28 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CÂTEVA PACHETE DE CĂRŢI VOR OPRI DEZASTRUL DEZNAŢIONALIZĂRII?

28 aprilie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Întrebarea este inutilă. Astăzi e prea târziu să înfruntăm procesul dezastruos al degradării învăţământului în limba română din ţinutul nostru doar cu aducerea în şcoli a câtorva pachete de cărţi, fie ele dintre cele mai de valoare şi de mare necesitate. Însă şi această iniţiativă a Centrului Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi este un lucru de bun augur. Aş spune că trebuia început mai înainte, însă îmi amintesc de perioada anilor 90, când prin unele localităţi româneşti s-au adus din România sute şi mii de cărţi. Veneau parlamentari, senatori, scriitori, reprezentanţi ai diverselor fundaţii de binefacere, persoane particulare cu braţele şi maşinile pline de literatură în limba română. Am impresia că din şcolile unde s-au descărcat cele mai multe cărţi au şi început să apară primele clase ucrainene. S-a mai aprins cu ele focul prin sobe, s-au mai împrăştiat pe la secţiile raionale de învăţământ şi alte organe care trebuiau să le cenzureze…

În acelaşi timp, profesorii de română se plângeau că duc lipsă de manuale, n-au măcar literatura inclusă în programa de învăţământ. Cu oftări, cu sărutări la întâlnirile cu delegaţii din Ţara-mamă, învăţământul în limba maternă a ajuns astăzi la sapă de lemn, iar caravana de cultură şi civilizaţie românească desfăşurată de Centrul Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi a trecut deja prin 20 de şcoli din localităţile româneşti, devenite mixte – cu predarea în limba română şi cea ucraineană. Şi această listă neagră se măreşte nu cu trecerea anilor, ci a zilelor, a orelor... Bunăoară, de la dl Arcadie Moisei, şeful Departamentului Învăţământ al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, am aflat că în satul său natal, Tărăsăuţi, anul acesta la 1 septembrie se va mai deschide o clasă cu limba ucraineană de predare, numărul elevilor fiind mai mare decât în clasa românească. Ca un trăsnet din senin m-a lovit această noutate, deoarece cu vreo doi ani în urmă am întâlnit în acea şcoală sinceri patrioţi, cu înalte simţiri româneşti, profesori care se jurau că nu vor mai permite repetarea unei grave greşeli, toţi fiind convinşi că singura clasă ucraineană din şcoala lor este prima şi ultima.

Primire călduroasă la Ropcea

Am acceptat invitaţia scriitorului Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, de a-i însoţi selecta echipă în raionul Storojineţ mai mult de dragul satului Ropcea, unde ziarul „Zorile Bucovinei” are mulţi cititori, corespondenţi netitulari – oameni stimaţi, cu care ne susţinem reciproc. În timp ce directorul Complexului Instructiv-Educativ Ropcea, Valeriu Leviţchi, lua în primire setul de cărţi, iar dl Vasile Tărâţeanu se bucura de colacul înmânat la intrare de doi elevi gătiţi în costume naţionale special pentru acest eveniment, am stat de vorbă cu adjuncta directorului, amabila doamnă Gheorghina Ţopa. Am aflat veşti bune – noul an de învăţământ va începe cu două clase de-a întâia – ambele româneşti, de tot 54 de elevi. Se pare că scandalul iscat cu doi-trei ani în urmă a dat rezultate bune. Atunci marea majoritate a părinţilor şi învăţătoarea Eugenia Icovaniuc s-au opus categoric deschiderii clasei cu limba ucraineană de predare. A intervenit şi ziarul nostru, luându-le apărarea. Şi iată că în Săptămâna Mare din preajma Sfintelor Paşti mi-a fost dat să văd această clasă (a III-a)  - 18 copilaşi salvaţi de la tăierea rădăcinilor. „Am suferit destule atunci, nici nu vreau să-mi amintesc, ne-a ajutat mult susţinerea „Zorilor Bucovinei””, mi-a mărturisit dna Eugenia Icovaniuc. Dar nu au fost zădarnice eforturile. Drept rezultat s-au produs mutaţii de cadre, dl Valeriu Leviţchi, directorul de astăzi, urmând să păzească această izbândă, să nu permită repetarea situaţiei care a iscat atâta nelinişte gospodarilor de frunte ai acestei vetre de vrednici români. De menţionat că şcoala are două grupe de grădiniţă, care educă viitorii elevi în condiţii excelente.

