28 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU „ZORILE BUCOVINEI”, ÎN ŢARA ÎNTREGITĂ A LUI IANCU FLONDOR

1 august 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Acum, la împlinirea a 150 ani de la naştere, Iancu Flondor, artizan al Unirii Bucovinei cu Patria-mamă şi unul din ctitorii Statului Unitar Român, ar merita o măreaţă solemnitate în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi, unde, cu 97 de ani în urmă, s-a decis destinul istoric al Bucovinei. Fiind imposibilă o astfel de sărbătoare, mă gândesc că s-ar cuveni măcar să ocupe un loc mai mare în inimile noastre. Ar trebui cel puţin să fie mai bine cunoscut de urmaşii săi, pentru care a trăit, a luptat şi a învins în momentele de mare cumpănă a micii, frumoasei, împărţitei noastre Bucovina – fosta Ţară de Sus a Moldovei. Invocând marele adevăr, împărtăşit şi de Iancu Flondor, că prezentul nu e decât o verigă între trecut şi viitor, noi, ziariştii de la „Zorile Bucovinei” am încercat să recuperăm cât de cât golurile din memoria conaţionalilor, reactualizând aureola care a încoronat nobleţea familiei Flondor şi încă pluteşte ca un voal protector deasupra noastră. Astfel, tot ce s-a vorbit, s-a cântat şi a vibrat româneşte în preajma jubileului lui Iancu Flondor în casa „Zorilor Bucovinei” s-a împletit în veriga de legătură a trecutului cu viitorul.

Vă poftim să nu-l uitaţi

Ca Bucovina să fie un tot întreg, aşa cum şi-a dorit-o şi a făurit-o Iancu Flondor, iniţiatorul manifestării, dl Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, a solicitat colaborarea prietenilor din Suceava, la care au răspuns şi au fost prezenţi poeta Carmen-Veronica Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, director al revistei „Bucovina Literară”, scriitoarea Doina Cernica, preşedinta filialei Suceava a UZP din România, dr. Alis Niculică, şef de birou la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, dna Rozalia Motrici, fondatorul Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici” din Suceava. Deşi n-a avut posibilitatea să se deplaseze în acea zi la Cernăuţi, fiind şi el în pragul unei aniversări semnificative, am simţit pe viu prezenţa lui Dumitru Teodorescu, directorul cotidianului „Crai Nou”, care a coordonat şi a înlesnit călătoria la Cernăuţi a destinselor doamne, sosite, ca şi alte dăţi, cu dar de carte, emoţii şi mesaje frăţeşti.

Astfel, regăsindu-ne într-o unică, unită familie bucovineană, gazda manifestării dl Nicolae Toma a argumentat printr-un un succint excurs istoric iminenta datorie a prezentului de a-l comemora pe cel care a rămas ca simbol al unirii Bucovinei, şi îşi doarme somnul cel veşnic la Storojineţ, lăsându-le urmaşilor, prin exemplul vieţii sale, porunca să nu doarmă cât mai sunt vii. Oaspeţii din Suceava şi prietenii ziarului prezenţi la manifestare – foşti „zorişti”, cititori şi corespondenţi netitulari din Cernăuţi şi regiune, colegi din mass-media, scriitori, profesori şcolari – au sesizat că galeria de portrete ni s-a îmbogăţit cu cel al lui Iancu Flondor. În această privinţă, dl Nicolae Toma a găsit de cuviinţă să explice că, într-adevăr, artistul plastic Mihai Alisavetei a pictat portretul cavalerului unirii, care a fost achiziţionat de protopopul raionului Storojineţ, părintele Vasile Covalciuc. Intenţia este ca acest portret să ajungă la unica moştenitoare în viaţă a Flondorenilor, nepoata lui Iancu, Miona Miclescu, despre care se ştie că locuieşte în judeţul Botoşani. Au fost făcute eforturi, de a o invita la manifestarea noastră, dar, deocamdată fără de răspuns, invitaţia rămânând în vigoare.

Menţionăm că am beneficiat de prezenţa Consulului Lucian Ionuţ Indreiu, care a sesizat un fapt mai rar întâlnit la sărbătorile organizate de societăţile româneşti din ţinut: „Mă bucur că suntem într-un număr relativ mare, iar media de vârstă e undeva la 30 de ani”. Tinereţea ne-au „asigurat-o” (vorba presărată cu umor a arhivistului Dragoş Olaru), copiii de la Ropcea, din minunatul ansamblu etnofolcloric „Izvoraş”, însoţiţi de conducătoarea lor artistică, profesoara de istorie Victoria Costinean, şi directorul adjunct pentru activitatea extraşcolară, Nadejda Botezat, Sosiţi de pe moşia lui Iancu Flondor, ei ne-au adus speranţa viitorului şi ne-au dat o emoţionantă lecţie de păstrare a valorilor româneşti. Dar mai întâi au asistat cuminţi şi liniştiţi la lecţia de istorie a trecutului, prezentată de zeloşii cercetători Dumitru Covalciuc şi Dragoş Olaru.

