29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA PRAZNICUL CREDINŢEI SUFLETULUI ROMÂNESC DIN BUCOVINA

16 mai 2016 р. | Categorie: Noutăţi

„Pentru ea la Putna clopot bate…”, pentru credinţa şi dăinuirea noastră ca neam pe aceste meleaguri stefaniene, dangăt de clopot înalţă altare şi în acest colţ mioritic al Ţării de Sus al Moldovei lui Ştefan cel Mare, unde sacralitatea coboară raiul pe pământ, iar liniştea mirifică e tulburată doar de cântări divine ce prind aripi de zbor până la porţile cerului, în divinul aşezământ monahal din pitorescul pridvorului carpatin – Mănăstirea de maici Leorda din comuna Pătrăuţii de Sus, raionul Storojineţ, unde mii de români de pe Valea Siretului şi nu numai se roagă în limba strămoşilor, în graiul matern regăsindu-se cu fraţii de acelaşi sânge într-o unică suflare românească.

Deşi nu sunt pentru prima dată în această oază liniştitoare a sacralităţii, Providenţa a decis să ajung din nou în acest leagăn al dumnezeirii în Ziua Sfintelor Femei Mironosiţe, purtătoare de miruri, în a 3-a duminică după Învierea Domnului, de hramul Mănăstirii din Leorda. De altfel, pentru a lumina bucuria duhovnicească a enoriaşilor, preacucernicul părinte Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, i-a invitat pe  onorificii diplomaţi români, dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, dl Ionel Ivan, Ministru Consilier la misiunea diplomatică română din oraşul lui Alexandru cel Bun, însoţit de soţia Mioara, domnul Cătălin Ţirlea, Ministru Consilier, şef al Oficiului pentru românii din străinătate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu fiica Ilinca.  

În prezenţa rugătoare a mulţimii credincioșilor şi celor 200 de pelerini sosiţi la mănăstire încă în ajunul sărbătorii, înălţătorul praznic a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de PS  Evsevii, Episcop de Şepetovka şi Slavuta, regiunea Hmelniţk, susţinut de un sobor de 30 de  înalte feţe bisericeşti printre care protopopul Vasile Covalciuc, arhimandritul Nichita, secretarul Eparhiei Cernăuţiului şi Bucovinei, arhimandritul Serafim, stareţul  Mănăstirii din Hreşciatik, Zastavna, părintele Gheorghe Covalciuc din Storojineţ, arhimandritul Iov de la Mănăstirea Kuliveţ, Zastavna, preoţii Gheorghe Zmoşu din Igeşti, Gheorghe Moroz din Ropcea, Constantin Micailu şi Gheorghe Pătrăucean din Pătrăuţii de Sus, Vasile Cuciurean din Cupca, Constantin Chifu din Igeşti, Valeriu Cical din Broscăuţii Vechi, Dumitru Gavriloaie din Pătrăuţii de Jos, Roman Zbigli din Budineţ, Constantin Şuban din Ropcea, Marcel Nigă din Iordăneşti, Rostislav Bobeşko din Storojineţ, protoiereii Mihail Sava de la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Vaşkivţi, Paulin Paulencu de la Mănăstirea  Crasna-Slatina  etc.  La finele Sfintei Liturghii, PS Evsevii a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, îndemnând la trăirea exemplului de credincioşie al Sfintelor Femei Mironosiţe.

Ctitorită  prin osârdia protopopului Vasile Covalciuc, prin dărnicia unor oameni generoşi, Mănăstirea Leorda, cu cele trei locaşuri de închinare cu hramul „Sfintele Femei Mironosiţe”, „Sfântul Mucenic Pantelimon”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, e o oază a dumnezeirii, unde credinţa îşi are rădăcina din arborele neamului. Dna Eleonora Moldovan a sensibilizat importanța învăţăturii biblice, sărbătoririi femeii și mamei creștine, păstrării tainelor cristice, tradiţiilor, pe care le-am moştenit şi pe care trebuie să le continuăm cu aceeaşi râvnă în credinţă, precum Sfintele Femei Mironosiţe: „Fiecare femeie care slujește cu adevărat credinţei atât la biserică, cât şi în casă, învaţă copilaşii să nu uite de tradiţii, aşa cum au făcut-o femeile mironosiţe. Aşa cum e aici, la Mănăstirea din Leorda, măicuţele au grijă ca mirul să fie folosit conform tradiţiei, precum l-au folosit Femeile Mironosiţe pentru Hristos,  când a fost răstignit pe cruce pentru păcatele noastre. Cele mai curajoase fiinţe au fost femeile. Bărbaţii s-au speriat de iudei, de suferinţă, însă femeile au fost cele care au îndrăznit să continue tradiţia locală şi au venit cu mir. Aşa precum se întâmpla atunci în vremurile biblice, se mai întâmplă şi acum, când avem femei mironosiţe, fiinţe care ne îndrumă în viaţa de zi cu zi”.

