21 ianuarie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MASACRUL DE LA LUNCA – HOLOCAUST ROMÂNESC

10 februarie 2015 р. | Categorie: Golgota neamului

S-au împlinit 74 de ani de la măcelul din apropierea localităţii Lunca, unde sute de români nevinovaţi au fost omorâţi de grănicerii regimului totalitar pe malul Prutului, apele căruia au fost înroşite de sângele celor ce au dorit doar să trăiască în libertate, iar acei ce au reuşit să se salveze şi familiile lor au fost duşi la munci silnice în Siberia, Karelia, pe malul lacului Onega, în Kazahstan etc. Însă această rană necicatrizată chiar şi după cele peste şapte decenii continuă să sângereze prin evocările urmaşilor ce nu-şi uită rudele care au fost secerate de focul ucigător al „fratelui mai mare” sau şi-au găsit sfârşitul pe meleaguri străine, urmaşii neştiind până acum unde li se odihnesc osemintele.

Comuna Mahala din actualul raion Noua Suliţă e considerată, pe bună dreptate, o localitate martiră, căci locuitorii harnici şi mândri ai acestui sat din apropierea străvechiului Cernăuţi nu s-au împăcat nicicând cu nedreptatea, asuprirea, tributul lor la altarul dragostei faţă de Neam şi de Ţară fiind evident şi în timpul tragediei din iarna anului 1941 din apropierea satului Lunca, actualmente raionul Herţa, când sute de mahaleni, neputând suporta fărădelegile noilor asupritori, au pornit în grupuri paşnice să treacă frontiera nouă, trasată de slugoii stalinişti, pentru a se reuni cu fraţii din România. Dorinţa de libertate a fost mai puternică decât chiar şi moartea.

Tradiţional, la începutul lunii februarie a fiecărui an, conducerea comunei Mahala, în persoana  primarului Elena Nandriş, în comun cu parohul  bisericii locale Gheorghe Moroz, protopop de Noua Suliţă, organizează, în cimitirul satului, unde au fost aduse osemintele consătenilor omorâţi la Lunca, comemorarea martirilor-eroi.

După înfăptuirea de către preotul Gheorghe Moroz a unui Te-Deum în memoria celor nevinovaţi, împuşcaţi fără milă, dna Elena Nandriş, primarul satului şi moderatoarea manifestării comemorative, acea care ţine sus stindardul dragostei de Neam şi Ţară, înainte de  prezentarea oaspeţilor, a evocat suferinţele golgotice, îndurate de localnici cu 74 de ani în urmă, făcând o legătură simbolică cu evenimentele actuale din Donbas: „Ne-am adunat din nou la acest loc sfânt pentru noi pentru a-i pomeni pe acei, la mulţi dintre care, poate, nu le cunoaştem numele, dar care au dorit să scape de regimul bolşevic, să fie liberi, să meargă în Ţara noastră –  România. De aceea,  fiind trădaţi de consăteni, au fost omorâţi de mitralierele duşmanilor şi duşi de apa Prutului. Regimul de atunci a căutat să distrugă Neamul nostru Românesc, însă Dumnezeu, ştiind că suntem un popor paşnic, ne are în grija Sa. Suntem Români din moşi-strămoşi, de sute şi mii de ani pe aceste pământuri, nu suntem veniţi de nicăieri. Şi datoria noastră e să-i pomenim pe acei martiri care au dorit să fie liberi. Din păcate, istoria se repetă şi, după mai bine de şapte decenii, în estul Ucrainei mor zilnic tineri nevinovaţi. Cine va răspunde, cine îşi va asuma responsabilitatea pentru crimele actuale?”.

