CREDINŢA STRĂMOŞEASCĂ – UN ARC DE TRIUMF PESTE TIMP

Deşi credeam că nu există pe pământ un mai mare dor de România decât la noi, românii din Bucovina înstrăinată, am constatat cu tristeţe că o durere asemănătoare au în suflete şi fraţii noştri maramureşeni din dreapta Tisei, căci  doare ori de câte ori priveşti prin geam şi vezi România, punându-ţi aceeaşi întrebare: „De ce s-a pus sârma ghimpată ce împarte Bucovina, de ce s-a pus graniţa pe Tisa?”.

„M-am identificat cu un pelerin pe drumul sufletului românesc”, scriam astă toamnă, impresionată de pitorescul locurilor şi de oamenii sufletişti, vizitând pentru prima dată această fascinantă aşezare din Dacia străbună – Maramureşul istoric, actuala regiune Transcarpatică. Acum afirm cu certitudine  că durerea sufletului nostru s-a identificat cu durerea fraţilor din dreapta Tisei, separaţi şi înstrăinaţi ca şi noi de Ţara-mamă printru-n gard de sârmă ghimpată, instalată de-a lungul Tisei de un regim asupritor şi hrăpăreţ, pe care am simţit-o înghimpându-mă la inimă pe tot parcursul drumului,  vrăjită de cântul  codrilor înfrunziţi ce străjuiesc în primăvară pridvorul Carpatin, de verdele crud al ierbii mătăsoase ce te ademenesc parcă şi cheamă să-ţi găseşti liniştea şi refugiul în sânul naturii. Sub sărutul fierbinte al soarelui, am simţit răzvrătirea Tisei ce fierbea  printre maluri, revărsându-şi zgomotos apele înspumate din dreapta spre stânga râului, încercând să le unească, de parcă îmi ghici gândurile. Şi nu doar pe ale mele, căci nu e maramureşean care să nu viseze la unirea acestor două maluri.

Şi-apoi, Maramureşul a fost întotdeauna leagănul românităţii,  românilor distinşi ai neamului, prin vorbă, faptă, obiceiuri şi tradiţii, despărţiţi pe nedrept în două ţări – România şi Ucraina. Deci, am avut din nou ocazia să admir Maramureşul istoric, frumoasele plaiuri carpatine din dreapta Tisei, acolo unde tradiţiile noastre ancestrale sunt păstrate cu pioşenie şi sfinţenie.

Or, de data aceasta, împreună cu primăreasa Elena Nandriş şi jurnalista Elvira Chilaru, am avut marea onoare să facem parte din suita Excelenţei Sale, dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, însoţind-o  în voiajul său prin Dacia străbună, la invitaţia părintelui paroh al Bisericii Înălţarea Domnului din Topcino, Gheorghe Ofrim, cu ocazia hramului sfântului locaş de închinare şi împlinirea a 21 de ani de la înălţarea sacrului templu, de când s-a pus prima piatră de temelie. Ce-i drept, n-am uitat, asemenea compozitorului şi vioristului austriac Johann Strauss, numit „regele valsului”, să-mi iau cu mine „vioara”, adică  pixul şi reportofonul. Se spune că, în 1856, aflându-se într-un turneu în Rusia şi fiind foarte apreciat ca viorist şi compozitor, Johann Strauss a fost invitat la curte  de către împăratul  Aleksandru al II-lea. Văzându-l fără scripcă, monarhul l-a întrebat supărat unde şi-a lăsat vioara.

Aici, pe plaiurile carpatine, în inima Europei, credinţa strămoşească, dragostea de Grai, de Neam şi Străbuni au devenit pentru dacii liberi din Maramureşul istoric, pentru toţi românii înstrăinaţi de Ţară, un arc de triumf peste timp. Adevărul e că imensa curte a Bisericii Înălţarea Domnului devenise neîncăpătoare – câteva mii de români, printre care primarul Mihai Dan şi soţia sa Maria, doctorul Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia” (URRdT), şi soţia sa Elena, au asistat la slujba divină, oficiată de un sobor de preoţi din parohiile învecinate, în frunte cu ÎPS Arhiepiscopul Mark, Mitropolit de Huşi şi Vinogradov, eveniment pe care creştinătatea îl aşteaptă şi îl prăznuieşte  în fiecare an cu aceeaşi bucurie şi dăruire, fapt menţionat de înaltele feţe bisericeşti.

