25 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN CODRII COSMINULUI A PLOUAT CU LACRIMA LUI ŞTEFAN CEL MARE

3 mai 2016 р. | Categorie: Noutăţi

În inima Codrilor Cosminului, unde la 26 octombrie 1497 arcaşii viteazului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt au repurtat una din cele mai victorioase bătălii, învingând numeroasa oştire a regelui polon Ioan I Albert, între comuna Voloca pe Derelui şi satul Valea Cosminului, românii din Bucovina înstrăinată, cu dor nealinat de Ţară în suflete, vin, în fiecare an, în lunea Paştelor, să înalţe o rugă şi să se închine la Crucea simbol din Catedrala spirituală a Românismului ce străjuieşte măreţul Stejar al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în măduva căruia pulsează sângele Neamului Românesc, crescut pe osemintele leşilor bătuţi, prin vitejia şi jertfa neînfricaţilor arcaşi ai Măriei Sale. Conform unei legende istorice, din ordinul Voievodului, locul bătăliei a fost curăţat, leşii prinşi au fost înhămaţi la plug,  puşi la arat şi la semănat ghindă, din care a crescut  o adevărată oaste de stejari, cunoscută cu denumirea de „Dumbrava Roşie”. Iar din arborii semănaţi a mai rămas doar unul singur, numit „Stejarul lui Ştefan cel Mare”.

Purtând cu demnitate Tricolorul, adus din Patria istorică, îşi plânge aici de 25 de ani durerea înstrăinării de Grai şi Neam patriotul român Florea Popovici din Corovia, născut în timpul României Mari, în 1936. „Cum să nu vin în acest loc sfinţit de urmele lui Ştefan cel Mare, căci sunt român. Român m-am născut şi Român vreau să mor. Când veneticii ne-au răpit Bucovina nu aveam nici 5 anişori. Pe tata l-au dus tocmai în Siberia, iar şcoala ne-au rusificat-o, apoi ucrainizat-o”, mi-a mărturisit printre lacrimi amare dl Florea Popovici. Astfel plâng de durerea pierderii patrioţii români, care îşi iubesc cu adevărat Patria, nu-şi uită eroii.  Astfel vin să îngenuncheze la crucea gloriei stefaniene adevăraţii patrioţi, fără invitaţii, nu ca unii lideraşi, doar când sosesc oaspeţi de rang înalt din România, vin să se închine lăcrimând în faţa memoriei înaintaşilor ce au luptat cu dârzenie ca să dăinuim pe aceste meleaguri străbune. Tot cu dor de România în suflet, purtând cele trei sacre culori ce ne determină ca Neam şi ne înalţă dăinuirea, ne ţin trează amintirea, cu drapele fluturând în oglinda înlăcrimată a codrului, au stat de strajă la Stejarul veşniciei lui Ştefan cel Mare şi Nicolae Pridie, membru al Corului „Dragoş Vodă”, Ionică Semeniuc din Hruşăuţii Volocii, tânărul Lucian Penteleiciuc, care a venit împreună cu părinţii Elisaveta şi Gheorghe, profesorul Nicolae Mintencu din Voloca, Mircea Pilat cu soţia din s. Valea Cosminului etc. Iar harnicii românaşi de la ŞM Oprişeni, cinste părinţilor şi dascălilor care-i educă şi-i instruiesc, îndrumaţi de vrednicul director Nicolae Bodnariuc, au făcut în ajun curat  la locul Sfintei Glorii.

