29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NU E SIMPLU, DAR E FRUMOS SĂ FII ROMÂN LA HORECEA

23 mai 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Cu o frumoasă petrecere a început săptămâna aceasta la Horecea Urbană. Mica şcoală şi-a adunat, simbolic şi aievea, marea ei familie la sărbătoarea celui care i-a fost şi i-a rămas pe viaţă director. Or, deşi de vreo 16 ani îşi poartă statutul de pensionar, Viorel Voronca a rămas ca un părinte pentru toţi succesorii la postul de director, fiind invitat de fiecare dată manifestările şcolare. Mi-a mărturisit cu ani în urmă că chiar dacă nu l-ar pofti foştii săi elevi şi colegi de serviciu, avansaţi în funcţii de conducere, totuna n-ar ocoli drumul spre scoală. Pentru că nici la înaintata-i vârstă nu i-a dispărut simţul răspunderii, grijile frământându-l ca şi în primii ani când a preluat să gospodărească această mică oază de spiritualitate şi lumină a vetrei natale.

Ca cititorii neiniţiaţi să înţeleagă ce înseamnă Viorel Voronca pentru şcoala nr. 13 şi, în genere, pentru românii din Horecea Urbană, voi face o abatere de la încântătoarea atmosferă la care am asistat în ziua venerabilului său jubileu. După faimoasa „eliberare” din 1940, rămânând nici ţărani, nici orăşeni, românii din Horecea au cunoscut cea mai mare batjocură la care poate fi supus omul gospodar. Li s-a luat tot ce s-a putut răpi de la gura sărmanului, iar pe parcelele de lângă casă li s-a interzis să construiască barem o poiată. Pentru oraş ei erau ca nişte copii din flori, înfiaţi de nevoie. E o mare minune că, după invazia atâtor străini, la Horecea Urbană, despre care Dragoş Vitencu scria în „Cronica romanţată a târgului Cernăuţi”că „e un sat bucovinean ca oricare altul, cu case şindrilite, cojoace albe şi oameni cuviincioşi”, s-au păstrat tradiţiile, limba română şi chiar cojoacele albe pe alocuri.

n lipsa unor instituţii sociale şi de cultură, cu demnitari care să aibă grijă şi de problemele Horecii, şcoala a fost (şi este) unicul focar de spiritualitate, iar directorul ei un fel de primar popular, care făcea voluntariat întru supravieţuirea suburbiei, păstrarea omeniei şi cuminţeniei moştenite de la străbunii urcaţi la cer. De aceea, Viorel Voronca îşi sărbătoreşte (credem că petrecerea mai continuă cel puţin până duminică) a optzecea primăvară înconjurat şi alintat nu doar de dragostea frumoasei sale soţii Zinaida, a copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor, ci şi în lumina preţuirii, a respectului din partea întregii comunităţi româneşti, dar şi multor altora ce-au slobozit rădăcini la Horecea Urbană. Îndeosebi, şcoala îi este cuibuşorul alinării frământărilor de după pensionare. Atunci i se părea că viaţa se sfârşeşte după poarta şcolii. Însă, un om muncitor oriunde, în orice împrejurări, găseşte chip de a sfinţi locul.

