Dragă redacție, doresc să supun atenției dvs., cât și a cititorilor ziarului „Zorile Bucovinei”, un nume de referință a literaturii din Basarabia. Este vorba de regretatul Dumitru Matcovschi, care pe 20 octombrie a.c.ar fi împlinit 76 deani, dar care, din nefericire, acum doi ani a trecut dincolo de nemurire.Dumitru Matcovschi a fost poet, prozator, publicist și dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor, Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Laureat al Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, Scriitor al Poporului, Deputat al Poporului. Este recunoscut în critica literară în plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. A excelat în ce s-a implicat, s-a dăruit fără rezerve atât creației literare, cât și activității socio-politice. Este numit, și pe drept cuvânt, poet-martir, deoarece și-a apărat cu prețul vieții „sărăcia, și nevoile și neamul”.
Aș cere îngăduința și bunăvoința conducerii ziarului „Zorile Bucovinei” pentru a reveni la acest poet și pentru a aduce în atenția cititorilor alte și alte aspecte ale vieții, creației și activității scriitorului Dumitru Matcovschi, alte și alte poezii-bibelouri, deoarece este dificil să-i creionez adevăratu-i portret în câteva cuvinte.A avut parte de un destin extrem de zbuciumat. Pe când era deputat în Sovietul Suprem al URSS, urma să plece la Moscova, iar acolo se pregătea să țină un discurs foarte dur la adresa conducerii de atunci a Republicii Moldova. Lucrul acesta s-a aflat. Și călăii au avut grijă să nu mai ajungă, punând la cale un accident teribil, din care și-a revenit foarte și foarte greu. Luni întregi zeci de oameni stăteau zi și noapte în curtea spitalului în care era internat și înălțau rugi către ceruri pentru a-l readuce la viață, zi și noapte ardeau sute de candele și lumânări, iar personalul medical de acolo făcea de gardă non-stop, fără să plece pe la casele lor. Și Dumnezeu ne-a auzit.A revenit la serviciu, a mai scris, a mai publicat cărți.
Viorica Morăraș, Iași,
octombrie, 2015.
BASARABIA
La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.
Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și-o doină când se cântă
o lume toată plânge.
Ne încălzește lutul,
ne-alină două ape,
pătimitor, trecutul
într-un oftat încape.
O iarbă-nrourată
ascunde veche rană,
ni-i soarta zbuciumată,
oricând basarabeană.
Avem un nuc și-i verde,
și-n pragul casei crește,
cu nucul nu ne pierdem,
de moarte ne păzește.
La prunci suntem cu gândul
și nu dorim războaie,
noi semănăm pământul
și așteptăm o ploaie.
Basarabia, Basarabia,
frate și soră, mamă și tată,
Basarabia, Basarabia,
scumpă icoană în inimi purtată.
Trecută prin foc și prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu.
Inimă de mamă
Inimă de mamă,
Inimă de tată,
Cade stea din ceruri
Roșu fulgerată.
Inimă de tată,
inimă de mamă,
Cade iarăși frunza
Codrului de-aramă.
Toamnă obosită,
Toamnă zbuciumată,
Inimă de mamă,
Inimă de tată.
Iarnă-nzăpezită,
Cruntă ca o vamă,
Inimă de tată,
Inimă de mamă.
Lungă și de piatră,
Noaptea peste vatră.
Câinele pândește
Luna și o latră.
Lungă și de hume
Noaptea peste lume.
Glontele pândește
Inima anume.
Inimă de mamă,
Inimă de tată,
A trecut o viață
Ca o clipă, iată.
Inimă de tată,
Inimă de mamă, -
Două doruri strânse
Greu într-o năframă.
Sărut, iubito, mâna ta
Sărut, iubito, mâna ta,
Întotdeauna muncitoare,
Atât de mică și de floare,
Sărut, iubito, mâna ta.
Ca o aripă ce-a zburat
Și-a obosit neobosită,
Să odihnească liniștită,
Ca o aripă ce-a zburat.
Copiii dorm în cuibul lor,
Nevinovat li-i somnul, mamă,
Tot fără griji și fără teamă
Copiii dorm în cuibul lor.
Și-alături mâna ta, aici,
La căpătâi ca o lumină,
Alintătoare și blajină
Alături mâna ta, aici.
Pământu-n ea a încăput
Cu măr domnesc, cu lună nouă,
Cu strugur copt scăldat în rouă,
Pământu-n ea a încăput.
Senină ramură de dor,
Când miezul nopții ora bate,
Se-adună din eternitate
Senină ramură de dor.
Și plouă stele fulgerat
În casa noastră și-n cuvinte,
Cuvintele sunt toate sfinte,
Și plouă stele fulgerat.
Și cântă dincolo de geam
Bătrânul greier la vioară,
Din taină greierul coboară
Și cântă dincolo de geam.
Sărut, iubito, ochii tăi
De lacrimă și de scânteie,
De împărată și de zee,
Sărut, iubito, ochii tăi.
Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja Soarelui-răsare
Sărut cuminte vorba ta.
Sărut și părul tău frumos,
Îmbătător ca o secară,
Când o-nfioară vânt de seară,
Sărut și părul tău frumos.
