„SUNTEM POPORUL CEL MAI RISIPITOR DIN LUME – AVEM TREI MOLDOVE, DOUĂ BUCOVINE, DOUĂ MARAMUREŞURI…”
18 aprilie 2016 р. | Categorie: Externe
ACASĂ, LA CERNĂUŢI. ALĂTURI DE PRIETENI
„Ce bine e când fraţii cu dulce se întâlnesc”, „fraţilor, bucuraţi-vă, fiţi bine laolaltă!”, scrie în Cartea Sfântă. Sâmbătă am fost împreună şi ne-am bucurat de prezenţa la Cernăuţi a poetului de faimă mondială, apreciat şi ca lider al Mişcării Renaşterii Naţionale din Basarabia, academicianului Nicolae Dabija, Laureat al Marelui Premiu al Festivalului de la Trieste, Italia, considerată capitala poeziei europene, şi a bucovineanului nostru, publicistul Mihai Morăraş, la sediul Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, preşedintele lui Vasile Tărâţeanu, organizatorul şi moderatorul întâlnirii, făcând o trecere în revistă a regalilor şi a activităţii cunoscutului poet. Ode de o înaltă prestanţă patriotică, care îl defineşte pe Orfeul poeziei româneşti, i-au înălţat patriotului şi scriitorului Nicolae Dabija membrii Ansamblului etnofolcloric „Perla”, de pe lângă Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Româneşti Cernăuţi, conduşi de Iurie Levcic, incluzând în repertoriu câteva perle muzicale, inclusiv „Cât trăim pe-acest pământ”, pe versurile îndrăgitului poet basarabean.
Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Nicolae Dabija nu este doar unul dintre cei
mai importanţi poeţi români, având în palmaresul creaţiei peste 80 de titluri
de cărţi, ci şi publicist, iar în ultimul timp, graţie romanului „Tema pentru
acasă”, se afirmă şi ca un prozator de marcă. Romanul său „Tema pentru acasă”,
apărut până în prezent în 6 ediţii, cu
un tiraj de 42 de mii – 2 ediţii în Republica Moldova şi 4 – în România,
la editura Princeps, Iaşi,
în 2009, este tradus în mai
multe limbi – franceză, germană, italiană, engleză etc., constituie cartea
românească de proză cu cel mai mare tiraj. De altfel, Nicolae Dabija e şi un om
de ştiinţă, politician, autor de manuale, a tradus din slavona veche, din
latină. Multe din creaţiile sale, în deosebi eseuri, au fost publicate în
„Zorile Bucovinei”. Apropo, împreună cu Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Leonida
Lari etc,, Nicolae Dabija s-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru revenirea
la grafia latină, pentru apărarea identităţii naţionale. Om politic, Domnia Sa
s-a numărat printre patrioţii care au pus bazele Forului Democrat al românilor din Basarabia, care numără în
prezent peste 260 de mii de membri. Iar recent, la Chişinău a avut loc
Congresul de constituire a „Sfatului Ţării-2”, reactualizând astfel simbolic
Sfatul Ţării ce a decis, la 27 martie 1918,
Unirea Basarabiei cu România, care
a votat revenirea Basarabiei la sânul
Patriei-mamă. De altfel, la 6 mai curent se vor împlini 30 de ani de când
Nicolae Dabija a fost ales, la Congresul
Uniunii Scriitorilor, redactor-şef al
ziarului „Literatura şi Arta”, care la
1989 era publicaţia literară cu cel mai mare tiraj din Europa - 260
de abonaţi, o armată puternică, pe care a condus-o în lupta pentru renaşterea naţională. „Am
hotărât Unirea s-o facem de la om la om,
de la localitate la localitate. Nu putem conta la rezolvarea problemelor decât
pe forţele proprii. Bunicul avea un
cântec: Toată lumea are neam, /Numai eu
pe nimeni n-am, /Toată lumea are ţară, /Numai eu, ca câini-afară”. Sonorităţile
acestui cântec mă umple de tristeţe. E timpul ca acest cântec să facă parte din
istoria noastră trecută. Numai noi la ora actuală suntem poporul cel mai
risipitor din lume, avem trei Moldove, două Bucovine, două Maramureşuri, două Banaturi, două
Dobroji, trei Timocuri. Care popor ar mai putea să se laude cu această risipă?”,
se întreabă scriitorul.
