28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Personalități marcante ale culturii românești din Transcarpatia,Ucraina.

21 noiembrie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Comunicat de presă

Proiect

Personalități marcante ale culturii românești din Transcarpatia,Ucraina.

Proiectul este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe- Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Proiectul este derulat de Instituția privată “Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Ucraina” și se desfășoară în perioada 01.04.2016-30.11.2016.

In 25.11-27.11.2016 în incinta Complexului Diana de la Ocna Slatina va fi organizat un simpozion internațional omagial “Mari personalități din Transcarpatia, Ucraina” la care vor participa 50 de persoane din Transcarpatia și alte colțuri ale Ucrainiei și 30 de persoane din România.

Va fi organizată o expoziție permanentă “Personalități ale culturii românești din Transcarpatia”.

In cadrul simpozionului va fi lansată cartea” Personalități marcante ale culturii românesti din Transcarpatia”.

Această manifestare este dedicată tuturor românilor din Transcarpatia, prietenilor, o dedicăm neamului, și va avea loc  în “ ajunul” marii sărbători a românilor de pretutindeni- Ziua Națională a României.

Ca totdeauna ne vom bucura de oaspeții invitați din toate colțurile  unde locuiesc românii din Ucraina, ne vom bucura de oaspeții care vor sosi din Patria mamă.

Au  fost trimise invitații către partenerii nostri, prietenii de suflet care așteaptă cu nerabdare să fie alături de noi, dorim ca instituțiile Statului Roman din Ucraina după posibilități să ne susțină.

Aș dori să amintesc la toți că noi totdeauna ne bucurăm de oaspeții care ne vizitează si ne susțin, credem că și de această dată vom proceda tot la fel.

Pentru prima dată s-a făcut o cercetare și o identificare a personalităților care au existat în comunitățile românești din Transcarpatia- Apșa de Jos, Podișor, Valea Malului, Peștera, Topcino, Strâmtura, Boutu Mic, Boutu Mare, Cărbunești, Slatina, Ocna Slatina, Biserica Albă, Apșa de Mijloc, Dobric, Plăiut, Peri, Bedeu, Teceu, suntem la început de drum, credem că trebuie să continuăm proiectul,să scoatem la suprafață românii si rolul lor în istoria neamului. Important este că noi am inceput să ne cunoaștem, cei din dreapta și stânga Tisei, să ne cunoaștem oamenii, rolul lor în istoria Maramureșului, în istoria României. Cel mai important este să ne cunoaștem personalitățile din comunitățile noastre, care pe parcursul anilor au stat ca și “ ingerii păzitori” la păstrarea limbii, tradițiilor, obiceiurilor, la tot ce este legat de neam.

Asteptăm delegații și reprezentanți la această manifestare de la Oradea, Satu Mare, Negrești Oas, Baia Mare, Vișeu, Petrova, Sighetu-Marmației, Cluj Napoca, Bistrița, Beclean, Timișoara, București, Ucraina-Cernăuți, Kiev,Transcarpatia.

Cu stimă și respect,

Ion M. Botoș, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia.