29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DRAGOSTE DE NEAM CU MULTĂ SUFERINŢĂ

16 octombrie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Când ne-om întoarce iar la noi acasă

Vom fi doar suflete cu nevăzut contur;

Cei astăzi nenăscuți ne-or aduna în jur;

Noi vom uita că țarina ne-apasă.

(Dragoș Vitencu)

Când poetul Nichita Stănescu spunea că ”pe pământ, tot ce există are nevoie din când în când să plângă”, se referea, probabil, la destinul neamului nostru românesc. Mai ales, într-o continuă vale a plângerii trăiesc românii din această margine de țară, care de secole pentru a supraviețui au fost nevoiți să opună rezistență diferitelor stăpâniri străine. Mărturie stau crucile și monumentele funerare înălțate în memoria celor victimizați de regimuri dictatoriale străine, doar pentru că nu și-au trădat identitatea, nu s-au făcut turci, austrieci, ruși, ”oameni sovietici”… Se îndărătnicesc să rămână români, în pofida presiunilor tot mai dure de asimilare, și băștinașii așezării Roșa cu Roșa-Stâncă și Țețina, cea mai veche dintre suburbiile cernăuțene, mai de demult chiar decât Cernăuțiul. Cu 25 de ani în urmă, ei și-au adunat martirii într-un mormânt simbolic în fața sfântului locaș - Biserica cu hramul Arhanghelii Mihail și Gavriil, incrustându-le numele întru veșnică pomenire pe lespedea monumentului funerar. De atunci, la început de octombrie, când creștinii ortodocși cinstesc marele praznic al Acoperemântului Maicii Domnului, sunt pomeniți cei care au fost botezați și cununați în această biserică, dar au primit moartea de mucenici departe de casă.

”Biserica e salvarea noastră”

În duminica de 15 octombrie, am participat pentru a treia oară la această impresionantă perpetuare a memoriei, alături de Societatea publică ”Golgota” a românilor din Ucraina, care de la data inaugurării monumentului sprijină manifestările de comemorare a martirilor de la Roșa. Am avut bucuria întâlnirii cu oameni ce mi-au devenit rude apropiate, prin simțirile lor românești, fidelitatea față de limbă, curajul de a nu se lăsa călcați în picioare, când sunt intimidați de vecinii sosiți de pe aiurea. Am revăzut-o la fel de energică, pe post benevol de bucătăreasă, pe Stela Cerchez, ajutată de soțul ei Gheorghe și nepoțelul Pavel Ursuleac, deja elev în clasa întâi. Cu mama băiețelului, Doina, fiica soților Cerchez, n-am reușit să schimb o vorbă, deoarece cânta în corul bisericesc. În poarta bisericii i-am întâlnit pe tinerii soți Lilia și Roman Scripa, cu doi copilași de mână – Roman și Alexandru, care frecventează grupa românească de la grădinița nr.1 din Cernăuți. Și bunicii lui Pavel, și soții Scripa mi-au spus că se vor zbate pentru ca limba maternă să nu dispară din școala de la Roșa, căci cei pe care îi pomenesc la slujbele din biserică și în rugăciunile din fața icoanelor de acasă au trăit și au murit cu limba română în suflet. Roman Scripa este un exemplu viu al transmiterii memoriei din generație în generație. Străbunicii săi Petru Nichifor și Nicolae Oneșciuc au fost mânați în lagărul de la Onega. Acasă s-a întors numai străbunicul Petru, sfârșindu-și drumul pământesc la vârsta de 86 de ani. ”A fost înalt și subțire, se sătura cu puțină mâncare, de aceea a scăpat cu zile”, își amintește strănepotul. Alte răscolitoare istorii, ce mărturisesc neuitarea rosoșenilor am rememorat de la Petru David și Eleonora Fediuc. De jumătate de veac se roagă Petru David în această biserică, aprinzând lumânări pentru bunici, părinții mamei sale – Dumitru și Porfira Ailoae, deportați în Siberia. A moștenit amintirea lor de la mama sa Floarea, transmițând-o mai departe fiicei sale Angela Dașchevici. Urmași de toate vârstele adună la masa pomenirii Eleonora Fediuc, bunicul Vasile Saftencu, mort la Onega, rămânând ca un sfânt al familiei pentru fiică-sa Maria și nepoata Anastasia. ”Aici la biserică e salvarea și mângâierea noastră”, le spune Eleonora tinerilor moștenitori, aceste cuvinte auzindu-le și de la alți români de vârstă venerabilă – Veronica Sidor, Nicolae Cozma, Maria Olaru, Domnica Lungu Ostrovscaia…

Supuși la grave încercări

Cu har, cu binecuvântare cerească s-au revărsat rugăciunile preotului Ion Blaga, cântările psalmice ale dascălului Iulian Cerchez și corului bisericesc întru slăvirea martirilor. Dumnezeu le-a dăruit odihna și raiul pentru care se roagă necontenit și atât de fierbinte enoriașii parohiei conduse de cuviosul părinte, unificator de suflete întru credință românească. Cei vii, însă, au încă multe necazuri și se confruntă cu grave probleme. Până ni se vor înălța sufletele la Dumnezeu ca să răspundem și noi pentru tot ce am făcut pe pământ, încercăm să susținem examenul de conștiință în astă lume. Astfel stăruiește pe parcursul anilor președintele ”Golgotei”, dl Octavian Bivolaru, care a inaugurat momentul comemorativ cu numele profesoarei Maria Timcu. Pentru prima dată dumneaei n-a fost alături de noi din motive de sănătate. Îndeplinind cu suprem devotament datoria de a conduce filiala Societății ”Golgota”, Maria Timcu, o conștiință mereu trează, și-a însuflețit tot timpul conaționalii la fapte creștinești. Să ne audă Dumnezeu rugăciunile și s-o vedem cu obișnuita-i însuflețire în mijlocul comunității de la Roșa.