Și cad, iubito, în genunchi
Și îți sărut piciorul, care
De rădăcină e și doare,
Și cad, iuboto, în genunchi.
Cu numele tău
Am numit cu nume drag
Stea din cer strălucitoare,
Steaua mea a fulgerat
Și s-a prăbușit în mare.
Eu te caut, eu te strig,
Eu te-adun din veșnicie:
Unde ești, de ce nu ești,
Tu, iubirea mea târzie?
Să te plâng, iubire? E-nzadar.
Ai, pelinul, floare de amar.
Să te-alung din suflet? E târziu.
Ai, pelinul, floare de pustiu.
Să te calc în tină? E păcat.
Ai, pelinul, floare de bărbat.
Să te-ngrop în taină? E durut.
Ai, pelinul, floare de băut.
Am numit cu nume sfânt
Spic de grâu ce se împlină,
Spicul meu s-a scuturat
De belșug și de lumină.
Trece noapte, trece zi,
Doru-i piatră grea și-apasă:
Unde ești, de ce nu ești,
Tu, iubirea mea frumoasă.
Am numit cu nume scump
Pasăre din codru verde.
Pasărea s-a rătăcit
Și-acum prin străini se pierde.
Brume cad, mai rece cad,
Dorul e un rug și doare:
Unde ești, de ce nu ești,
Tu, iubirea mea cea mare!
Mama
Palma ta ne-a mângâiat,
Vorba ta ne-a legănat,
Am crescut cu alțicopii de-o seamă.
Lângă pomul cel rotat,
Lângă spicul cel bogat,
Lângă pragul casei noastre, mamă.
Am fost buni și răi am fost,
Tu ne-ai căutat un rost
Cu povețe plânse în năframă.
Tu ne-ai învățat un grai,
Tu ne-ai dăruit un plai
Și-am plecat cu el în lume, mamă.
Patru zări am colindat,
Le-am trecut în lung și-n lat,
Drumurile și acum ne cheamă.
Tu ne-ai așteptat mereu,
Am venit când ne-a fost greu,
Te-am găsit încărunțită, mamă.
Ploile sunt azi de dor,
Arșițele de ogor,
Nopțile sunt clopote-aramă.
Toamnele te-au veștezit,
Iernile te-au troienit,
Ca pe-o floare din grădină, mamă.
Din nou ninge floarea de tei
Să mă crezi, dar îmi pare rău,
Stau de vorbă cu chipul tău,
Iartă-mă și nu mă ierta,
Uită-mă, uită-mă, și nu mă uita!
Trece noapte și trece zi,
Tu ai fost și mereu vei fi,
Te-am cântat și te voi cânta,
Te-am sunat să-mi auzi inima.
Din nou ninge floarea de tei,
Șoapte cad, galben cad pe alei,
Și bat, of, cu grindină ploi,
Și rămân amintiri pentru doi.
Eu te cred, dar eu nu regret,
Cucul cântă încet-încet,
Vai, vai, vai, vai de steaua lui –
Are cuib, are cuib și n-are cuib.
Ca și cucul, hoinar și tu
Pleci și vii, vii cu da și nu.
Te aștept, te aștept mereu,
Vino lin, vino lin, dorul meu.
Doar femeia
Mai regină decât floarea
Doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
Doar femeia poate fi.
Mai înaltă ca destinul
Doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
Doar femeia poate fi.
Mai frumoasă decât viața
Doar femeia poate fi,
Mai deșteaptă ca povața
Doar femeia poate fi.
Mai cuminte ca poemul
Doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
Doar femeia poate fi.
Mai aproape decât dorul
Doar femeia poate fi.
Mai de șoaptă ca izvorul
Doar femeia poate fi.
Mai de-april ca primăvara
Doar femeia poate fi.
Și mai dulce ca vioara
Doar femeia poate fi.
Cine mi-e drag
Pădure verde, pădure deasă,
Cea mai adâncă, cea mai frumoasă;
Și trece-o vară c-un dor pribeag,
Și nu mai vine cine mi-e drag.
Pe o cărare demult uitată
Se plimbă luna însingurată;
Adoarme puiul pe ram de fag,
Și nu mai vine cine mi-e drag.
O frunză verde îngălbenește,
Vântul o rupe și-o rătăcește;
Se-așterne bruma pe mal de lac
Și nu mai vine cine mi-e drag.
Pădure-mamă, pădure-soră,
Doru-i de-o viață și nu-i de o oră;
Iar viața trece, troiene cad,
Și nu mai vine cine mi-e drag.
* * *
Spune-mi o vorbă frumoasă,
Te rog să-mi spui.
Azi dureros mă apasă
Povara amurgului.
Scapără, scapără, scapără
Și tună dușman,
Iubito, te rog mă apără
De marele uragan.
Spune-mi o vorbă cuminte
Pe care-o aștept,
Și pune-mi ca înainte
Fierbinte, palma pe piept;
Întreabă-mă: „Ce-i tu tine?”,
Sau nu mă-ntreba...
Pământul, în zbor, se ține
De dragostea mea și a ta.