LA „ZORILE BUCOVINEI”, ARDE ÎN CANDELA INIMII AMINTIREA ARTIZANULUI UNIRII
5 august 2017 р. | Categorie: Cernăuți
Deşi nu e pentru prima dată, ci a devenit o tradiţie, când „Zorile Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi îl omagiază pe Iancu FLONDOR, artizanului UNIRII, cel, care în noiembrie 1918, a decis destinul istoric al românilor din Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, graţie căruia, cu 99 de ani în urmă, în Sala Sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuţi a fost semnat actul Unirii Bucovinei cu Regatul României.
De altfel, dacă acum doi ani, la aniversarea a 150-a de la naştere, Iancu cavaler de Flondor a fost sărbătorit la „Zorile Bucovinei” mai festiv, cu feţi tineri, frumoşi şi talentaţi ce se pricep să cânte de se aude în cealaltă parte a Bucovinei rupte în două, cu fraţi întru ideal şi latinitate din Bucovina întregită, colegi de idei şi condei, prieteni din Suceava, anul acesta ziua de naştere al unuia dintre principalii ctitori ai Statului Unitar Român s-a desfăşurat în Casa Limbii Române la „Zorile Bucovinei” într-un cadru mai sobru, amical, cu prieteni dragi, avându-l alături pe distinsul diplomat român Aurelian Rugină, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi.
Dând citire
moţiunii Unirii Bucovinei cu
Regatul României, iniţiatorul şi
gazda evenimentului, dl Nicolae Toma,
redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea
Cernăuţi, a adresat mulţumiri Consulatului General al României la Cernăuţi, în special Excelenţei Sale Eleonora
Moldovan pentru susţinere şi înţelegere,
pentru prezenţa diplomaţilor români la manifestările culturale, găzduite
de redacţia ziarului, conturând unele momente de vârf din viaţa şi activitatea
lui Iancu Flondor, lider politic de frunte al românilor
din Bucovina, militant pentru unirea naţională a tuturor românilor.
S-au ancorat în decorul actualităţii şi observaţiile diplomatului român, dl Aurelian Rugină referitoare la lipsa tineretului, care, desigur, ar trebui să fie prezent la asemenea manifestări de cinstire a înaintaşilor, chiar în pofida anotimpului estival, canicular, pentru a cunoaşte adevărata istorie a neamului, căci, spre regret, nici în România, nici în Bucovina nu există o monografie, o lucrare complexă care să reflecte viaţa, activitatea, importanţa şi meritele acestui mare bărbat al neamului, care i-a unit pe români, dl consul conştientizând că se pot organiza activităţi extraşcolare de studiere a trecutului şi a valorilor naţionale. Suntem siguri că profesorii prezenţi la manifestare şi chiar cei ce-au lipsit cunosc bine istoria noastră zbuciumată şi se vor strădui să le-o predea discipolilor pentru a o cunoaşte aşa cum este ea, adevărată: „Mă bucur să fiu azi în mijlocul comunităţii româneşti aici la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei” pentru a marca aniversarea a 152 de ani de la naşterea unui mare român, a unui luptător pentru idealurile românilor, cel care a fost Iancu Flondor. Mă bucur să văd multe persoane care încearcă să ducă mai departe tradiţia lui Iancu Flondor. În anunţul invitaţiei se spune că Iancu Flondor a fost un model de moralitate. Şi dacă e să ne referim la personalităţile care au înfăptuit Marea Unire – Vasile Stroiescu, Iuliu Maniu şi toţi ceilalţi, vom constata că au în comun această trăsătură – toţi au fost de o moralitate deosebită, valorile etice aveau prioritate nu doar faţă de sine, ci în relaţia cu semenii lor români. Iancu Flondor spunea atunci când viaţa era în pericol, în 1918, că trebuie să ne gândim nu doar la aceea ce ne priveşte pe noi personal, dar că acţiunea noastră influenţează activitatea şi viaţa celorlalţi, trebuie să acţionăm în acest sens pentru a vedea cum îi putem ajuta, mai ales, comunitatea din care facem parte. A preferat atunci să rămână în Bucovina, decât să se refugieze în România, să-şi rişte viaţa şi să continue lupta pentru promovarea, apărarea şi impunerea drepturilor românilor aici. Acestea sunt exemple pe care noi trebuie să le urmăm, acţionând prioritar în sensul apărării drepturilor celorlalţi, gândindu-ne mai puţin la propriile persoane. Mulţumesc dlui Toma şi întregii redacţii a ziarului „Zorile Bucovinei” că nu au uitat de acest moment, încearcă să păstreze vie memoria lui Iancu Flondor în rândul comunităţii româneşti din nordul Bucovinei. Ar fi bine să se scrie o monografie, o lucrare despre Iancu Flondor”.