Metaforic exprimându-se, impresionabilă a fost şi mărturisirea prietenului lui Nicolae Dabija, poetului şi publicistului Mihai Morăraş, membru şi el în Consiliul „Sfatul Ţării-2”, redactor-şef al publicaţiei „Universitatea” al Universităţii din Chişinău: „În prezenţa unor prieteni poţi gândi cu voce tare. Sunt un om fericit în Basarabia, fiindcă m-au acceptat oamenii care mi-au devenit cei mai dragi. Primul om drag pe care l-am cunoscut a fost Grigore Vieru, de la el a pornit apoi pleiada aceasta de arcaşi ai lui Ştefan cel Mare, care au dus şi poartă în continuare drapelul demnităţii naţionale. Genialitatea unui om se manifestă prin fapte, prin modestie, specifice lui Nicolae Dabija”. Fiind foarte concis, dl Mihai Morăraş s-a referit doar la o singură latură multidimensională a lui Nicolae Dabija – la proză, conştientizând că prin lansarea romanului „Tema pentru acasă” el a devenit unul din cei mai remarcabili romancieri, iar romanul său un adevărat best-seller, fiind deja tradus în câteva limbi şi fructificându-se ideea că autorul are toate şansele să devină Laureat al Premiului Nobel. „Ideea romanului a prins viaţă în timp ce autorul se prăbuşea de pe o stâncă de la Mănăstirea Ţâpova. Mai bine zis, a alunecat de pe o cărăruie în serpentină, umezită de o ploiţă răcoritoare, s-a prăbuşit în hău de la o mare înălţime, dar în cădere l-a salvat un arbore cu crengile lui viguroase ce creşte la fundul prăpastiei, autorul rezistentului volum de eseuri „Pe urmele lui Orfeu”, fiind îmbrăţişat de braţele puternice ale copacului ce i-a amortizat căderea. Scris în doar 8 luni, e un roman care trebuie citit cu sufletul”. Episodul căderii, Mihai Morăraş l-a reflectat în poemul său „Cumpănă la Mănăstire”, pe care l-a citit prietenilor bucovineni.
„DORU-MI-I DE DUMNEAVOASTRĂ CA UNUI ZID DE O FEREASTRĂ”
„Nichita Stănescu, când a ajuns în 1976 la Chişinău, a spus: „Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung de Acasă Acasă. Am făcut şi noi un drum foarte lung ca să ajungem Acasă, la Cernăuţi, unde ne simţim nu ca Acasă, ci Acasă”, a mărturisit Nicolae Dabija.. Am venit în patria lui Eminescu din patria lui Eminescu, în patria lui Ion Neculce din patria lui Ion Neculce… Bucovina este Patria Limbii Române, frumuseţea limbii române de aici a venit. Eminescu este învăţător de limbă pentru românii de pretutindeni. El s-a format aici, la Cernăuţi, unde s-a vorbit cea mai dulce limbă românească.”. O altă mărturisire este că în anii copilăriei şi tinereţii au fost fericiţi, fiindcă n-au avut Internet, dar au avut cărţi: „M-am născut într-o bibliotecă, când am deschis ochii, i-am deschis pe nişte cărţi”. Unchiul scriitorului, părintele Arhimandrit Serafim Dabija, stareţul Mănăstirii Zloţi, fost preot la Catedrala din Cernăuţi, înainte de a fi arestat şi deportat în Siberia, a salvat biblioteca mănăstirii şi a adus-o în casa bunicii sale.
