ÎNTOTDEAUNA EMINESCU

Iarăși e vară, iarăși avem tei în floare, cadelnițând, ca niște patriarhi, mireasma aurie ce urcă spre ceruri, iar în liniștea serii se aud șoaptele plopilor, mereu fără pereche, murmurul codrilor și susurul apelor limpezi ca lacrima.  De acolo, din înălțimile  nemărginite, din  împărățiile Luceafărului și ale stelelor, ne privesc, seară de seară, ochii Poetului nepereche,  mari ”cât  istoria noastră”… Ora astrală indică Ora Eminescu,  nisipul Clepsidrei Universale curge neputincios pe lângă chipul lui de zeu tânăr, cu fruntea incendiată de magma gândurilor și a întrebărilor la care se cereau atâtea răspunsuri…

Timpul se scurge pe lângă el, aducând în fața istoriei alte și alte chipuri și probleme, însă  nimic nu e pe potriva gândirii și a sentimentelor ce i-au vegheat zilele și nopțile, câte i-au fost date de Bunul Dumnezeu. Nimic nu e pe potriva cuvântului matern, dăltuit de el în inimile conaționalilor, oriunde s-ar afla ei… Zidiți în limba română, la căpătâiul căreia a vegheat Mihai Eminescu alături de cronicari, de alte spirite oțelite de-a lungul timpului în  încrucișările de idei…

Anii care s-au scurs de la trecerea poetului în lumea celor drepți au demonstrat de nenumărate ori și, credem noi, pentru toată lumea că adevărul pentru care a luptat Eminescu este invincibil ca forță a vitalității. Lecția de demnitate pe care a dat-o el întregii națiuni rămâne și astăzi un exemplu pe care ar trebui să-l urmăm în viața de fiecare zi. Or, Eminescu nu a putut fi cumpărat, nu a putut fi intimidat, nu a mințit, nu a furat, nu a trădat… Cum spunea într-un eseu Ana Blandiana, ”odată cu el și definitiv, pentru un întreg popor, noțiunea de poet a rămas legată de aceea de imaculare.(…) În fața lui mai ușor îi este unui poet maculat să înceteze de a se mai numi poet, decât unui ticălos să încerce a pătrunde dincolo de pragul sfințit al poeziei”.

Din păcate, realitatea este cu totul alta, și ticăloșia unora nu are limite. Dacă cineva spunea că generațiile mai tinere văd mai departe, deoarece stau pe umerii înaintașilor, apoi  unii  dintre noi s-au cocoțat  chiar în capul genialului poet, făcându-și din chipul lui un fel de soclu pe care și-au instalat propria nimicnicie. Acest lucru poate fi observat cu ușurință în special în timpul unor  manifestări cultural-literare dedicate lui Eminescu, unde zeci de inși fără căpătâi, care au citit doar câteva poezii ale genialului poet din crestomațiile școlare, se îmbrâncesc pe la microfoane, bâlbâindu-se și ”lăudându-se  pe sine”, trezindu-ți un sentiment execrabil. Acești măscărici, lipindu-se de două ori pe an de numele lui Eminescu, aduc prejudicii imense culturii și spiritualității noastre naționale. În primul rând, inducându-i în eroare pe cei care nu cunosc realitatea  mediului din care provin, și în al doilea rând – prin dezbinarea societății, aruncând în mijlocul comunității noastre semințele discordiei, ale nedreptății, minciunii, urii…

Dar în pofida acestor încercări, puse la cale de specialiști școliți și dirijați din obscurul cabinetelor cu mucegai stalinist, lumina  CUVÂNTULUI așternut pe hârtie de Mihai Eminescu pătrunde în sufletele și casele noastre. Noi doar trebuie să depunem efortul de a-l înțelege,  pentru a-l pune la inimă și a-l respecta. Și suntem convinși că, fiind călăuziți de sfaturile Poetului nepereche, de credința în Dumnezeu, vom învinge și în această bătălie pentru puritatea sufletului și pentru demnitate. Să fim așa, precum ne-a vrut Eminescu.

Ilie Tudor ZEGREA