Evident, nu pune nimeni la
îndoială faptul că cel mai zelos cunoscător al istoriei noastre vitregite e istoricul
şi cercetătorul Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii „Arboroasa”,
care, ori de câte ori invocă personalităţi istorice, de fiecare dată găseşte cheiţa
fermecată la tainiţele sufletelor cu ceva nou, important, ce ne face
să lăcrimăm şi să-l ascultăm cu inimile fremătând de emoţii şi respiraţia
oprită. Şi de data aceasta, evocând personalitatea marcantă a lui Iancu
Flondor, colegul nostru, scriitorul şi ziaristul Dumitru Covalciuc, a venit cu
fapte şi date noi. Adevărul e, când îi ascultăm frapantele istorii, şi cele
vechi ni se par noi. Or, vorba lui Eminescu - „Toate-s vechi şi nouă toate”.
Consultând cronicele parohiale de la Biserica din Storojineţ, harnicul
cercetător a recunoscut sincer că a
rămas frapat de faptul că Iancu Flondor
e născut la 14 şi botezat la 18 august 1865, deşi în toate lucrările
enciclopedice, dicţionarele istorice, e
trecut la 3 august, că Storojineţul nu e leagănul de baştină al familiei
Flondor: „Iancu sau Ioan, cum e
înregistrat în condica bisericească, era al 4 din cei 7 copii ai lui Gheorghe Flondor. La botezul lui a fost prezent şi vărul său drept Doxuţă Hurmuzachi,
fiul lui Gheorghe Hurmuzachi, căsătorit cu mătuşa sa Eufrosina. Iar Storojineţul
nu este localitatea de baştină a Flondorenilor din primele generaţii. Flondorii
au fost masivi şi au avut moşie la Milie ce în prezent face parte din raionul Vijniţa, apoi bunicul său, Nicolae
Flondor, a cumpărat moşia Storojineţ. Mai era un Flondor la Comăneşti, în sudul
Bucovinei. Iancu a făcut şcoala primară, studiile liceale, la Storojineţ,
avându-l învăţător pe Vasile Grigorovici
Zub, bunicul după tată al academicianului Radu Grigorovici şi tatăl lui
Gheorghe Grigorovici, marele social-democrat, al doilea mare unionist, pe care
l-a avut Bucovina în 1918. Aşa a făcut întâmplarea că Iancu, în lipsa tatălui
care se îmbolnăvi, la 6 ani, l-a botezat pe Gheorghe Grigorovici, devenind apoi
prieteni – toată viaţa au ascultat unul de altul”.
În 1884 Iancu Flondor absolveşte Universitatea la Viena, iar în 1892 îşi ia doctoratul în drept, având o carieră strălucită în capitala Austriei. Însă, în acelaşi an, moare tatăl lui şi este nevoit să se întoarcă acasă pentru a administra moşia. Se stabilește la conacul din Storojineț și preia conducerea moșiilor Ropcea, Milie și Broscăuți. Se dedică activității politice, devenind liderul politic al românilor din Bucovina, militând pentru unirea națională a tuturor românilor.
