03 iulie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ISTORIA NU TREBUIE UITATĂ

9 aprilie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Deşi după semnarea, la 23 august 1939, a  odiosului Pact Ribbentrop – Molotov, România a fost obligată, în 1940, să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei şi Basarabia,  călăii bolşevici au ocupat şi Ţinutul Herţa. De altfel, odată cu anexarea acestor teritorii româneşti, trei milioane de români s-au pomenit, pe pământul lor strămoşesc, într-o ţară străină barbară. NKVD-ul  a început o campanie de exterminare în masă a românilor, care doreau să trăiască liberi  în Ţara lor. Considerându-i „duşmani ai poporului”, pentru a-i nimici pe românii care-şi iubeau Graiul şi Neamul, NKVD-iştii au lansat zvonuri în localităţile de lângă graniţa pusă peste noapte, prin sârma ghimpată, înfiptă în inima românilor înstrăinaţi de fraţi şi surori, cum că autorităţile sovietice le permit celor care doresc să treacă frontiera în România. Astfel, la 1 aprilie 1941, într-o zi de Paşti, sute şi chiar mii de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului – Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Carapciu, Trestiana, Cupca, Corcești, Suceveni etc. –  şi-au abandonat casele şi agoniseala de-o viaţă, pornind spre frontieră într-o coloană paşnică – tineri, copii, bătrâni şi femei cu prunci în braţe,  cei din faţă purtând un steag alb şi icoane, prapuri şi cruci, ridicate din Biserica din Suceveni.

Aproape de localitatea Fântâna Albă, în poiana Varniţei, la circa doi-trei kilometri de graniţa română, îi aşteptau grănicerii sovietici, cu armele pregătite. Mai aveau puţin şi ajungeau în Patria istorică – România, dar au fost trădaţi. Grănicerii ruşi le-au ordonat să se oprească, dar oamenii şi-au continuat calea pas cu pas. Atunci soldaţii sovietici au tras cu mitralierele în mulţime. Primii au căzut cosiţi cei din faţă, cu prapuri şi cruci. Unii au reuşit să fugă şi să se ascundă în pădurea din apropiere. Alţii, răniţi, au fost urmăriţi şi împuşcat.  Cu viaţă au scăpat puţini. Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va afla vreodată. Se spune că vreo 3000 de români au fost masacrați atunci în poiana Varniţei de trupele ruse. Doar trei dintre supravieţuitorii masacrului de la Fântâna Albă mai sunt încă în viaţă – Vasile Sucevan din Suceveni, Ion Alerguş din Cupca, Gheorghe Sidoreac din Petriceanca, raionul Hliboca (Adâncata).

 Cadavrele românilor au fost aruncate în câteva gropi comune, săpate de lipoveni. Unele victime au fost îngropate de vii. Martorii spun că zile întregi a „umblat” pământul şi iarba cu cei îngropaţi de viu şi s-au auzit gemete înfiorătoare. Alţi români, prinşi la Fântâna Albă au fost arestaţi şi supuşi unor torturi cumplite,  împuşcaţi. Apoi călăii sovieticii au declanşat o operaţiune vastă de represalii împotriva românilor băştinaşi. Doar într-o singură noapte de 12 spre 13  iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în  îngheţurile Siberiei şi în pustiurile Kazahstanului, au urmat apoi lagărele morţii pe ţărmurile lacurilor Onega şi Ladoga, în minele din Donbas şi Ural, murind acolo cu miile de foame, ger şi muncă silnică. Puţini, foarte puţini dintre ei au supravieţuit. Şi cu toate că odiosul regim stalinist a încercat să aştearnă peste aceste crime macabre o pânză a uitării – timp de 50 de ani nici nu era voie să pomeneşti un cuvânt despre masacrul de la Fântâna Albă şi deportări, această dramă a poporului român, considerată una dintre cele mai sângeroase din istorie, a rămas ca o rană mereu sângerândă în sufletele supravieţuitorilor şi urmaşilor lor. Abia după 1991, românilor din nordul Bucovinei li s-a permis să vină aici pentru a-şi comemora rudele. Or, de atunci continuă pelerinajul românilor la Fântâna Albă, în Valea Plângerii. Această rană mereu sângerândă a poporului român nu se va cicatriza atâta timp, cât urmaşii nu-şi vor uita înaintaşii, eroii-martiri, care s-au sacrificat pentru Patrie, Neam şi Grai.

Ca această pagină neagră şi sângeroasă din istoria românilor din nordul Bucovinei răpite şi înstrăinate să nu rămână în uitare, graţie euro-parlamentarului Siegfried Mureşan, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, la începutul lunii curente – între 4-8 aprilie 2016, a fost vernisată  expoziţia de fotografii „Masacrul de la Fântâna Albă. 75 de ani – pagina ascunsă a istoriei”.

La inaugurarea expoziţiei, euro-deputatul Siegfried Mureșan a mărturisit că dramaticul vernisaj este modul în care crede că cel mai bine poate aduce omagiul pentru victimele acestei negre pagini a istoriei noastre:  „Prin această expoziţie, vreau să contribui la readucerea în discuţie, atât în actualitatea din România, cât şi în cea europeană, a acestui tragic eveniment istoric al ţării noastre, care ne-a fost ascuns de sovietici în toată perioada comunistă, cu largul sprijin al regimului opresiv de la Bucureşti. Acum, la 75 de ani de la odiosul masacru, în care peste 3.000 de români nevinovaţi au fost ucişi în drumul lor spre ţara-mamă, românii trebuie să-şi cunoască adevărata istorie naţională, iar liderii europeni, dar şi fiecare european în parte trebuie să afle cât de scump a plătit poporul român preţul unor decizii la care nu a luat parte. Istoria nu trebuie uitată”.

Felicia NICHITA-TOMA