Nepătat în caracter, neînfricat în luptă

În calitatea-i de specialist competent, care are acces la fondurile Arhivei de stat din Cernăuţi, dar şi ca persoană dornică de a cerceta şi a descoperi relicvele trecutului, Dragoş Olaru a prezentat o interesantă comunicare despre colecţia de documente „Familia Flondor” păstrată în Arhiva din Cernăuţi şi neexplorată încă. Deşi fondul familial de la noi este mult mai mic (include 10 dosare) decât cel păstrat la Bucureşti, el are o valoare aparte deoarece conţine documente originale foarte vechi (acte oficiale de proprietate, amănunte la dreptul de succesiune, contracte de cumpărare-vânzare, genealogia familiei Flondor). Nu mă voi opri la detalii, deoarece această comunicare va fi publicată integral în „Zorile Bucovinei” (a se vedea începutul în nr. 44 din 29 iulie). Voi menţiona doar unul din cele mai interesante şi emotive momente – fragmente din scrisori pe care cercetătorul Dragoş Olaru le-a transcris ca să ni le facă cunoscute. Sunt adevărate bijuterii epistolare, e o plăcere să le citeşti, să le asculţi, să le savurezi stilul, învăţând din ele modul de adresare respectuoasă către părinţi şi bunici. Plus la aceasta, au şi valoare de document. Bunăoară, ziua şi anul naşterii fiicei lui Gheorghe Hurmuzachi (11 octombrie 1847), Elena, s-a aflat doar din scrisoarea adresată de acesta soacrei sale Ecaterina Flondor.

Deşi începând cu sec. XIX şi până la mai proaspătul volum al cercetătorului sucevean Vlad Gafiţa - „Iancu Flondor şi mişcarea naţională a românilor din Bucovina” - despre familia Flondor s-au scris multe studii, când îl ascultăm pe Dumitru Covalciuc rămânem cu impresia că mai mult, mai bine, mai sufletist n-a scris nimeni până acum. Drept că nici fostul nostru coleg, împătimit de istorie, n-a editat încă o carte despre Flondoreni, însă monografia completă care încă n-a fost scrisă şi lipsa căreia o regretă, trăieşte în imaginaţie, mai ales în inima sa. Ne-a şi expus-o în amănunte, de parcă ar fi trăit în acele timpuri, ar fi suferit durerea, deznădejdea eroului unificator al Bucovinei: „A fost o perioadă când despre Iancu Flondor se putea scrie doar „teroristul, sângerosul, lipitoarea, boierul fanariot”. Îţi vine să lăcrimezi când citeşti un document cum a hrănit populaţia flămândă a ţinutului în timpul foametei din 1919, cum a cumpărat pâine ca fiecare gospodină să aibă cozonac alb pe masă de Sfintele Paşti”. Nume defăimat, interzis în perioada comunistă, Iancu Flondor a trecut prin drame zguduitoare în timpul vieţii, confruntându-se când s-a aflat în exerciţiul funcţiei de ministru delegat al Bucovinei cu intrigile oponenţilor politici, încât şi meritele de principalul ctitor al Unirii i-au fost furate. Un joc perfid al istoriei e şi întâmplarea că Nicu Flondor, fratele mai mic al celui care în 1918 a chemat Armata Română la Cernăuţi, a fost silit, în 1940, în calitatea-i de primar, să predea cheia simbolică a oraşului ocupanţilor sovietici. Iancu Flondor n-a ajuns acele timpuri de groază, căci retras la moşia din Storojineţ, şi-a pus capăt zilelor, la 18 octombrie 1924. A fost plâns de oponentul său Ion Nistor, s-a învrednicit de o coroană de la guvern, adeverindu-se vorbele lui Nicolae Iorga că societatea îi înmormântează cu mare pompă pe cei care îi omoară. Totuşi, Iancu Flondor rămâne un învingător în istorie – pentru că a apropiat realizarea visului Bucovinei, că a câştigat el, dar nu renegatul „român” Aurel Onciul, căruia i-a reproşat când acela căuta să-l convertească la ideea împărţirii Bucovinei: „Eu nu lupt pentru moşia mea, ci pentru aceea a poporului meu şi al dumitale, aşa cum am moştenit-o şi am stăpânit-o până când au venit tâlharii peste noi”.

„Ne-aţi lăsat cu respiraţia întretăiată”

Doina Cernica a mulţumit jurnaliştilor „Zorilor Bucovinei”, în special, pentru că „ne-aţi lăsat cu respiraţia întretăiată, fiind unicii care ne-aţi adus aminte de aniversarea a 150 ani de la naşterea lui Iancu Flondor”, şi, în general, pentru celelalte manifestări la care a participat sau despre care a citit, a auzit,  – întâlniri de suflet cu scriitorii Mircea Lutic, Ilie T. Zegrea, Arcadie Suceveanu, Grigore Crigan… Impresionant e că nimeni nu uită să spună că a debutat la „Zorile Bucovinei”. „Nu întâmplător, un ziar cu asemenea vechi tradiţii reuşeşte să ne adune, că aici vin copii care „îmbunătăţesc media de vârstă”, că plecând acasă ei vor ţine minte numele lui Iancu Flondor”, s-a exprimat dna Doina Cernica.