Despre lecția de demnitate învățată de la martirii neamului și profund emoționat de slujba oficiată cu har de preotul Ion Blaga ne-a vorbit distinsul diplomat Edmond Neagoe, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți. În adresarea de mulțumire din partea dumnealui și Consulului General, dna Eleonora Moldovan, s-a simțit respectul statului român față de eroii neamului, dar și grija pentru prezentul și viitorul nostru ca etnie minoritară în propria casă: ”Avem datoria să iertăm, dar și să nu uităm jertfa lor. Atât în timp de pace, cât și pe timp de război, după cum vedeți, suntem supuși la o serie de încercări. De această dată limba, graiul nostru este supus unor presiuni deosebite. Bunul Dumnezeu va hărăzit cu o așezare atât de frumoasă și de rodnică, aveți școală, biserică, o comunitate frumoasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu și Acoperemântului Maicii Domnului să aveți puteri, tăria, vrednicia de a apăra limba, fiindcă este vorba de ființa noastră națională. Să dea Domnul ca această așezare să dăinuiască și să se audă aici în continuare graiul nostru românesc”. Acest moment deosebit a fost marcat de domnul consul cu depunerea unui buchet de flori roșii, galbene, albastre la monumentul românilor morți în lagărul de la Onega.

Hoții de drumul mare se numesc tâlhari, hoții de limbă sunt criminali

Scriitorul și cercetătorul arhivelor, Dumitru Covalciuc, le-a adus rosoșenilor o veste bună, anunțându-le că până-n Sfintele Paști va finaliza monografia Roșei, la care lucrează de doi ani. Totodată, și-a exprimat tristețea că nu vede la această lecție de istorie a neamului profesori și elevi de la ȘM nr.10. Or, pentru tânăra generație sunt evocate evenimentele tragice din trecut și pentru copiii noștri ne luptăm ca limba română să nu fie scoasă din școli. Cercetătorul a relevat că suferințele românilor din această suburbie au început la 7 august 1944, prelungindu-se până în luna octombrie a aceluiași an. În această perioadă aproape toți bărbații au fost ridicați în lagărul muncii din Karelia, pe crucea martirilor fiind înscriși doar o parte din gospodarii mânați cu forța la Onega. Dumitru Covalciuc susține că românescul Katîn nu e la Fântâna Albă, ci într-o gară de lângă Petrozavodsk, unde în iarna lui 194-1945 au fost aruncați 2 mii de români morți din cauza foamei. Cei care au scăpat cu zile în lagărul de la Onega au fost duși mai târziu la corvadă în carierele de piatră din Armenia. Adresându-se către rosoșeni să nu se lase definitiv ucrainizați, D. Covalciuc i-a atenționat că guvernanții care azi ne fură limba din școli, mâine ne vor lua-o din biserici, aceștia fiind mai răi decât hoții de drumul mare: ”Hoții de găini se cheamă găinari, hoții de drumul mare – tâlhari, iar hoții de limbă sunt criminali”

Cu emoții din perioada adolescenței, fostul elev al școlii de aici, prof. Octavian Voronca, a dezvăluit o pagină înlăcrimată din cartea neagră a Roșii, evocând numele bunilor creștini, inițiatori ai înălțării monumentului martirilor – regretatul preot Victor Cazac, Maria Puhalscaia, Ion Scripcaru, Nicolae Olaru… În mână cu cartea lui Dragoș Vitencu ”Cernăuțiul meu”, Octavian Voronca i-a încurajat pe moștenitorii martirilor să-și apere limba maternă. Bloggerul. Vasile Răuț, unul din vicepreședinții Societății ”Golgota”, a evocat motivul pentru care au fost deportați și nimiciți mii de conaționali: își iubeau limba, erau români!

Să fim zid de apărare pentru limba noastră română, să arătăm că n-am murit, că dorim ca nepoții și copiii noștri să fie cum ne-a dat Dumnezeu să fim, a îndemnat adunarea Nicolae Toma, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți.

”Ne vom întoarce într-o zi,/ Ne vom întoarce neapărat./Vor fi apusuri aurii,/Cum au mai fost când am plecat”, scria poetul martir Radu Gyr din camera morții. Când întârzie justiția, când legile nu ne fac dreptate, memoria trebuie să le ia locul. Dacă istoria fărădelegilor se repetă, putem nutri încrederea că se vor repeta și paginile de aur din istoria noastră!

Maria TOACĂ