Domnul Edmond Neagoe, Consul la misiunea diplomatică română la Cernăuţi, menţionând faptul că al doilea an consecutiv participă la comemorarea masacrului din Lunca Prutului, urmat de alte crime ale regimului de atunci – deportări în masă în " siberii de gheaţă”, a sensibilizat : „ Ne reunim cu toţii pentru a-i comemora pe aceşti eroi, pentru a nu uita Golgota pe care au trăit-o şi suntem alături de sufletele lor chinuite. Pentru noi ei sunt nu numai eroi, ci şi martiri, deoarece nici moartea nu le-a învins dorinţa de a trăi în Libertate, DREPTATE,   în Credinţa Neamului Strămoşesc. Sufletul lor s-a înălţat la cer şi sunt convins că o parte din lacrimile celor prezenţi, gândurile noastre pioase vor ajunge la ei, la Dumnezeu, bucurându-i deopotrivă”.

Referindu-se la grija permanentă a guvernului Românei faţă de românii bucovineni, de satul-martir Mahala şi nu numai, domnul Consul Edmond Neagoe a amintit de ultima vizită în ţinut a premierului Victor Ponta, „care n-a zăbovit mult nici la Cernăuţi pentru a fi în mijlocul Dumneavoastră, la Mahala, şi a participa la un şir de acţiuni, organizate pentru românii de aici. Îi mulţumesc doamnei primar Elena Nandriş pentru tot ce face pentru binele comunităţii, pentru invitaţia de a participa la comemorarea martirilor de la Lunca şi sunt convins  că asemene manifestări de doliu vor fi organizate aici întotdeauna, pe vreme rea sau bună”.

 Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii panucrainene „Golgota”, a abordat din nou chestiunea înălţării la Lunca, raionul Herţa, a unui paraclis în memoria celor omorâţi aici în iarna anului 1941. Din cauza lipsei de finanţe această problemă rămâne nerezolvată şi vorbitorul s-a adresat după ajutor primăriilor satelor Mahala, Boian, Valea Cosminului, Voloca, locuitori ai cărora au fost împuşcaţi la Lunca, către bisericile din localităţile respective pentru a colecta mijloace în scopul înălţării pe acest loc sacru a  unui asemenea însemn religios.

Până sus, la cerul nostru de sfinţi-martiri, au răsunat cântecele patriotice, interpretate de grupul vocal de pe lângă Casa de Cultură din localitate, condus de Lenuţa Petriuc, şi de corul de copii al ŞM Mahala, dirijat de Cristina Garabagiu.

Date noi despre tragedia de la Lunca au prezentat Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu, preşedintele Fundaţiei de Binefacere „Casa Limbii Române”, Octavian Voronca, membru al Societăţii „Mihai Eminescu” etc.

 Tot în aceeaşi zi, în partea de sus, în centrul celor două rânduri de cruci sub care zac osemintele  celor omorâţi la Lunca, a fost sfinţită crucea-monument, înălţată pe propriile mijloace de mahaleanul Dumitru Zaharciuc, donaţie făcută în memoria rudelor deportate în Siberia: „Am hotărât să fac această donaţie în memoria bunelului Petru şi bunicei Margarinta, care împreună cu cei doi copii –  Dumitru şi Mihai, de 14 şi, respectiv, 11 ani, au fost  deportaţi pe ţărmul râului Enisei, de unde bunelul nu s-a întors la baştină, rămânând să zacă în pământ străin, departe de casă. Bunica cu cei doi băieţi s-a întors la Mahala după şapte ani, în 1947, când bântuia foametea…M-am sfătuit în privinţa locului amplasării crucii cu primarul Elena Nandriş, l-am convins împreună pe părintele Gheorghe Moroz şi astfel mi-am văzut realizată dorinţa de a lăsa o amintire personală în memoria celor deportaţi fără vină”.

Amintirile triste ale martorilor acestor evenimente dureroase şi ale rudelor lor au continuat apoi la masa de pomenire, organizată de localnici la marginea cimitirului. În aerul rece de afară, sub dansul zburdalnic al fulgilor de nea, a răsunat chemarea comună, asemenea unei rugăciuni înălţate spre cer : „Dorim să trăim în pace, să nu ştim de război, să nu se repete nicicând tragedia de pe malul Prutului”.

Nicolae TOMA