„Am senzaţia că aici astăzi s-a aprins o lumină. O lumânare care poate să facă ceea ce nu face soarele – să lumineze în întuneric”, asta a simţit scriitoarea Carmen-Veronica Steiciuc, de rând cu dorinţa ca cea mai proaspătă apariţie a Centrului Cultural Bucovina volumul „Eminescu, viaţa” de Zoe Dumitrescu Buşulenga, donat redacţiei, să fie căutat de cât mai mulţi cititori.

N-a lipsit de la manifestările noastre, îndeosebi de la cele consacrate regretatului Mircea Motrici şi Zilei Bucovinei, dna doctor în istorie Alis Niculică, de data aceasta dând glas cuvântului scris de Constantin Loghin, primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, la împlinirea a 25 de ani de la moartea lui Iancu Flondor, cel pe care „nimic nu l-a oprit, nimic nu l-a intimidat, nu s-a târguit, n-a condiţionat Unirea… înlătura neînţelegerile, strângea rândurile”… Cu regret, dna Alis Niculică a vorbit despre interzicerea numelui Flondor în România din perioada comunistă. Cea mai frumoasă compoziţie muzicală a lui Tudor Flondor, pe versurile lui Mihai Eminescu „Somnoroase păsărele”, se difuza la radio, dar niciodată nu se rostea numele compozitorului. Nici astăzi nu s-a făcut îndeajuns pentru restaurarea dreptăţii. Doar la Rădăuţi a fost înălţat, în 2008, un bust (opera sculptorului Marcel Mănăstireanu), despre care a relatat Petru Grior, preşedintele Centrului de cercetări istorice şi culturale Cernăuţi, menţionând în special meritele a doi buni români, Emil Ianoş şi Mihai Pânzaru, precum şi ale primarului de atunci, Aurel Olărean.

Cu voce tremurândă de emoţii şi ochii înrouraţi, dna Rozalia Motrici ne-a dăruit noua culegere de „Relicve literare”, colectate din atelierul de creaţie al regretatului ei soţ.

Sunt momente când tăcerea scriitorilor mărturiseşte mai mult decât cuvintele, Mircea Lutic, Ilie T. Zegrea, Simion Gociu, lăsând să vorbească sufletul românesc al viitorului – copiii de la Ropcea.

„Sunteţi lângă inimile noastre”

Măgulitoare destăinuiri despre rolul „Zorilor Bucovinei” în viaţa ropcenilor am auzit de la dna Victoria Costinean, în dubla-i calitate de profesoară de istorie şi conducătoare a ansamblului „Izvoraş”: „O mânuţă de oameni fac lucruri atât de frumoase, sunteţi aşteptaţi în casele noastre, nu pot uita cum veneam aici cu regretatul meu soţ…”. Dar era rândul nostru să-i admirăm „opera”, spectacolul ce i-au făcut vestiţi pe micii artişti cu numai câteva zile înainte la un festival folcloric al românilor de pretutindeni din judeţul Arad. „Crenguţă verde de brad” (versuri şi muzică de Victoria Costinean), compoziţia „Frumuşica”, „Cântă cucu…”, acompaniate de proaspeţii membri ai ansamblului, fraţii-gemeni Julian şi Cristian Glebciuc, atât de armonios integraţi în colectiv, – iată doar câteva mărgăritare folclorice veritabile. Directorul şcolii, Valeriu Leviţchi poate fi mândru şi ieşi oriunde în lume cu asemenea copii. Că Bucovina nu e doar un teritoriu pe care locuim, ci însăşi inima noastră ne-a dovedit şi Gheorghina Pascal, consăteană cu aceşti copii, care, după cum îi place să spună, acum „la bătrâneţe face ceea ce şi-a dorit în tinereţe” – cântă şi străluceşte în mândrul costum naţional.

Fără doar şi poate, sala întrunirilor naţionale de la „Zorile Bucovinei” nu e nici pe departe ca cea a fostului Palat Cultural al Românilor, înălţat pe terenul donat de Iancu Flondor Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, sau altele săli încăpătoare din oraş. Totuşi, sperăm şi credem că profesorii şcolari prezenţi – dna Oxana Haric, specialist de chimie şi biologie de la Şcoala nr. 17 Roşa Stâncă, soţii Ghivireac din Herţa, Octavian Voronca, membru al prezidiului Societăţii „Mihai Eminescu”, dna Elena Purici din Ostriţa, precum şi cei care citesc aceste rânduri, le vor preda elevilor lecţia de istorie, curaj, bărbăţie, dragoste şi credinţă românească lăsată urmaşilor de Iancu Flondor.

Maria TOACĂ 

Fotografii: "Zorile Bucovinei" şi Vasile Paladean