Maica stareță Suzana i-a felicitat pe înalţii oaspeţi din România, prezenţi la sărbătoare, iar preacucernicul Vasile Covalciuc, ctitorul sfântului locaş monahal, le-a adresat alese mulţumiri tuturor oaspeţilor îmbrăţişaţi în această bucurie duhovnicească, veniţi din România noastră dragă,  creştinilor din Igeşti, Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Ropcea, Budineţ, Storojineţ pentru bucatele pregătite la hramul Mănăstirii,  diplomaţilor români, dnei Eleonora Moldovan şi dl Ionel Ivan, „care ne susţin şi ajută, au o dragoste atât de mare faţă de noi”, de românii înstrăinaţi, cu dor de Ţară.  Protoiereul Paulin Paulencu le-a făcut  „românilor cu aceiaşi inimă şi cu acelaşi suflet românesc” o invitaţie pentru ziua de 15 iunie să ia parte la hramul Bisericii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”,  de la Mănăstirea din Crasna, iar părintele Gheorghe Pătrăucean, parohul Bisericii „Sfântul  Ierarh Nicolai” din Pătrăuţii de Sus, i-a invitat  la 22 mai la hramul sfântului locaş.

Exprimându-şi admiraţia faţă de fineţele fascinantului ţinut bucovinean şi a ospitalierilor lui locuitori, vizitând pentru prima dată Cernăuţiul, dl ministru consilier Cătălin Ţirlea a avut un cuvânt de gratitudine pentru înalţii  prelaţi, pentru diplomaţii de la Consulatul General al României la Cernăuţi, care cinstesc prin prezenţa lor sărbătorile comunităţii: „Profit  de această ocazie pentru a vă transmite salutul atât oficial, cât şi salutul de suflet al Ministerului Afacerilor Externe al României şi al ministrului de externe, dl Lazăr Comănescu, atât comunităţii româneşti din nordul Bucovinei, cât şi prietenilor ucraineni, cu care comunitatea noastră trăieşte de mulţi ani împreună. Mesajul nostru, al celor de la Bucureşti, care avem grijă de românii care trăiesc în afara României, este întotdeauna acelaşi: vă rugăm să fiţi uniţi, să aveţi încredere deplină şi să colaboraţi cu misiunile noastre diplomatice din toată lumea, în special, cu Consulatul General al României la Cernăuţi. Avem misiuni diplomatice foarte serioase şi dornice de cooperare, aşa precum este întreaga Administraţie Românească în ziua de azi”.

Sărbătoarea Sfintelor Femei Mironosiţe s-a încheiat cu agapa de hram, pregătită de harnica  şi generoasa preoteasă Maria Covalciuc, ajutată de monahiile de la Mănăstirea Leorda,  de osârduitoarele femei din protopopiatul Storojineţului, iar praznicul credinţei sufletului românesc din  Bucovina istorică a continuat cu înălţătorul imn al Limbii Române „Pentru ea”… la Putna clopot bate”, interpretat de Mina, fiul cel mai mic al părintelui Vasile Covalciuc, cu cântecele patriotice, cu care ne plângem dorul şi înstrăinarea, „…Cântă cucu-n Cernăuţi de s-aude-n Rădăuţi”, răvăşindu-ne sufletele şi melodioasele voci ale tatălui Vasile Covalciuc şi fiilor Gheorghe, Ioan şi Mina, şi „Când a fost să moară Ştefan”, preoţii din protopopiatul Storojineţului tuturora dau de veste: „Ştefan Vodă al Moldovei/, Ştefan Vodă mai trăieşte.../ Toţi copiii României/ Sunt din neamul lui Traian/ Şi în fiecare suflet/ Se mai naşte un Ştefan”.

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii: „Zorile Bucovinei”