Are casă mare, spaţioasă, primitoare, unde ar încăpea toată lumea bună care-i este dragă şi o doreşte de oaspete. Însă, nicăieri nu s-ar fi simţit mai fericit, mai întinerit în ziua de 18 mai, nicăieri n-ar fi primit mai resemnat cele 80 de bătăi de la orologiul vieţii ca în inima şcolii. Şi nicăieri în altă parte cuvintele de felicitare n-ar fi răsunat mai sincer, florile n-ar fi fost mai înmiresmate, cântecele mai răscolitoare, lacrimile mai înnobilate de bucurie, melancolia amintirilor mai dulce… Printre colegii tineri şi copilaşii zglobii domnul director întotdeauna se simte de douăzeci şi ceva de ani, la vârsta când a preluat conducerea şcolii. Profesorii Nicolae Costaş şi Mariana Ungurean l-au plimbat cu delicateţe pe drumul lung al vieţii – de la primii paşi spre izvoarele ştiinţei şi până la zilele noastre când îşi soarbe nectarul fericirii din florile ce nu contenesc să dea rod bogat. Şi Nicolae Costaş, şi Mariana Ungurean sunt strâns ataşaţi de fostul director. „Azi e şi ziua de naştere a familiei mele, căci în casa dumnealui ne-am pus la cale cu viitoarea soţie Diana căsnicia”, a mărturisit dl Nicolae. Iar dna Mariana a invocat momentul când a fost primită la serviciu şi directorul i-a prorocit viitorul, spunându-i: „Eşti tinerică, frumuşică, nu vei pleca de la noi, vei găsi aici ursitul”. Peste doi ani prezicerea avea să se împlinească. De 19 ani lucrează în şcoală, avansând în funcţia de şefă de studii, şi au zburat 17 ani de când şi-a durat casă de piatră cu un horecean, neuitând cuvintele îndrumătorului: „Vezi, că ai intrat într-o familie de neam bun, să nu ne faci de ruşine”. Aşa era odinioară şi se mai respectă şi astăzi prin satele noastre româneşti, inclusiv la Horecea – un nume bun preţuieşte mai mult decât aurul.

Cum şi-a consolidat Viorel Voronca bunul nume lăsat de părinţi, au povestit invitaţii sărbătoritului şi actualei directoare Eugenia Facas, în timp ce pe ecranul administrat de la pupitru de tânărul profesor Vasile Patraucean se derulau secvenţe emoţionante din tinereţea jubiliarului, întocmai ca în cântecul ce i l-a dăruit fostul său elev din Voloca, Nicolae Mintencu: „Viaţă, viaţă, floare scumpă, bună eşti, dar tare scurtă”. Pornit pe altă cale, domnul profesor de literatura română, a mărturisit că toţi elevii în anii cât Viorel Voronca a lucrat la ŞM Voloca erau îndrăgostiţi de matematică, iar fetele – şi de tânărul profesor „frumos ca un păunel”. Cei mai buni la matematică veneau seara la şcoală şi rezolvau cu profesorul, până după miezul nopţii, probleme dintre cele mai complicate.

