28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a deschis anul școlar la liceul românesc „Mihai Eminescu” din Sofia

15 septembrie 2015 р. | Categorie: Externe

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr a deschis noul an școlar la liceul românesc „Mihai Eminescu” din Sofia, în cadrul unei ceremonii care a marcat darea în folosință a noului sediu al instituției.

Ministrul delegat a subliniat rolul esențial al educației pentru păstrarea identității naționale în comunitățile istorice românești.

Identitatea românească nu poate fi păstrată și afirmată dacă nu este susținută de școală. Pentru noi, românii, educația reprezintă nucleul culturii și civilizației: educația pe care ne-o dau părinții noștri, educația pe care ne-o dau dascălii, învățătorii și profesorii noștri. Școala românească a fost prima instituție a neamului românesc și singura care îi cuprinde pe toți românii de pretutindeni, pe toți românii din întreaga lume”, a spus Angel Tîlvăr.

Ministrul delegat a apreciat reluarea, prin înființarea în anul 1999 a liceului „Mihai Eminescu”, a tradiției învățământului secundar românesc în Bulgaria, după o întrerupere de peste 50 de ani, salutând dezvoltarea acestei noii instituții de învățământ și interesul tot mai mare pe care membrii comunității românești din Bulgaria o acordă educației în limba română.

De asemenea, ministrul delegat a mulțumit autorităților bulgare pentru sprijinul oferit în deschiderea noului sediu, exprimându-și, totodată, speranța că acest efort va fi însoțit de găsirea unor facilități de cazare a elevilor pe durata anului școlar, ținând cont de faptul că cea mai mare parte a membrilor comunității românești locuiesc la distanță de Sofia. 

Primăria Generală a Sofiei a alocat în acest an pentru cei 70 de elevi români din clasele VIII-XII nouă săli de clasă, incluzând un etaj din clădirea Liceului bulgar „Kuzman Şapkarev”, situat în centrul orașului.

În cadrul unității de învățământ, limba română se învaţă 18 ore în clasa a VIII-a, 7 ore în clasa a IX-a, 5 ore în clasa a X-a, 7 ore în clasa a XI-a şi 9 ore în clasa a XII-a.

În acest an s-au înscris la liceu 25 de elevi la clasa a VIII-a, unul dintre cele mai mari numere de la reluarea învățământului românesc de nivel secundar în Bulgaria.

http://www.mae.ro/