În fiecare an, Ioan Gorda, preacuviosul protopop al raionului Hliboca (fostul Adâncata),  oficiază parastasul de pomenire al vitejilor oşteni care au căzut pentru Ţară, Grai şi Neam. De altfel, şi în acest an, împreună cu preacucernicii părinţi Dumitru Tocar, parohul Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Hruşăuţi, Vasile Cazac din Dimca (Trestiana) au ţinut o dumnezeiască slujbă de Sfintele Paşti, susţinuţi de cântările divine şi imnurile de proslăvire a credinciosului Voievod, înălţate de  membrii Corului „Dragoş Vodă”, îndrumaţi de dirijorul Dumitru Caulea,  de coriştii de la Biserica Sfântul Nicolai din Voloca, dirijaţi de Ion Bodnar, de tinerii din ansamblul de pe lângă Casa de cultură din Mahala, însoţiţi de primăreasa Elena Nandriş. Alături de ei s-a bucurat de miracolul primăvăratic din Codrii Cosminului cea mai micuţă şi drăgălaşă româncuţă Veronica Andrieş din s. Ceahor, îmbrăcată în frumosul costum naţional, împreună cu bunelul Petru Hriţcu, demonstrând pe viu că şi în  această comună demult ucrainizată  românii îşi iubesc Graiul, Portul Popular, Tradiţiile, îşi onorează şi cinstesc înaintaşii.

Printre cei, care şi-au aplecat capul în faţa gloriei Viteazului Domn Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a neînfricaţilor lui oşteni, care au luptat eroic apărând pământurile străbune şi au învins, îngenunchind la Stejarul secular ce duce pe umerii săi bătrâni povara glorioasei noastre istorii de peste 500 de ani, au fost tineri şi vârstnici, români împătimiţi de dor de Ţară – oameni simpli, profesori, lideri ai societăţilor naţional-culturale Ilie T. Zegrea, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii „Arboroasa”, Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, Aurica Bojescu, Petru Posteucă, Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”,  Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, Grigore Roi din Republica Moldova, originar din Oprişeni, pedagogul Octavian Voronca a adus, ca şi în anii precedenţi, un portret cu chipul lui Ştefan cel Mare care a lăcrimat pentru nepăsarea multora dintre noi, care suntem patrioţi doar când e vorba de bani, fapt sensibilizat de scriitorul Dumitru Covalciuc. Or, după cum a conştientizat în cuvântul său de învăţătură părintele Ioan Gorda, parohul Bisericii Sfântul Nicolai din Voloca,  protopop de Hliboca, tot mai puţini muguri odrăslesc pe ramurile uscate ale bătrânului Stejar, împovărat nu doar de ani, ci şi de nepăsarea noastră, iar Ştefan cel Mare şi Sfânt lăcrimează din cauza indiferenţei noastre, înstrăinării de Grai, de Neam: „Acest stejar bătrân e poate unicul martor al vremurilor de glorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, când ne-a apărat meleagurile. Ramurile lui  încep să se usuce, fiindcă din an în an tot mai puţini creştini vin aici. Prin anii 1991-1992 aici veneau mii de români din ţinut, ca să le cinstească amintirea oştenilor, care ne-au aparat sfântul pământ. Dacă n-ar fi fost ei, azi nu ştim în ce limbă am fi vorbit şi dacă Sfintele Paşti am fi sărbătorit… Datoria noastră e să-i pomenim, să venim aici, în acest leagăn al spiritualităţii, cu nepoţii şi strănepoţii, ca ei să ştie cine ne sunt eroii care au căzut apărându-ne Ţara, Limba şi Credinţa”.

A lăcrimat şi cerul, şi pădurea, şi ochii înrouraţi ai celor o mână de români, adunaţi la crucea de la Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Codrii Cosminului. Lacrimile cerului s-au aşternut pe neaşteptate, ca şi umbra nepăsării şi uitării, grăbindu-ne paşii spre casă. Mi-am şters o lacrimă, când am sesizat că mergem pe strada „Штефана Великого 3”, iar un tânăr din Valea Cosminului, sat românesc ucrainizat, ne-a răspuns în ucraineană că nu ştie româna. Or, luni la Paşti, în Codrii Cosminului a plouat cu lacrima lui Ştefan cel Mare.


Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii şi video: „Zorile Bucovinei”