Un reper spiritual pentru creşterea copiilor în leagănul dragostei de neam şi respect faţă de trecut este muzeul şcolii, unde am întâlnit-o pe profesoara de istorie Victoria Costinean, lucrător emerit al culturii din Ucraina, buna noastră prietenă care ne onorează cu prezenţă, ne farmecă cu vocea incomparabilă la toate manifestările de respiraţie românească, organizate de redacţia „Zorilor Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi.

Primiţi în sala spaţioasă de festivităţi, oaspeţii din Cernăuţi - scriitorul, publicistul, istoricul Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii „Arboroasa”, Arcadie Moisei, şeful Departamentului Învăţământ al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, fostul şef al învăţământului din regiune Corneliu Nichitovici, jurnalistul Marin Gherman, (au mai fost prezenţi preşedintele „Junimii” Vitalie Zâgrea şi bloggerul Vasile Rauţ), în frunte cu Vasile Tărâţeanu, le-au vorbit copiilor despre avantajele învăţământului în limba română, le-au citit poezii. Consăteanul lor, Ion Ursulean, deputat în Consiliul Raional, a opinat că ar fi fost cu mai mult folos dacă erau invitaţi şi părinţii elevilor. Directorul Valeriu Leviţchi şi şefa de studii Gheorghina Ţopa au mulţumit oaspeţilor, iar elevii le-au înmânat bucheţele de lalele, care trebuiau să ajungă la monumentul lui Mihai Eminescu din Cernăuţi.

Şi la Cornişor bat inimi de român

De la Ropcea, caravana a ţinut drumul spre Ciudei, oprindu-se în cătunul Cornişor, la şcoala nr. 3 de gradele I-II, unde ne aştepta directoarea Nicoleta Cepega cu colegele sale şi un număr impunător de copii, dacă luăm în consideraţie contingentul de numai 118 elevi. Şi această şcoală s-a „proslăvit” din cauza apariţiei claselor ucrainene, despre care au scris colegii noştri de la alte publicaţii. Aici, însă, acest proces are o nuanţă specifică. Văzând cât de insistent mă interesez câte clase ucrainene sunt în şcoală, directoarea îmi lămuri: „Avem două clase – 1-B şi III-B – în total 24 de copii. În „Libertatea Cuvântului” s-a scris că am ucrainizat şcoala, dar nu-i chiar aşa. Aceste clase ni s-au alăturat după ce a fost închisă filiala din Crăsnişoara Nouă, însă acolo încă din anii 60 nu se preda în limba română. Aceşti copii au fost trecuţi la noi cu tot cu învăţătorii lor. Din copiii noştri niciunul n-a trecut în clasele ucrainene”. Profesoara de istorie, Maria Cepega (a absolvit şi facultatea pedagogică) m-a încredinţat că predă obiectul în limba română, deşi pentru clasa a VII-a are numai cinci manuale în română. Se descurcă pentru că are o temelie trainică din anii de studii la Colegiul Pedagogic din Cernăuţi, unde a învăţat în limba maternă.

Pe directoare am mai întrebat-o dacă careva din elevi s-a odihnit pe litoralul românesc, a fost în excursii în România. „Poate au fost cu părinţii, dar ei au unde se odihni în sânul naturii de la noi, aşteaptă nerăbdători vacanţa să le ajute părinţilor pe lângă casă”, a fost răspunsul.

Într-adevăr, am văzut copilaşi cuminţi, care, deşi reţinuţi după lecţii, ascultau liniştiţi, sorbeau cu interes vorbele oaspeţilor. Ne-am despărţit de aceşti copii, cu lacrima Limbii Române pe faţă, însoţiţi de cântarea Elenei Pătrăuţean, elevă în clasa a IX-a, care a făcut să vibreze cu dor versurile „Pentru ea” de Grigore Vieru. O susţineau şi ceilalţi copii, şi directoarea, şi învăţătorii din uşa clasei, şi broderiile „mâinilor dibace” expuse pe pereţi…

Maria TOACĂ