Iancu Flondor s-a implicat în viaţa politică a Bucovinei încă de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, făcând parte din gruparea politică a “tinerilor” români, alături de Gheorghe Popovici, Grigore Filimon, Florea Lupu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca ş.a. Odată cu izbucnirea primului război mondial, deși amenințat cu eventuale represalii din partea autorităților austriece, Flondor a refuzat să se refugieze în România, afirmând că: "Mai am și răspunsuri nu numai față de mine și de familia mea. Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. De aceea nu pot face ce mi-ar plăcea sau ar fi interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții și la viitor.".
Evocând contribuţia lui Iancu Flondor la
conservarea spiritualităţii româneşti, Dumitru Covalciuc a concretizat: „Dezgustat de luptele fratricide
între români, a hotărât să reformeze Partidul „Concordia” din boieri
conservatori, care mai mult îşi apărau interesele personale, decât ale neamului
românesc. Împreună cu un bun prieten, Gheorghe Popovici, unul dintre cei mai
mari istorici ai dreptului românesc, care în 1905 era deja membru corespondent
al Academiei Române, a reformat această forţă politică, astfel, în martie 1892,
luând fiinţă Partidul Naţional Român. Fiindcă boierii conservatori i-au tot pus
beţe în roate, în 1897 a creat Partidul Naţional Radical Român. Pentru că
românii ba se certau, ba se împăcau, în consecinţa manevrelor autorităţilor
austriece, în martie 1900, o parte din membrii partidului pactizează cu
oficialităţile bucovinene, motiv pentru care Flondor demisionează din partid în
acelaşi an. Împreună cu Gheorghe Popovici şi Ioan Ţurcan întemeiază Partidul
Naţional Poporal, având ca organ de presă “Deşteptarea”. Însă pe arena politică
apare un om foarte controversat în istoria noastră, foarte deştept, cu doctorat
în drept şi economie, Aurel Onciul, care, în 1892, a creat aşa-zisul Partid
Democrat şi Alianţa ţărănească, în care intrau şi ruteni, şi evrei, şi poloni,
şi germani, sfătuindu-i să voteze împotriva românilor în Dieta Bucovinei. Dacă
la 1898 din 31 de mandate în Parlamentul Bucovinei 13 le deţineau românii, la
1905 românii au pierdut poziţia, Iancu Flondor s-a descurajat şi s-a retras, nu
mai putea lucra, era blamat în presa lui Aurel Onciul. Astfel s-a dizolvat şi Partidul
Naţional Român. În 1910 este rugat să fie „căpitanul” naţiunii, să prea conducerea
noului Partid Social-Creştin Român. Însă iarăşi au început luptele cu Aurel
Onciul şi cu cumnatul său Florea Lupul, care planificau împărţirea Bucovinei în două, între români şi ucraineni, după o linie de
demarcare etnică. Linia
lui Aurel Onciul oferea ucrainenilor şi sudul Bucovinei, Siretul. Din fericire,
înţelegerile pe care le-a făcut acesta cu ucrainenii au fost zădărnicite de
Iancu Flondor, care a chemat Armata Română pentru a restabili ordinea la
Cernăuţi”. (Din nefericire, însă,
la 28 iunie 1940, nordul Bucovinei a fost ocupat de bolşevici, românii ajungând
în „raiul sovietic”, n.a.).
În preajma campaniei electorale pentru Parlament şi pentru Dieta Bucovinei din 1911, cele trei grupări ale Partidului au intrat în disputa pentru distribuirea mandatelor. Din cauza divergenţelor interne apărute, Iancu Flondor a demisionat din nou, în noiembrie 1910, refuzând să mai revină în fruntea partidului, în pofida rugăminţilor membrilor de frunte ai lui. El s-a retras din nou la Storojineţ, de acum până la Unirea din 1918.
