28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎMPUŞCAŢI CA NIŞTE CÂINI, PENTRU CĂ AU FOST ROMÂNI

31 martie 2017 р. | Categorie: Social

                                                     

 ... Brazii plâng, valea suspină,

Varnița cu morți e plină.

Împușcați ca niște câini

Numai pentru că-s români...

Odată cu apropierea lui aprilie, în sufletele bucovinenilor se trezește amintirea amară și dureroasă, pricinuită de grozăviile de la Varnița, de la 1 aprilie 1941. Despre tragedia din acea primăvară s-a scris multe, dar fiecare și-a spus părerile,  conform materialelor avute la dispoziție. Eu susțin că acea explozie populară n-a fost întâmplătoare, dar nici pregătită de gardiști și nici de legionari, după cum susținea propaganda sovietică (unde mai încăpeau propagandiștii români, când satele românești erau împânzite de nenumărați securiști sovietici, agenți, striboci și fel de fel de lepădături).

Ce a fost în realitate? Cum apare încercarea de a trece în România?

1. Încă până la venirea sovieticilor, bucovinenii știau că în pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 nu se amintea despre nordul Bucovinei. Mergea vorba numai de Basarabia populată cu ucraineni (!) (spusele lui Molotov, probabil, îl determină pe V. Stati să susțină cu atâta furie că moldovenii basarabeni nu-s ca toți moldovenii, ci-s mai moldoveni dintre toți moldovenii (Istoria Moldovei, 2002, Chișinău, p.221). Poftele lui Molotov asupra Bucovinei apar mai târziu și anume până la Prut, apoi până la râul Siret, motivând că această parte a ținutului e populată compact cu ucraineni (singur A. Hitler în 1942 recunoaște că dacă România n-ar fi primit impunerea forțată de a-și retrage armatele de pe teritoriul Basarabiei și nordului Bucovinei, atunci, Uniunea Sovietică, cu un efectiv de trei mii de tancuri și două mii de avioane, ar fi atacat România, distrugând, în primul rând zona petrolieră Ploiești, aceasta ar fi însemnat sfârșitul Germaniei și încheierea celui de al doilea război mondial cu comunizarea întregii Europe. La aceeași concluzie ajunge în cartea sa și V. Suvorov (O.Tokarciuk, ziarul „Svoboda slova”). Astfel,  România salvează Europa a doua oară. Prima dată  -  în 1683, când Constantin Brâncoveanu a salvat-o de la ocupația turcească prin divulgarea planului de luptă al Turciei Otomane).

2. Se mai vorbea că, dacă Bucovina va fi luată, atunci pe un termen de doar 22 de ani, ca recompensă pentru stăpânirea de către România a Basarabiei ( în istoria Bucovinei de Ar. Jukovski se spune clar, că, în 1918, România a cotropit o parte (Basarabia) din teritoriul Rusiei (!) (că în pact nu se menționa Bucovina ne vorbește și B. Sokolov în „Tainî vtoroi mirovoi voinî”, p.64, Moscova, „Vece”, 2000).

3. Germanii și polonezii aveau dreptul de repatriere și s-au folosit de acel drept, reiese logic că și românii au dreptul la așa ceva. Și într-adevăr l-au avut. Numai conducerea avea o altă socoteală cu românii - să-i mai rărească și se căuta un motiv. La  cele spuse se mai adaugă:

-  Sovieticii au venit încoace nu ca eliberatori. Toată populația era văzută ca trădătoare: arestările, învinuirile, capturarea oamenilor, perchezițiile de noapte ș.a. nu aveau sfârșit.

-  Prinderea și ducerea oamenilor în Donbas  la FZO, la munci silnice în Onega și mai cine știe pe unde.

-  Diferite impozite apăsătoare.

-  Naționalizarea pădurilor, pământului, închiderea bisericilor ș.a., îi înnebunea pe oameni. La toate acestea se mai adăugau fărădelegile și samavolnicia activiștilor locali. Toate acestea băgau frică în oameni. Fiecare își căuta salvarea în felul său. Și anume în aceste împrejurări complicate încep să circule diferite zvonuri:

·  Că între 1 și 10 aprilie se va permite trecerea liberă a frontierei;

·  Dacă coloana va fi mai mare de 50 de persoane și va mai purta prapuri bisericești,  un steag alb, grănicerii nu vor deschide foc;

·  Se vorbea de niște permisiuni de a trece frontiera ( și într-adevăr  jurnalistul N.Rubaneț a găsit în arhiva regională multe documente care vorbesc despre dreptul românilor de a trece frontiera, dar n-au fost aduse la cunoștința oamenilor);

·  Se mai spunea că doritorii  de a pleca trebuia să depună o cerere în scris, așa cum se face în unele primării (Pătrăuți, Igești, Crasna);

·  Toți doritorii de a trece trebuie să  anunțe la raion…

Astfel, în iureșul acestor valuri informative, vine și 1 aprilie, cu toate consecințele lui ce și astăzi ține în gheare sufletele bucovinenilor. În dimineața de 1 aprilie 1941, lângă Biserica din Suceveni începe să se adune lume, îmbrăcată de sărbătoare.

