŞI  EMINESCU

Destinul nostru de români e dominat prin veacuri de două metafore simbolice  ce ne menţin pe verticală existenţa – România şi Eminescu.  „Eminescu e Marea cea Mare,/ Eminescu-i Carpatul cel Veşnic...Eminescu-i izvorul de viaţă,/Eminescu e Limba Română...”. Astfel este Poetul pentru noi, toţi românii, şi pentru scriitorul Mircea Lutic, versuri pe care le-a scris din suflet, fredonând  melodia, incluzându-le în poemul –  „Eminescu”, pe care le-a recitit din nou cu emoţii la bustul lui M. Eminescu din curtea casei lui Aron Pumnul, şi le-a cântat, cu ochii înlăcrimaţi, la cel din faţa Muzeului Etnografic din  or. Hliboca, sensibilizând că „precum metafora cosmică – Luceafărul –  simbolizează personalitatea lui Eminescu, la fel şi Poetul exprimă măreţia Patriei noastre istorice, se identifică cu Limba Română. Când rostim Eminescu, subînţelegem România, ne ducem cu gândul la Ştefan cel Mare...”.

Am visat şi noi o altă soartă, „pe pământul Daciei străbune, Eminescu-i steaua ce ne poartă” gândurile şi aspiraţiile în univers. Maeştrii Corului „Dragoş Vodă”, sub nimbul Tricolorului, şi cu el în suflet,  prin vocile inegalabile şi acordurile melodioaselor cântece patriotice şi romanţe, ne-au emoţionat până la lacrimi, învăluindu-ne sufletele în oaza tulburător de dulce a liricii eminesciene, făcându-ne să ni se prelingă o lacrimă de dor pentru Eminescu şi la monumentul juvenil al Poetului din scuarul de lângă fosta Casă Naţională a Românilor, unde chipul Luceafărului s-aprinde tot mai viu sub cupola aromitoare a teilor în floare, iar o mare de flori i se aşterne la picioare, depuse de autorităţi, de reprezentanţii misiunii diplomatice române la Cernăuţi – viceconsulul Denisa Gabor şi consulul Corneliu Cibotaru, de membrii delegaţiilor din judeţul Suceava – consilierul judeţean Ioan Abutnăriţei şi soţia sa, Paraschiva, preşedintele Societăţii Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, filiala „Arboroasa” (Vatra Dornei), din  Târgovişte – Gheorghe Popescu (preşedinte), Ducu Mihai, Mihail Mihai, Claudiu Duica, Costică Păun, membri ai Societăţii Culturale „Românii la ei acasă”, din judeţul Botoşani – Dănuţ Huţu, şeful Direcţiei Judeţene de Cultură, Gheorghe Ciobanu, reprezentant al organizaţiei nonguvernamentale „Euroconcept”, actorul Florin Aioniţoaie,  directorul Teatrului pentru copii şi tineret din Botoşani, jurnaliştii Cristian Lupaşcu şi Gabriel Bălaşa din Ţară etc.