Delectându-ne cu cazuri presărate de umor, Maestrul Nicolae Dabija ne-a citit din propria creaţie. Fiind elev eminent în clasa I-a, odată, învăţătorul l-a întrebat dacă ştie vreo poezie de ziua armatei sovietice, căci trebuie s-o recite de pe scena clubului. Cu toate că tatăl său avea o bibliotecă impunătoare, micuţul Nicolae a răsfoit nu puţine cărţi, dar o astfel de poezie, dedicată armatei sovietice, n-a găsit. Ce-i drept, a găsit în biblioteca bunicii sale, căci casa mare era plină cu cărţi, o revistă, „Luminătorul”, din 1942, o poezie întitulată „Armatei române”. I s-a părut că-i potrivită. A fost prima sa poezie de succes – i-a schimbat doar puţin titlul – „Armatei sovietice”. După ce a declamat-o pe scena clubului: „Dragi feciori ai ţării mele/, Staţi de pază la hotare,/Noi cu regele în frunte/ Facem România Mare…”, a fost aplaudat furtunos, iar când taică-său, mergând spre casă, l-a îndrumat să n-o mai spună, nu înţelegea de ce. Adeseori când se ducea la şcoală, în drum îl oprea câte un consătean şi-l ruga să-i mai spună poezia cu „Armata sovietică…”, abia mai târziu a aflat adevărul despre cele două armate…
„TEMA PENTRU ACASĂ” – UN ROMAN DE DRAGOSTE PE FONDALUL DEPORTĂRILOR
Romanul „Tema pentru acasă,
conform autorului, a fost reconstituit la fundul prăpastiei, între viaţă şi
moarte, apoi în cele trei luni cât s-a aflat în spital. „Accidentul s-a
produs pe data de 7, luna a 7-a, 2007, la
ora 7 seara. Am căzut de pe piatră pe piatră, am ajuns la fundul prăpastiei cu
picioarele fracturate . N-am inventat nimic. Eram acolo cu un grup de scriitori
şi ziarişti, am alunecat de pe o stâncă şi am căzut de la 9 metri printr-un dud”.
Dincolo de orice, acest copac, de care călugării se întreabă de unde s-a luat, căci
nu era, e un aforism – în viaţă dacă eşti umilit, Dumnezeu îţi trimite
numaidecât o aripă ca să te ridice. Este un roman de dragoste pe fondalul
deportărilor. Adică dragostea în condiţii limită. Cartea e un elogiu adus
femeilor, eroina principală fiind Maria Răzeşu.
La 28 iunie 1940 au intrat trupele sovietice în Basarabia. În clasa a 12-a de la Liceul din Poiana se desfăşoară ultima lecţie de literatură română înainte de examen. Toţi elevii sunt îndrăgostiţi de tânărul profesor Mihai Ulmu şi eleva Maria Răzeşu la fel. Înainte de a încheia lecţia, profesorul lasă elevilor o temă pentru acasă: „A fi om în viaţă e o artă sau un destin?”. În timpul acesta se deschide uşa, intră un comisar sovietic şi spune: „Dragi tovarăşi, bucuraţi-vă, Stalin va eliberat, de-acum sunteţi liberi!”, vede deasupra tablei portretul lui Eminescu, îl aruncă şi pune în locul lui portretul lui Stalin. A doua zi profesorul este chemat la şcoală, fiindcă elevii l-au dat jos pe Stalin, i-au desenat coarne şi au pus în locul lui portretul lui Eminescu. Văzând că ofiţerul ameninţă copii cu deportarea în fundul Siberiei, Mihai Ulmu îşi asumă vina. Este numit „duşman al poporului”, arestat şi dus într-un lagăr din Magadan. Maria Răşezu află adresa, se duce în fundul Siberiei, îl găseşte în lagărul Zarianka, îi întoarce o carte de poezii, scrisă de Eminescu, apoi îl ajută să evadeze De aici începe şi povestea lor de dragoste ce se sfârşeşte cu moartea tragică a tinerei, care a fost împuşcată, după ce a evadat ca să nască un copil „liber”. În 1953, după moartea lui Stalin, porţile tuturor închisorilor se deschid, Mihai este eliberat, îşi găseşte fiul la un orfelinat, se întoarce cu el în Basarabia, la Poiana, unde, după 13 ani îl aşteaptă în clasă foştii elevi, de-acum maturi, ca să-i răspundă la întrebarea, pe care profesorul le-a dat-o ca temă de acasă: „A fi om în viaţă e o artă sau un destin?”.
