
Joi, 12 octombrie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Craiova, o alocuțiune în cadrul evenimentului de lansare a noului model Ford Ecosport.
Preşedintele României a declarat, între altele:
„Bună dimineața! Sunt foarte bucuros că am ajuns la Craiova, astăzi, aici, la Ford! (…)
Am venit cu mare plăcere, pentru a fi alături de toți cei care formează familia Ford România – oameni care, prin profesionalism, prin ambiție, construiesc aici, în Craiova, o poveste de succes. (…)
Știu că în rândurile dumneavoastră sunt persoane care lucrează în fabrică încă din anii ‘80, atunci când se produceau mașinile Oltcit, dar sunt și studenți sau proaspăt absolvenți de facultate, ale căror pregătire și ambiție vor susține performanțele viitoare.
Mă bucur să văd aici o echipă din oameni valoroși, plini de entuziasm, o echipă cu care ne mândrim și pe care o felicit.
Prin lansarea acestui nou model Ford, industria auto din România își creează o reputație tot mai puternică pe piața auto europeană, mai ales că evoluțiile recente sunt foarte promițătoare.
De exemplu, în perioada de după criză, ritmul anual de creştere a industriei noastre auto a fost de circa 15%, iar în prezent ocupăm locul 11 în Europa după producția anuală de automobile.
Prin munca dumneavoastră și a tuturor celor care lucrează în acest domeniu, industria auto din România a ajuns să reprezinte anul trecut circa 13% din PIB și un sfert din exporturile totale ale României, un sector foarte mare și foarte important pentru economia noastră.
Evident, aceste performanţe trebuie consolidate în continuare, prin asemenea proiecte de investiții ambițioase, prin profesionalism și prin competitivitate. România are un potențial economic deosebit, fapt confirmat deja de Ford şi de mulţi alţi investitori.
Tocmai de aceea, este esențial să fim cu toții conștienți că șansa extraordinară a României este dezvoltarea economică, o dezvoltare sănătoasă, care să fructifice oportunitățile și avantajele competitive pe care le avem aici, în România. (…)
Prin extinderea şi modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală și regională. Astfel, și ca urmare a investițiilor străine, Craiova redevine un important centru industrial al României.
Aceasta ne arată, încă o dată, că investițiile străine și capitalul românesc trebuie susținute și încurajate deopotrivă. M-aș bucura să se înțeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui.
De fapt, investițiile străine consolidează capitalul românesc, așa cum am văzut că se întâmplă și aici. Avem la Craiova un foarte bun exemplu de ecosistem industrial compus din zeci de firme românești, dezvoltat în jurul firmei Ford.
Investițiile mari au făcut dintotdeauna casă bună cu dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. În economie, parteneriatul înseamnă cooperare și concurență, prin antreprenoriat, inovație și productivitate. Aceasta este calea succesului economic și nu există scurtături în drumul spre prosperitate, indiferent cât de mult pretind uneori politicienii că doar ei sunt capabili să inventeze. (…)
Așa ar trebui să arate și Proiectul de succes al României, întemeiat pe cultura valorii, în economie, în administrație, în școală, și nu doar uneori sau doar în anumite domenii, ci permanent, în viața de zi cu zi.
Vedeţi întreaga alocuţiune şi înregistrarea audio-video aici: http://www.presidency.ro/ro/