EROI,  DUPĂ  RĂZBOI

Deplasaţi la Hliboca împreună cu actualii şi foştii colegi de breaslă, ziariştii Nicolae Toma, Maria Toacă, Mihai Huţcal şi soţia sa Lidia, Ion Creţu şi Dumitru Covalciuc, l-am convocat la sinceritate pe  Nicolae Şapcă, vicepreşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, unul din iniţiatorii instalării la Hliboca a bustului Poetului, deputat în Consiliul Raional, care a ţinut să specifice că sculptura a putut fi instalată, în primul rând,  graţie  înţelegerii şi sprijinului acordat de Valeriu Rotar, preşedintele Consiliului Raional, a deputaţilor locali, care au votat aproape în unanimitate „pentru”, căci, doar cu un an în urmă, deputaţii Consiliului Orăşenesc Hliboca s-au pronunţat „împotrivă”. Referindu-se la dispariţia capului bustului lui M. Eminescu, Nicolae Şapcă şi-a exprimat regretul că n-a instalat aici, la bust, şi o cameră de luat vederi. Or, poate era îndeajuns ca sculptura să fie păzită, până a fi inaugurată, de lucrători ai miliţiei, cum s-a procedat cu ani în urmă, când în centrul Cernăuţiului a fost instalat monumentul lui Mihai Eminescu şi, cert lucru, nu se întâmplau asemenea fapte dubioase. Posibil că atunci nu era nevoie nici de faptele eroice ale celor care au făcut un alt cap temporar din ghips, nici de eforturile organelor de drept, care au descoperit crima abia peste două zile, şi, curios lucru, doar la două ore după încheierea manifestării de comemorare, nici de învinuirile autorităţilor cum că unele din forţele politice caută, cu orice preţ, să-i împiedice Ucrainei colaborarea şi aderarea la Uniunea Europeană, nici declaraţiile Organizaţiei regionale  "Свобода",  care în zadar a aşteptat ca puterea ţinutală să anunţe în public denumirile partidelor, implicate în nimicirea bustului lui M. Eminescu. Mai mult ca atât, "Свобода"  accentul  pune pe faptul că bustul Poetului a fost decapitat de persoane, rudele cărora la alegerile parlamentare precedente, au efectuat o activă agitaţie pentru deputaţii din Partidul Regiunilor, că în acest caz criminal sunt implicaţi şi unii lideri ai societăţilor naţional-culturale româneşti din regiunea Cernăuţi. Iar duminica precedentă,  Centrul relaţiilor cu obştimea al DMAI  al Ucrainei în regiunea Cernăuţi a plasat pe site informaţia că lucrătorii organelor de drept i-au reţinut pe vandalii care au deteriorat bustul lui M. Eminescu, instalat pe teritoriul Muzeului Etnografic Raional. Ei s-au dovedit a fi patru locuitori ai or. Hliboca, care au aruncat capul decapitat al Poetului în iazul din s. Dimca (Trestiana, raionul Hliboca, că a fost deschis un dosar penal conform p.1 art.194 al Codului penal al Ucrainei (distrugerea intenţionată a proprietăţii) şi că în prezent continuă cercetările.

Versiuni sunt multe, dar care, totuşi, e adevărul? Îl vom afla vreodată? Un lucru e ştiut – dacă se luau toate măsurile de rigoare ca bustul să fie păzit măcar până la inaugurare, nu apăreau nici eroi, după război. Cu atât mai mult că în Hliboca au mai fost incidente neplăcute, când, cu ani în urmă, au dat foc la Tricolor.

„VAI  DE  BIET  ROMÂN  SĂRACUL,  ÎNDĂRĂT  TOT  DĂ  CA  RACUL”

Puţin mai numeroasă a fost prezenţa hlibocenilor la ceremonia dezvelirii bustului Poetului la Hliboca. Am întâlnit-o şi pe învăţătoarea Elena Calancea cu elevii ei. Dar unde erau celelalte şcoli din raion? Cine va veni la bustul lui Eminescu, dacă în Hliboca nu există nici o şcoală românească? Ce-i drept, am mai întâlnit profesori, care mi-au adus veşti alarmante. Bunăoară, unii se indignau de faptul că odraslele românilor bucovineni învaţă o istorie ce nu coincide realităţii. Şi că nu e uşor să educi la elevi dragostea de Limbă şi Neam, când în manualul de istorie e scris negru pe alb că românii au ocupat în 1940 nordul Bucovinei”, că din 76 de şcoli cu limba română de predare,  timp de vreo doi–trei ani, au rămas doar 70, că, în pofida faptului că Limba Română a fost consfinţită prin Legea Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor” , nimic nu s-a schimbat nici măcar în documentaţia şcolilor şi primăriilor din satele bucovinene româneşti – cum se întocmea în ucraineană, aşa se procedează şi în continuare, chiar şi în cataloagele de clasă, că vandalizarea bustului clasicului literaturii universale a fost o acţiune planificată din timp de cei de la putere pentru a ne îngenunchea, a ne  intimida şi mai mult, a băga frică şi mai mare în noi. Dar ce e mai dureros, că cei care şi-au răcorit sufletele, mi-au sunat seara şi m-au rugat să nu scriu în ziar despre ce-i doare. Da, aşa e românul nostru, cu  vina mereu în cârcă. Or, frica are ochi mari şi nu ne-am debarasat încă de ea, nu ne-am spălat încă de păcatul trădării. Nu în zadar ne compătimea Eminescu în „Doina”: „Vai de biet român săracul,/Îndărăt tot dă ca racul”.