Secretul succesului romanului, care este cea mai solicitată carte de beletristică din ultimii zece ani, constă în subtextul lui, după cum a specificat autorul – bărbatul şi femeia pot iubi puternic, însă doar femeia se sacrifică pentru sentimentul înălţător al dragostei. Romanul este elogiul, sacrificiul femeii. Astfel iubeşte femeia. De altfel, după autor, Maria Răzeşu şi este acest simbol al sacrificării. Apreciat de criticii literari din Ţară ca fiind „o carte de Premiul Nobel”, „o biblie a suferinţei”, romanul „Tema pentru acasă”, despre care critica franceză scrie: „Nicolae Dabija găseşte cuvinte potrivite pentru a schimba întunericul în lumină”, va avea, credem, o continuare, la rugămintea cititorilor.
DUMNEZEU I-A DAT ARIPI PENTRU A SE ÎNĂLŢA PRIN SPIRIT
Evocând momente impresionante,
amintiri din tinereţe de la întrunirile cenaclurilor literare, întâlnirile de
la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, poetul Ilie Zegrea, preşedintele
Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, felicitându-l pe prieten că a
revenit Acasă, a specificat faptul că trebuie să fim întotdeauna Acasă în Limba
Română – Ea este Casa noastră cea mai durabilă,
pe care trebuie s-o păstrăm ca ochii din cap. Iar dna Alexandrina Cernov,
directorul revistei „Glasul Bucovinei”, şi criticul literar Ştefan Hostiuc s-au
referit la activitatea literară a lui Nicolae Dabija, la devierea de la poezie la
proză, urându-i succese. Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, a
conştientizat că ar fi bine să preluăm şi noi iniţiativa „Sfatului Ţării-2”,
debarasându-ne de frica rămasă de pe timpul sovieticilor, specificând că multe
din frazele lui Nicolae Dabija sunt adevărate aforisme.
Distinsul diplomat român Edmond Neagoe, consul la misiunea română la Cernăuţi, cel care a venit printre primii, a încununat întâlnirea sufletistă, mărturisind că lecturarea romanului „Tema pentru acasă” e un moment desăvârşit, pe care cititorul îl simte şi îl trăieşte cu sufletul: „E o bucurie să fiu alături de un mare scriitor român, de intelectualitatea românească din Bucovina, din Chişinău şi de Acasă. Romanul „Tema pentru acasă” e un roman al tinerilor de azi. Este o temă pentru acasă, pe care autorul Nicolae Dabija ne-a dat-o şi nouă astăzi. E nu doar un roman de dragoste, povestea porneşte de la Nistru, spaţiul cel mai estic al românismului, al limbii române, se multiplică spre toate colţurile în care există românism. Şi dacă la 28 iunie 1940 Basarabia, potrivit cuvintelor decente ale marelui poet Grigore Vieru, a fost un copil înfăşurat în sârmă ghimpată, el a găsit resursele necesare să dăinuiască prin dragoste, prin această poveste de iubire ce străbate ca un fir roşu întreaga operă, dar şi prin dragoste faţă de Dumnezeu. Maria Răzeşu şi Mihai Ulmu demonstrează că dragostea nu poate fi întemniţată, că prin jertfă ei ating nemurirea, aşa cum prin jertfă poporul român a atins calea mântuirii, astfel putem spune că este un popor învingător. Opera autorului este o oglindă pentru noi toţi despre jertfă şi nemurire”.
Mărturisim sincer că prezenţa maestrului Nicolae Dabija la Cernăuţi a înviorat viaţa noastră încărcată de probleme şi surprize neplăcute, care vin de unde nici nu ne aşteptăm, de unde ar trebui să avem un zid sigur de rezistenţă. Miruit de Dumnezeu cu har şi talent, zâmbindu-i cu noroc şi zeiţa Fortuna, Nicolae Dabija este un exemplu de demnitate naţională şi de curaj de a spune adevărul în faţă, cu toate că şi Domnia Sa, la fel ca şi noi, e atacat de foarte mulţi duşmani ai neamului nostru şi al limbii române. Or, Dumnezeu i-a dat aripi pentru a se înălţa prin spirit, iar seminţele învăţăturii lui vor da rod în sufletele noastre, a iubitorilor de Limbă şi Neam.
Felicia NICHITA-TOMA
Fotografii „Zorile Bucovinei”
