29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Scandal la cel mai înalt nivel între România şi Ucraina: Preşedintele Iohannis ia o măsură radicală (VIDEO)

21 septembrie 2017 р. | Categorie: Actualități

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că şi-a contramandat vizita pe care urma să o efectueze în luna octombrie în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educaţiei, considerând că acest act normativ contravine bunelor intenţii reciproce şi limitează drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă.

"În consecinţă, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina şi am contramandat şi primirea preşedintelui Parlamentului, care se anunţase pentru sfârşitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidenţiale e un semnal extrem de puternic", a declarat Iohannis, potrivit Agerpres.

El a subliniat că legea educaţiei adoptată în Ucraina contravine bunelor intenţii reciproce. 

"Într-adevăr, o tematică neplăcută această evoluţie din Ucraina cu Legea educaţiei. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, o vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuţii cu preşedintele Poroşenko. Ultima rundă de discuţii am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunţe partenerii, şi noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce. Practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă. Pe noi ne doare în acest lucru. Avem foarte mulţi români în Ucraina", a afirmat şeful statului. 

Iohannis a precizat că urma să meargă cu preşedintele Ucrainei în zona Bucovinei, unde sunt mulţi români. 

"Această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit şi întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuţie", a adăugat şeful statului.

El a arătat că s-a întâlnit pe holurile ONU cu preşedintele Poroşenko, căruia i-a transmis opinia despre contramandarea vizitei. 

"Normal că ne-am salutat şi i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus direct că nu voi face această vizită până când nu există un progres pe această lege a educaţiei şi că sunt neplăcut surprins de această evoluţie, în condiţiile în care domnia sa a avut o abordare, cel puţin faţă de mine, foarte deschisă, când vine vorba de românii din Ucraina. Am transmis această abordare pe care o am şi pe căi diplomatice şi iată şi direct preşedintelui Poroşenko. Şi-a continuat drumul destul de îngândurat şi sper să reuşim să avem o abordare care permite românilor din Ucraina, în perspectivă, să-şi continue învăţământul în limba română", a conchis Iohannis.

Parlamentul României a adoptat miercuri o declaraţie prin care solicită Parlamentului din Ucraina şi preşedintelui Poroşenko să nu ducă la capăt procesul legislativ cu privire la noile norme din educaţie. O delegaţie a Parlamentului României se va deplasa în ţara vecină în viitorul apropiat pentru discuţii în acest sens.

stiripesurse.ro