O lecţie de „omenie şi patriotism” ne-a ţinut şi  Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „M. Eminescu”: „acei care au refuzat să contribuie, intenţionând, printre altele,  că nu vor să îmbogăţească unele persoane, cei care au fost vehement împotrivă, poate că nu-l cunoşteau pe Eminescu, şi acei care au rămas indiferenţi, deşi în unele locuri se par mari patrioţi, n-au dat nici un telefon să se intereseze cum decurg lucrările...”, opinând, într-un glas cu Nicolae Şapcă, pentru publicarea listelor donatorilor de mijloace băneşti pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a teritoriului şi instalarea la Hliboca a bustului lui Eminescu. Probabil, mai corect ar fi fost mai întâi să fi anunţat oamenii prin intermediul ziarelor, ca ele să informeze cititorii, care nu mai puţin îl iubesc pe Eminescu şi ar fi dat poate şi ultima grivnă din puţinul care-l au pentru eternizarea Poetului la Hliboca, căci Eminescu nu e doar al unor persoane, ci e al tuturora.  Or, când facem o faptă generoasă, o milostenie, o facem pentru suflet, nu batem toaca să răsune în tot satul, ca să ştie lumea cât de buni şi cât de patrioţi suntem. N-am prea văzut ca acei  ce ne-au criticat în public, strigând în gura mare cât de răi suntem, să se fi apropiat în acea zi de dna Elena Vântul-Tărâţeanu, care aduna tăcută, într-o urnă, bani pentru Muzeul „M. Eminescu”, unde am observat mai multe bancnote de 5, 10 şi 20 şi doar câteva de 50 şi 100.

Cu un cuvânt de salut au fost prezenţi la manifestare membrii delegaţilor din România, Ducu Mihai, Dănuţ Huţu, actorul Florin Aioniţoaie,  poeta populară Eugenia Ciocoboc, scriitorul Mircea Lutic, M. Zahariuk, şeful ARS Hliboca, M. Găiniceru şi Valeriu Rotar, preşedinţii consiliilor regional şi raional, Denisa Gabor, viceconsul la Consulatul General al României la Cernăuţi, care a specificat faptul că Eminescu face parte din fiinţa noastră naţională şi că România, prin valorile, prin personalităţile de marcă, contribuie atât la păstrarea şi îmbogăţirea patrimoniului naţional, cât şi a celui european, valori în care a crezut Eminescu şi la care aspirăm şi noi.  Ucraineanul Myhailo Gorbani, veteran al culturii, a recunoscut că Eminescu e idolul lui, iar poeta ucraineană Oleksandra Vozneak şi-a exprimat marea admiraţie faţă de opera Poetului şi dorinţa de  a studia facultativ în şcolile ucrainene limba română pentru a-i putea citi creaţia în original. Arcadie Opaiţ, cel care a instalat al patrulea bust al lui Eminescu, a recunoscut sincer că nu s-a mai ciocnit de un asemenea vandalism, confirmând faptul că are deja consimţământul autorităţilor pentru a instala busturile lui M. Eminescu şi a lui Iancu Flondor la Storojineţ.

Radu Stărică, executor judecătoresc din Suceava, şi-a exprimat admiraţia faţă de patriotismul românilor din nordul Bucovinei: „Sunt profund impresionat de cât patriotism daţi voi, românii bucovineni, dovadă, continuând să luptaţi pentru românism, pentru păstrarea şi perpetuarea valorilor noastre naţionale. Chiar în pofida faptului că aţi fost sugrumaţi, încă aveţi putere să luptaţi pentru identitate”.

Preotul Ioan Gorda, parohul bisericii Sfântul Nicolai din Voloca, protopopul raionului Hliboca,  a sfinţit bustul Poetului. Cântări divine i-au înălţat Luceafărului poeziei româneşti corul bărbătesc „Fiii Arboroasei” din Iordăneşti şi membrii Corului „Dragoş Vodă” .

Rămânem, totuşi, cu speranţa că idealurile pentru care a militat Mihai Eminescu ne vor uni în cuget şi simţire românească, să uităm de frică, păstrându-ne cu demnitate Rădăcinile pentru a fi  demni de numele de Român, de iluştrii noştri înaintaşi.

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii de Nicolae HAUCA