În 1916 este numit de către ruşi primar al Storojineţului, iar peste un an o bombă aruncată de aceştia îi distruge conacul şi întreg şeptelul de animale. După ce s-au întors austriecii este învinuit de trădare şi din nou persecutat. L-a salvat Mitropolitul Vladimir de Repta. Adeziunea și simpatia intelectualilor români din mediul rural, preoţi, învăţători, faţă de Iancu Flondor, sunt dovezi de necontestat ale politicii acestuia, favorabile clasei ţărănești de rit ortodox, la fel precum şi implicarea sa în susţinerea bisericii românești. Iancu Flondor a hrănit populaţia înfometată după primul război mondial, aducând în Bucovina, în 1918, la Cernăuţi, 14 vagoane de cereale, împărţind şi hrănindu-i nu doar pe români, ci şi pe ucraineni, polonezi, evrei etc. Tot el a fost acela care a pus problema împroprietăririi ţăranilor cu pământ. „Sunt gata să jertfesc totul pentru înfăptuirea voinţei poporului român din Bucovina”, a spus Iancu Flondor la 27 octombrie 1918.
În toamna anului 1918, Iancu
Flondor revine în fruntea mișcării de eliberare națională a românilor din
Bucovina și cere guvernatorului austriac, contelui Joseph Etzdorf, să predea românilor prerogativele puterii.
La 27 octombrie 1918, prezidează Adunarea Constituantă, întrunită în sala
Palatului Național din Cernăuți, în prezența a peste 150 de delegați. Iar la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, întrunit în Sala
Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuți, sub președinția dr. Iancu
Flondor, a adoptat prin vot moțiunea Unirii Bucovinei cu Regatul României, prin
care s-a hotărât "Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în
vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul
României" (Documentul original
al Proclamației din 15/28 noiembrie 1918 de Unire a Bucovinei cu
Regatul României se află în Fondul personal „Iancu Flondor” din Arhivele
Naționale ale României.
Scriitorul Dumitru Covalciuc a conştientizat că „Fără prezenţa lui Flondor Unirea ar fi întârziat fatal. El n-a ştiut compromisuri în chestiunea naţională, precum şi faţă de minciună, de neadevăr. Valeriu Branişte, un ziarist excepţional şi înflăcărat luptător pentru dreptul naţional, adus la Cernăuţi să conducă gazeta „Patria”, scria că Iancu Flondor era foarte elegant, învăţat, îi plăcea vorba scurtă şi faptele concrete. Cu toate acestea, Iancu Flondor nici până azi nu are un bust la Alba Iulia, pe când unioniştii au toţi. Deci şi după moarte el a continuat să fie persecutat. Nicolae Iorga scria că s-a dus într-un mod atât de tragic din viaţă, dar a avut bucuria izbânzii naţionale”.
Pedagogul Octavian Voronca a sensibilizat câteva date referitoare la căsătoria lui Iancu (Ioan) cavaler de Flondor, la 11 februarie 1899, la vârsta de 34 de ani, cu Elena de Zotta, fiica răposatului dr. Ioan cavaler de Zotta şi a soţiei sale Elena, născută Hurmuzachi, cu care a avut trei copii – Şerban (n.1900), Neagoe (n.1901) şi Mircea (n.1903), fiind cununaţi de preotul Constantin Voronca din Gogolina, avându-i ca naşi pe Eudoxiu baron de Hurmuzachi, deputat în Camera din Viena, şi Elena Mavrocordat, născută de Flondor, proprietară mare din Dorohoi.
Ilie Popescu,
preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, a mărturisit bucuria fericirii de a-l avea pe Iancu Flondor, făuritorul Unirii, iar în persoana istoricului şi publicistului Dumitru Covalciuc, o
adevărată enciclopedie a Bucovinei, accentuând asupra faptului că ori de câte
ori Societatea „Golgota” pune o coroană în
memoria represaliilor staliniste la simbolicul monument din curtea
Bisericii „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavriil” din Storojineţ-Maidan, de pe
fosta moşie a flondorenilor, aprinde o lumânare şi în veşnicia lui Iancu
Flondor. Poeta populară Eugenia Ciocoboc a răvășit amintiri de neuitat
din îndepărtata sa copilărie, când bunul său tată îi povestea de marele patriot
al românilor Iancu Flondor, care a luptat şi s-a sacrificat pentru dreptate şi
unirea tuturor românilor, dedicându-i artizanului Unirii două poezii.
