29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SE MÂNDREŞTE CĂ TATĂL I-A FOST CAPORAL ÎN ARMATA ROMÂNĂ

5 decembrie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Consângenilor, amăgiți de politica răuvoitorilor unității neamului nostru, care o țin morțiș că-s moldoveni și nici într-un caz nu pot fi români, Vladimir Furcă din Vancicăuți le povestește despre tatăl său. Le arată și o fotografie la care ține ca la lumina ochilor. Din poza deteriorată de timp ne privește un tânăr cu înfățișare semeață, îmbrăcat la patru ace, în haine militare. ”Tatăl mei, Ion Furcă, a fost caporal în Armata Română. Uitați-vă ce uniformă frumoasă, ce ținută dreaptă …”.  Născut la 1912, Ion Furcă, un flăcău înalt ca bradul, de aproape doi metri, a fost încorporat în regimentul ”Trei grăniceri”, la pichetul de la Nistru. A slujit numai două săptămâni acolo, primind ordin de transferare în trupele de gardă la vama de la Orășeni, dintre România și Polonia.

Arătându-mi fotografia tatălui în uniformă de caporal, Vladimir îmi povesti despre pericolul de moarte ce-l pândea pe părintele său, dacă n-ar fi intervenit un transfer salvator: ”Degrabă un grup de diversioniști din partea rușilor a trecut Nistru și i-a măcelărit pe toți grănicerii români, lăsând 35 de morți. Toți camarazii tatei au fost omorâți în acea noapte. Tata a avut norocul să scape. După trei ani de armată, s-a întors acasă, s-a căsătorit și a lucrat toată viața, până la pensionare, la gara centrală din Cernăuți. A trăit 75 de ani, înainte de moarte rugându-ne să-l ducem la Orășeni ca să vadă locurile unde a servit Patriei Române. Fratele Vladimir avea mașină și i-a îndeplinit această ultimă dorință. De la tata am învățat să fim români cu vorba şi cu fapta”.

”CINE A FOST ION FURCĂ, DACĂ NU ROMÂN?”, se întreabă fiul său fără a avea nevoie ca cineva să-i răspundă. Aceasta, însă, este unica întrebare la care are un răspuns limpede și de neclintit: moldovenii din zona basarabeană a Ucrainei vorbesc românește și sunt români, așa cum le-au fost părinții, bunicii, străbunicii… Dar multe alte întrebări îl frământă, din cauza cărora nu-și poate vedea liniștit de treburile gospodăriei. Întâmplarea făcu să-l cunosc și să ne întâlnim în două momente foarte importante pentru familia sa. Primul a fost când a dat-o pe fiica Brândușa la studii în România. N-a lăsat-o să termine școala medie la Vancicăuți, a înscris-o la studii liceale la Iași. Deși fetița era încă la o vârstă fragedă și, mai ales mamă-sa se temea s-o îndepărteze de casă, tatăl a insistat asupra plecării la învățătură în România, sperând că acolo nu numai că va obține studii serioase, ci va primi și o excelentă educație în spiritul patriotismului. După liceul de la Iași, Brândușa a avut norocul să ajungă chiar în capitala Marii Uniri, la Alba Iulia, unde a absolvit Facultatea de Drept. Părinții au profitat de perioada cât fiica a învățat în inima Ardealului, pentru a cunoaște frumusețile României, în special locurile sfinte ale istoriei poporului nostru.

A doua oară ne-am întâlnit anul acesta la 1 septembrie, la Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Cernăuți, la festivitatea începerii noului an de învățământ. Soții Eleonora și Vladimir Furcă și-au adus în clasa întâi nepoțica Gabriela-Iolanda (al doilea nume, Iolanda, mama i-a dat fiicei în cinstea unei profesoare de la Alba Iulia). Ca și în cazul cu fiica lor Brândușa, ei au căutat pentru nepoțică o școală în care să învețe românește.

La Vancicăuți, după cum mi-au povestit acești bunici, e mare jale. În clasele cu limba română de predare rămân tot mai puțini elevi. La acest 1 septembrie, bunăoară, copiii care au terminat clasa VII în limba română au fost trecuți în clasa VIII ucraineană. Pentru a-și proteja nepoțica de înstrăinarea de limba maternă, s-a ”jertfit” bunicuța, lăsându-și casa și gospodăria în seama soțului. Toată săptămâna ea stă cu Iolanda la oraș în apartamentul tinerei familii a fiicei sale, o duce și o ia de la școală. Tatăl fetiței a rămas în sat cu grijile traiului, iar mama Brândușa, cu studii juridice la Alba Iulia, lucrează în Italia.

Astfel, fiecare și-a asumat o parte de responsabilitate pentru un viitor mai bun al micuței Gabriela-Iolanda. Bunicii nu se așteptau, însă, că degrabă vor apărea nori negri peste bucuria cu care și-au condus nepoțica în clasa I. La 1 septembrie încă nu era votată de parlament și semnată de președinte noua lege a învățământului. Dacă va fi aplicată așa cum se indică în articolul 7, peste doi ani nepoțica lor nu va putea să învețe în limba maternă nici în această școală, aleasă special pentru că aici predarea se face în limba română.

 ”Unde să mergem, ce să mai facem?”, se întreba disperat bunelul Vladimir, după ce ieșise la pichetarea Administrației Regionale de Stat, împreună cu soția Eleonora, cu nepoțica, cu fratele Vasile și câțiva consăteni din Vancicăuți, printre care și profesori școlari. ”Suntem pierduți, dacă nu ne ajută România. Puterea asta ucraineană nu ne vede, nu ne aude. Eu am făcut armata la sovietici cu tineri din republicile asiatice și  caucaziene, care abia îngăimau câte un cuvânt în limba rusă. Nimeni nu-și bătea joc de ei. În câteva luni, băieții învățau mult-puțin rusește, iar către sfârșitul serviciului militar vorbeau binișor limba rusă. Nouă acum ni se bate obrazul că nu lăsăm copiii să învețe limba de stat, când în raionul Noua Suliță, aproape în toate școlile sunt clase cu limba ucraineană de predare ”.

Vladimir Furcă recunoaște deschis că e patriot român și că la Vancicăuți sunt mulți ca dânsul, numai că se tem să-și manifeste sentimentele ascunse în suflet. ”Sunt patrioți, dar fricoși”, spune el despre  consătenii săi, lăsându-mă în încurcătura de a mă dumeri dacă e posibil ca un om fricos să fie și patriot adevărat.

Maria TOACĂ

În imagini: Caporalul Ion Furcă din Vancicăuţi; nepoţica Iolanda cu prima ei învăţătoare, dna Valentina Istrati; la luptă pentru limba română