28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CUI NU-I CONVINE „BASTIONUL ROMÂNISMULUI ÎN NORDUL BUCOVINEI”? CINE NE SAPĂ?

19 aprilie 2016 р. | Categorie: Bucovina

N-a trecut mult de la data când am sărbătorit jubileul de 75 de ani al „Zorilor Bucovinei”. Ne mai răsună în urechi ecoul frumoaselor şi plăcutelor pentru noi aprecieri din partea unor onoraţi oaspeţi de rang înalt, aprecieri pe care, de fapt, le auzim zilnic de la cititorii noştri. „Cetate a limbii române”, „Bastionul românismului în nordul Bucovinei”, „Sufletul românesc al Bucovinei”, „Oglinda Adevărului” – iată doar câteva din evaluările care ne toarnă balsam tămăduitor pe vechile şi noile răni, ne dau puteri să rezistăm în faţa greutăţilor materiale. Totodată, suntem conştienţi că aceste înalte estimări ne impun să fim şi mai responsabili, să corespundem aşteptărilor miilor de cititori, tuturor românilor din acest ţinut, care au avut şi continuă să-şi găsească în „Zorile Bucovinei” reazemul pentru păstrarea identităţii naţionale.

Din păcate, nici o publicaţie nu poate supravieţui doar cu susţinere morală şi pe banii abonaţilor. Mai ales în aceste timpuri de interminabilă criză economică şi nesfârşite majorări de preţuri la electricitate, hârtie, serviciile poştei, cele tipografice etc. Pe lângă suma modestă încasată de la abonare sunt necesare şi alte surse de finanţare. Colectivul „Zorilor Bucovinei” mai bine decât oricare altul ştie ce înseamnă aceste „alte mijloace”, cât de greu se obţin şi cât de „scump” ne-au costat ele în trecut, când ziarul era organ al comitetului regional al p.c.u.s. (cum de fapt erau toate publicaţiile) sau, în calitate de cofondatori, au fost organele puterii locale. Aşadar, ziarul „Zorile Bucovinei” în toate etapele sale de existenţă a trecut prin momente de cumpănă. N-am băgat mâna în miere, cum se spune, nici atunci când finanţarea era asigurată sută la sută. Mai curând „mierea” avea gust de pelin. Pe de o parte, cei care ne finanţau cereau să le cântăm în strună, pe de alta, unii cititori ne imputau că suntem aserviţi puterii. Cunosc ranchiunoşi care ne învinuiesc şi astăzi că, chipurile, „Zorile Bucovinei” „a adus deservicii românilor din ţinut”, dar ei însuşi în acele timpuri publicau articole în paginile ziarului, iar acum habar n-au de conţinutul publicaţiei noastre. Aş mai adăuga că aceşti „critici” şi „mari patrioţi” nu s-au trudit măcar să vorbească cu odraslele lor în limba maternă, să-i înveţe pe copii limba română.

Referitor la data de 4 iulie 2002, când Consiliul Regional Cernăuţi ne-a sistat finanţarea, pot spune astăzi consacrata frază că „tot răul e spre bine”. Am respirat liber, întărindu-ne în lupta cu greutăţile. Mai târziu, bucurându-ne de sprijinul Patriei istorice, am folosit la maximum şansa de a ne promova idealurile naţionale şi a ne servi neamul românesc din ţinutul înstrăinat de Ţară.

Şi-acum, după o lungă, dar necesară, introducere în temă, voi trece la durerea ce m-a provocat să scriu aceste rânduri - noua încercare ce ameninţă existenţa „Zorilor Bucovinei” în formatul cunoscut, apreciat şi dorit de românii noştri. De curând, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul MAE al României a anunţat rezultatele sesiunii de finanţare pe anul 2016, printre cele 157 de proiecte aprobate (571 depuse), numărându-se 11 proiecte din Ucraina. În total din Ucraina au fost depuse 26 de proiecte, adică mai mult de jumătate au fost respinse. Cu jumătate mai puţin decât suma solicitată s-a ales şi „Zorile Bucovinei”, proiectul nostru fiind apreciat cu 56 de puncte. Desigur, ne bucurăm că n-am nimerit printre cei „respinşi”şi suntem recunoscători Ţării pentru ajutorul acordat, fără de care ar fi imposibilă continuitatea „Zorilor Bucovinei”, implicit, a jurnalisticii româneşti postbelice în ţinutul Cernăuţiului. Însă, avem impresia că se repetă situaţia din 2002, când am fost lăsaţi în liberă plutire. Atunci, însă, nu ne-a fost mare mirarea, căci lovitura venea, delicat vorbind, nu de la „ai noştri”. Când te lovesc ai tăi, durerea e mult mai mare. Apar multe nedumeriri. Cum şi după ce criterii sunt apreciate proiectele, îndeosebi cele depuse de publicaţiile tipărite şi mediile electronice? Cei care au putere de decizie ţin cont şi de conţinutul lor sau numai de fardul exterior? N-am dori să arătăm cu degetul pe cineva, însă ne ispiteşte întrebarea: „Să nu mai fie de luat în seamă înţelepciunea că nu tot ce luceşte este aur?”. Sau poate mai potrivită ar fi expresia „Şi tu, Brutus?”, ceea ce reprezintă nedumerirea, atunci când cineva pe care îl consideri prieten îţi face lucruri neaşteptat de neplăcute, ceva rău. E greu să credem că toate acestea se întâmplă neintenţionat, dintr-o simplă neglijenţă.

Maria TOACĂ