După patru ani de muncă pedagogică la Voloca, din care doi de directorat, dl Viorel a revenit acasă, semănând dragostea de matematică, de carte, muncă şi tradiţii la vatra natală. Drept, că degrabă, şi-a împărţit dragostea cu Zinaida, sosită la studii la Cernăuţi, din Moldova, cea mai frumoasă fată întâlnită în cale, de care s-a îndrăgostit la a doua vedere. La 56 ani de la căsnicie, dna Zinaida recunoaşte că au trăit uşor, pentru că: „Ne-am respectat”. „Şi ne-am iubit”, a completat-o soţul, emoţionat de recitalul elevei Maria Costaş, care le-a amintit de prima iubire, declamând „Ce e amorul?” de Mihai Eminescu. Peste câţiva ani soţii au mai făcut o împărţire din dragostea lor – la cei doi copii, apoi la cinci nepoţi şi doi strănepoţi. Însă, nu seacă miraculosul izvor – cu fiecare împărţire dragostea tot creşte. Acum, după cum a mărturisit, în limbaj matematic, proaspătul octogenar adună dividendele – de la copiii săi şi învăţăcei. S-a ales cu un frumos capital, îmbogăţit la data aniversară cu florile trimise din Italia de fostele eleve Maria Şorodoc şi Maria Golic, cu destăinuirea dirijorului Corului „Dragoş Vodă”, cunoscutul interpret Dumitru Caulea, că profesorul de matematică a fost modelul său şi şi-a dorit să fie deştept ca el, blând, cumsecade, corect cu oamenii: „L-aţi învăţat şi pe tatăl meu, mă mândresc că pe jumătate (din partea bunicii) sunt şi eu Voronca”. Drept mulţumire, Dumitru i-a interpretat, în propriul acompaniament la acordeon, melodia „Codrule cu frunza-nchis”, care numai în familia lor se cântă. În stil modern, dorindu-i să i se reţină cât mai mult trenul în gara vieţii, i-a cântat talentatul Dumitru Facas, student la Catedra de Filologie Română şi Clasică a UNC. Emoţionante felicitări muzicale au răsunat din partea elevilor şcolii, pregătiţi de învăţătoarea de muzică, Delia Rusnac. Cu parfumul cuvintelor alese l-au „binecuvântat” cu prilejul începerii unei noi numărători directorul ŞM mr. 10 de la Roşa, Alexandru Rusnac, directoarea Şcolii nr.17 de la Roşa Stâncă Ludmila Puşcariova, care a predat până anul trecut limba şi literatura română la Horecea, fosta şefă de studii Tatiana Zavorotnaia, din partea sindicatelor lucrătorilor din învăţământ l-au îmbrăţişat Ana Poştar şi Bogdan Ciortik, care i-a fost şi coleg, şi concurent (când conducea şcoala nr. 16), şi şef în anii cât s-a aflat în fruntea Direcţiei orăşeneşti de învăţământ. Nu l-a uitat Consiliul raionului Întâi Mai, transmiţându-i felicitări prin Ivan Faliosa, adjunct al preşedintelui.

Aproape toţi au menţionat ca cea mai mare realizare a directorului Viorel Voronca gazificarea şcolii, dar nu mai mici îi sunt meritele la menţinerea spiritului românesc, fapt amintit de Octavian Voronca: Exact cu 25 de ani în urmă, tot în luna mai, în această şcoală s-a constituit filiala de la Horecea a Societăţii „Mihai Eminescu”. Înmânându-i o diplomă din partea Societăţii „Golgota”, preşedintele Ilie Popescu i-a mulţumit pentru contribuţia la activitatea publică şi ajutorul ce i l-a acordat în clipele grele. Asemenea mulţumiri Viorel Voronca ar putea strânge cu carul şi nu numai de la nepoţii Nastea şi Alexandru, ci şi de la elevii de acum jumătate de secol cum sunt Victor Găină, Gheorghe Zverid, dar şi cei din ultimii săi ani de activitate pedagogică – maiorul Roman Mihoreanu, lucrător la DMAI Cernăuţi, însoţit de superiorul Ivan Zaiţev. A înviorat sala cu amintiri din copilărie profesorul de educaţia fizică Ilie Găină, care avea obiceiul să fugă de la lecţiile de matematică în oraş, dezvinovăţindu-se a doua zi că „îi era poftă de borş roşu şi a mers la o cantină”. Directorul i-a făcut o vizită mamei ştrengarului şi a rugat-o să-i gătească băiatului borş roşu. Un alt moment umoristic este legat de urzici. Cică, într-o bună zi a căzut bob-sositor o comisie în şcoală, găsind o pădure de urzici pe sub gard. Directorul le-a lămurit superiorilor că acestea sunt specii rare şi n-are voie să le cosească până nu vor înflori.

Un capitol aparte, despre care vorba n-ar avea sfârşit, a fost „Viorel Voronca - pescarul”, despre care cel mai bine ştiu succesorul jubiliarului în ale directoratului, profesorul de matematică Gheorghe Mihoreanu, prietenul lor comun, Florea Voronca şi, desigur, fiul Dumitru alături de toţi ceilalţi din familie, care aşteaptă să le aducă peştele cel mai mare. Peştişorul de aur deja l-a prins, căci având o familie atât de frumoasă – acasă şi la şcoală – poate spune că visele tinereţii i s-au împlinit.

Maria TOACĂ