Numărul adunaților crește odată cu venirea celor din Cupca, Pătrăuți, Igești, Carapciu ș.a. Se ia din biserică: o cruce, prapuri și un steag alb. Oamenii pornesc spre Hliboca, cântând cântece bisericești și nu naționaliste, după cum spuneau informatorii sovietici. La Hliboca nu i-a primit nimeni. Toate instituțiile erau  închise (?) (Oare nu știau nimic? Atunci cum un detașament de călăreți îi aștepta? Nu-i oare o tactică – capcană?). Lumea agitată se întoarce spre Suceveni. Pe la pod îi ajung călăreții, cerându-le să se împrăștie pe la casele lor. Lumea o apucă spre frontieră, împărțindu-se în cete mai mici, pe cărări și poteci își continuă calea (pe poteci și cărări, nu cum susțin informațiile sovietice, că în coloană, cu arme și steaguri naționaliste, conduși de instructori legionari, cu ciomege în mâini (!). Primii  în valea de la Varnița au ajuns cei din Suceveni, în frunte cu Dragoș Bostan, care ținea crucea în mâini, Ilie Mihailovici cu steagul alb, Gheorghe Sidoreac și Constantin Sucevan cu prapuri. Aceștia au și fost primii împușcați. Între timp, încep să apară și alte grupe. Se aude o voce: „Înainte! Ura !” Așa a şi început măcelul de la Varnița, care mai e cunoscut sub înfiorătoarea denumire de „Khatynul  românesc”. Faptul că manifestația a început în Suceveni și că în fruntea tuturor mergeau sucevenii, nu ni s-a iertat în toți anii de stăpânire sovietică. Toponimul „Suceveni” dispare de pe hartă, învinuirile, arestările, ridicările țin lanț. În noaptea spre 2 aprilie satul a fost împânzit de armată. Împușcăturile, vaietele și scârțâitul căruțelor s-a auzit toată noaptea. În urma acestor evenimente apare al doilea val de pustiire a satului – deportările.

Cât privește numărul morților la Varnița, e greu de afirmat, fiindcă acel măcel a fost bine ascuns de propaganda sovietică. Participantul ocular la acele evenimente tragice Gheorghe Sidoreac spune: „Fiind rănit la mână, o iau la fugă. Fugind, eram nevoit să sar peste cadavre. Toloaca era plină de morţi”. Locuitorii din Fântâna Albă, care au participat la astuparea celor două gropi, pline de cadavre, spun: „Într-o groapă puteau să încapă 100-150 de morți”. Mulți răniți au murit pe drum. Unde au fost înmormântați nu se știe. Cei împușcați spre noaptea de 2 aprilie, se crede că au fost îngropaţi între Hliboca și Dimca.

Cât privește satul meu natal,  se știe că, cu cei împușcați la Varnița, cu cei ridicați și cu cei dispăruți incognito, Suceveniul a pierdut vreo 200 de suflete.

P.S. Nicolai Rubaneț, originar din satul Petriceni, jurnalist ucrainean, candidat în științele filosofice, secretar  la Institutul în chestiunile securității și apărării Ucrainei, personal s-a ocupat de elucidarea cauzelor ce au dus la  tragedia din aprilie. În arhive, găsește documente  ce dezvăluie adevărul, cine-i vinovat de sângerosul masacru de la 1 aprilie de la Varniţa, de lângă Fântâna Albă:

-  Plecarea românilor în România era permisă până la data de 15.11.1940.

Iată un raport al șefului NKVD în regiunea Cernăuți, O.M.Martânov,  către secretarul comitetului regional de partid, Grușețki... după încetarea lucrului de trimitere (!) în România a românilor... (vedeți, chiar ne-au trimis, o mai mare fățărnicie nu se poate?)

Iar prin scrisoarea lui L.Beria, №658/6, de la 2.02.1941, conducătorilor regiunii Cernăuți li se cerea ... permiterea plecării în România a persoanelor care au acolo rude... („Закривавленні підсніжники”  P.Kirstiuk, 2011, Cernăuți, p.114-115) (Exact ca și cu Legea despre limbile minorităților, legea este – limba nu-i. În așa fel politica sovietică putea ieși oricând curată din toate lăturile.

Todor NICOLAEVICI, corespondent netitular, s. Suceveni, raionul Hliboca