29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

"Pe Gurghiu în jos şi în sus"

9 august 2016 р. | Categorie: Noutăţi

În perioada 29-31 iulie 2016 am avut fericita ocazie să particip ca spectator şi fotograf amator la Festivalul folcloric internaţional "Pe Gurghiu în jos şi în sus" desfăşurat în comuna Hodac, jud. Mureş, pe "o gură de rai" la poalele munţilor Gurghiu. Am fost, cu acest prilej, şi însoţitor al soţiei mele Eugenia Cimborovici Teodoreanu, invitată ca interpretă în recital. Soţia mea, Eugenia (originară din Basarabia) a reuşit, la cererea dnei Lucia Maria Neamţu (coorganizitoarea energică şi sufletistă a Festivalului, alături de fermecătoarea familie Anişoara şi Cristian Farcaş din Hodac), să aducă în Festival două ansambluri din Basarabia ( R.Moldova de azi): "Speranţa"(dansuri) şi "Lăzărelul" (grup coral) din raionul Făleşti care au produs o frumoasă surpriză prin portul popular specific şi calitatea interpretării. Prin acest scurt mesaj vreau să transmit şi felicitările noastre pentru buna pregătire a unui festival la prima lui ediţie, în condiţii dificile şi cu un modest sprijin material. Mă bucur că noul primar al Hodacului s-a arătat, chiar din primele zile de mandat un promotor al cântecului şi dansului popular românesc specific Văii Gurghiului.

Alexandru TEODOREANU, membru al Asociaţiei „Stindard” din Bucureşti

Foto de autor

Начало формы

Конец формы