E trist, din octombrie, de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi românii rămân tot mai puţini…

E trist, din  octombrie,  de la Alexandru cel Bun încoace, în Cernăuţi românii rămân tot mai puţini…

E de-abia evidentă urma românească la Cernăuţi. Celebru oraş vitregit de istorie, tragic prin destin, aflat sub cizma mai multor imperii,  cu un zbuciumat şi impresionant trecut românesc, poartă pecetea tristeţii şi nostalgiei. Poveştile românilor din Cernăuţi au un conţinut tragic,  tot mai mult fiind scrise într-o altă limbă decât cea română. Durerea şi tristeţea toamnei s-a tăinuit cu lacrima cerului în inimile  noastre – o mână de români care gândim şi vorbim româneşte.

Cernăuţi, „oraşul dintre ceţuri”, îşi sărbătoreşte 618 ani de la prima sa atestare, când, la 8 octombrie 1408, domnitorul Țării Moldovei Alexandru cel Bun (1400 – 1432) acordă un privilegiu comercial ,,sfetnicilor şi orăşenilor din târgul Liovului... şi negustorilor din Galiţia”, interesați de asigurarea legăturilor între Europa Centrală, Marea Baltică şi Marea Neagră. Textul hrisovului a atestat pentru prima oară localitatea Cernăuţi, alături de Iaşi, Dorohoi şi Tighina. Acordarea privilegiului a fost negociată din partea Moldovei de către cei mai pricepuți dregători: Gheorghe, starostele de Cernăuți, Vlad, pârcălabul din Siret. Mihail, pârcălabul din Dorohoi, Oană, vornicul Sucevei, în timp ce din partea polonezilor au negociat reprezentanții negustorilor Misko Kulikowski, Zimirstan Hans, Hans Werst, Rus Nikkios și Hans, secretarul Liovului, aceştia fiind de etnii diferite: polonă, germană, elenă.

„În cei 618 ani de dăinuire, Cernăuțiul s-a dovedit casă primitoare pentru toți locuitorii, care au știut să înfrunte orice vicisitudini cu încrederea că o lume mai bună se fundamentează pe valorile tradiției și umanitatea semenilor” (Al. Bocănețu, Istoria orașului Cernăuți pe timpul Moldovei, Cernăuți, Institutul de Arte Grafice, 1933).

Cernăuţiul, oraşul adolescenţei lui Mihai Eminescu, unde el a învățat și unde au convieţuit în armonie mai multe etnii, s-au intersectat mai multe culturi şi tradiţii, a îmbrăcat veşmânt de sărbătoare. Ce-i drept mai modest şi cu multă tristeţe şi din cauza războiului. A uitat şi de rădăcinile sale româneşti. Rar cine-şi mai aminteşte de ctitorul oraşului, Alexandru cel Bun, de Ciprian Porumbescu, de fapta eroică a primarului Traian Popovici, care şi-a periclitat viaţa și poziţia socială pentru a salva de la deportare 20 000 de evrei, de  represiunile staliniste, de acei care şi-au sacrificat tinereţea pentru Libertate, Neam. 

La Cernăuţi, la moartea iubitului sau dascăl, Aron Pumnul, Eminescu scrie prima sa poezie, pe care o publică în culegerea "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi la mormântul preaiubitului lor profesor Arune Pumnul".

De aici, de la Cernăuţi, Mihăiţă Eminovici  trimite primele sale poezii la „Familia” lui Iosif Vulcan, care îi schimbă numele în Eminescu.  Tot în capitala Bucovinei, Poetul, prins în mrejele visării,  se va îndrăgosti de teatru,  pe scena Naţionalului  Cernăuţean jucând cei mai renumiţi actori români…

Felicia Nichita-Toma din cartea ”Voloca mea cu suflet românesc – la răspântia mai multor imperii