Prezentă la Praznicul Domnului cu un salut călduros din partea Patriei noastre istorice, Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan, le-a mulţumit parohului Gheorghe Ofrim, înalţilor prelaţi din protopopiatele Teceu şi Racov, împărtăşind bucuria că părinţii şi copiii din Topcino se roagă în limba maternă, îşi iubesc tradiţiile, Graiul, Neamul: „Ce frumos e când fraţii se unesc şi astfel, precum făceau părinţii, buneii şi străbuneii lor, proslăvesc credinţa strămoşească, se roagă în limba maternă,, precum ne-au învăţat mama, bunica şi străbunica. Or, cât de frumos ne rugăm  în limba noastră sfântă pentru pace în ţară, bunăstare şi linişte, ca Bunul Dumnezeu să ne întărească în credinţă şi speranţă, căci viaţa noastră, la fel precum a buneilor şi părinţilor noştri, nu e uşoară. Fiecare generaţie a avut de înfruntat încercări grele. Aici, în această parohie frumoasă, este locul unde cerurile şi pământul se contopesc într-o unică suflare ce ne ajută să depăşim greutăţile şi încercările, ne ajută să trecem peste toate incertitudinile. Să nu uităm, deci, ce ne povăţuia mama, bunica, căci aici se află baza noastră spirituală de dezvoltare şi de luptă împotriva răului. Statul român se mândreşte cu românii de pretutindeni, în deosebi cu cei din Ucraina, şi, de fiecare dată, şi Preşedintele, şi ministrul de externe, au o poziţie fermă în ceea ce priveşte situaţia dumneavoastră. Vă îndrumăm să fiţi români buni, cetăţeni loiali ai Ucrainei şi prin aceasta să demonstraţi celor ce trăiesc alături că aveţi cu ce vă mândri, că aveţi o limbă frumoasă, un bogat patrimoniu cultural şi o sacră tradiţie creştinească. Să nu uitaţi că în unitatea credinţei e puterea noastră, a credincioşilor. Copiii, dacă vor urma calea dumneavoastră, vor avea un viitor şi mai bun, şi mai prosper”, a specificat Consulul General al României la Cernăuţi, promiţând ca data viitoare să vină şi cu un alai de preoţi din Ţară şi din regiunea Cernăuţi pentru ca împreună să înălţăm rugi la ceruri. În fond, părintele paroh Gheorghe i-a dăruit Excelenţei Sale o icoană, care s-o ocrotească şi s-o ţină în paza Celui de Sus.

Ne-am rugat împreună cu Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan, pentru propăşirea neamului, spre bucuria noastră constatând: conștiința națională a rămas bunul cel mai de preț al românilor din Maramureșul aflat în prezent în componența Ucrainei. Am întâlnit aici oameni credincioşi şi minunaţi, buni la suflet ca pâinea cea caldă, cu ochi sclipitori şi priviri senine de daci liberi, dar, mai presus de orice, m-au impresionat frumoasele, elegantele, gingaşele şi descurcăreţele femei maramureşence –  Maria Dan,  soţia primarului  local, preoteasa, soţia preacucernicul paroh Gheorghe, Elena, soţia lui Ion Botoş din Apşa de Jos, care, în pofida vicisitudinilor istoriei, nu şi-au trădat credinţa strămoşească, nu s-au dezis de Limbă, de Neam, de Ţară, îşi susţin soţii şi îşi educă copiii în spiritul înaltelor idealuri şi valori naţionale, pe care le promovează, deşi am sesizat adevărul că toate membrele celor 300 de familii de credincioşi ortodocși din Topcino se închină atât la icoanele din frumoasa şi impunătoarea biserică locală, înălţată prin propria lor  sudoare, prin credinţă şi dăruire, cât şi la drapelul naţional. Or, Tricolorul este icoana tuturor românilor înstrăinaţi de Patria-mamă.

După agapa savurată în sălile de ospăţ din cele trei nivele ale frumoase clopotniţe, din care, ca în palmă, poţi privi fascinantul peisaj maramureşean, la invitaţia sufletiştilor români Ion şi Elena Botoş, am vizitat Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia, găzduit în propria lor casă –  o adevărată oază de spiritualitate românească, vestigii muzeale, adunate cu dragoste de soţi timp de peste 3 decenii. Aşa sunt – harnici, adunători de comori străbune, iubitori de Neam – românii  de la vetrele  Maramureşului istoric. Şi mulţi dintre cei 40 de mii de români înstrăinaţi de Patria-mamă au în casă Tricolorul, icoana sufletului la care se închin şi privesc cu dor peste Tisa la Ţara lor de obârşie, precum fraţii lor din dulcea Bucovină a lui Eminescu, la care visează şi pe care o iubesc din tot sufletul.  Vorba poetului: „Vă-ntindem mâna peste Prut, /Şi voi la noi s-o-ntindeţi, /Iar graniţa ce a crescut, /În flăcări s-o aprindeţi. /Să nu mai fie vreun hotar,  între voi şi noi, /Să facem România Mare,  dar fără de război…”.

Felicia NICHITA-TOMA