Opinând, ca şi dr, pr. Ilie Popescu, pentru înălţarea unui bust la Storijineţ lui Iancu Flondor, care "ar merita ca o stradă din Storojineţ să-i poarte numele, însă nici Iancu Flondor, nici Dumitru Covalciuc, n-au fost şi nu sunt preţuiţi la justa lor valoare, de fiecare dată Dumitru Covalciuc ne răscoleşte sufletele cu ceva nou şi ne cheamă la ceva înălţător”, profesoara Victoria Costinean, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, conducătoarea artistică a Ansamblului Etnofolcloric „Izvoraşul” din Ropcea, a sesizat că manifestarea şi prelegerea ţinută de Dumitru Covalciuc a fost o adevărată lecţie de istorie şi patriotism românesc, precum, de altfel, sunt toate evenimentele ce au loc la „Zorile Bucovinei”, poartă amprenta dragostei de Neam, Limbă şi Ţară, gând continuat şi de dna Maria Toacă, redactor-şef adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei”, secretara Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Regiunea Cernăuţi: „Avem trei fericiri, nu două – Flondor care a făcut Unirea, Dumitru Covalciuc care ştie foarte multe şi mai este o fericire că suntem noi, cei de la „Zorile Bucovinei”, care scriem şi ne amintim de Flondor, căci nu cred că undeva, în spaţiul românesc, astăzi se mai vorbeşte despre Flondor. Totul ce facem organizăm pe propriile mijloace, fără nici un ajutor de nicăieri, căci Zorile Bucovinei” nu dispune de fonduri, nici nu facem proiecte în Ţară pentru a ne omagia înaintaşii”.
Mihai
Alisavetei, pictorul dăruit cu har, cel care a pictat şi a donat portretul
istoricului Nicolae Densuşianu, prieten cu Mihai Eminescu, Muzeului de Etnografie şi Folclor al Şcolii
Medii Ropcea, inaugurat în 2000 prin
osârdia directoarei Victoria Costinean, care a transpus în culori vii,
înveşnicind cu penelul şi chipurile marilor noştri înaintaşi Ştefan cel Mare şi
Sfânt, Mihai Eminescu, Iancu Flondor, nimbul cărora aureolează Casa Mare a
Limbii Române la „Zorile Bucovinei”, de
data aceasta a prezentat publicului încă trei lucrări excepţionale – portretele
lui Grigore Nandriş, Alecu Hurmuzachi, Sextil Puşcariu. Îi aducem mulţumiri şi artistului fotograf, dl Nicolae Hauca, care a înveşnicit
momentul istoric din ziua de 3 august de la „Zorile Bucovinei” printr-un album
de fotografii şi o înregistrare VIDEO.
Omagierea celui mai mare patriot şi vrednic bărbat al neamului românesc,
Iancu Flondor, a fost presărată cu
mărgăritare din tezaurul cântecului patriotic şi popular românesc, cu romanţe,
revărsate duios şi dulce de inegalabilele voci ale talentaţilor noştri artişti,
rapsozii Gheorghina Pascal şi Nicolae Mintencu, Învăţător Emerit al Ucrainei,
Victoria Costinean, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, şi Maria Dovghei, absolventă
a Conservatorului din Chişinău, profesoară la Şcoala de Artă „Is.
Vorobchievici” din Cernăuţi.
Manifestarea de la „Zorile Bucovinei” s-a încheiat, însă
lecţia de istorie şi patriotism continuă. Iancu Flondor n-a renunţat la răspunderea grea, pe care şi-a asumat-o în
faţa istoriei, spunând: ”Dacă din acest
motiv sau din altul, mă va omorî cineva, eu nu doresc o moarte mai frumoasă,
decât, făcându-mi datoria ca român”. Oare mulţi dintre noi am putea fi atât
de fermi în crez şi aspiraţii?
Felicia NICHITA-TOMA
Fotografii şi VIDEO Nicolae HAUCA
Pentru poze mai multe accesaţi “ZORILE BUCOVINEI” (Facebook)
